Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Hristos este Capul Bisericii, fiii Bisericii sunt mă­dularele Lui credincioase. Deci, se cuvine nouă, dacă voim a fi adevărate mădulare ale Lui, să fim ne­despărțiți de El, uniți cu El prin credință și dragoste, și ceea ce face El să facem și noi, și unde merge El să Îl urmăm și noi, fiindcă mădularele nu sunt despărțite de capul lor, precum vedem la trupul cel material. 
Hristos este Că­lă­u­za cea credincioasă și înțeleaptă, Care pe căile acestei lumi îi călăuzește pe credincioșii Săi la Împărăția cerurilor; așadar, datori suntem să Îl urmăm, dacă nu vrem să rătăcim pe calea pierzării. Hristos este Păstorul cel bun; așadar, datori suntem să ascultăm de glasul Lui, prin care El ne cheamă în urma Sa, și să Îl urmăm: „de slujește cineva Mie, Mie să‑Mi urmeze” (Ioan 12, 26). Hristos este Învățătorul și Povățuitorul nostru, Ce ne învață și ne povățuiește la calea adevărului; așadar, datori suntem a învăța de la Dânsul ceea ce ne învață prin cu­vân­tul și prin chipul vieții Lui neprihănite, și să rămâ­nem întru cuvântul Lui, de vrem să fim ucenicii Săi. Hristos este Lumina lumii; așadar, dacă nu vrem să fim întru întuneric, datori suntem a urma acestei Lumini, ca întunericul să nu ne cuprindă. Hristos e Mirele sufletelor credincioase; așadar, credincioșii sunt datori a se lipi de El prin credință și dragoste, a face voia Lui. Hristos este Adevărul și Viața; așadar, datori suntem a ne ține de El, de nu vrem să ne înșelăm și să murim.

Sfântul Tihon din Zadonsk 

In aceasta carte, Constantina Palmer ofera cititorilor o marturie a felului in care intelege ea Ortodoxia, o relatare a vietii ei intr-o tara ortodoxa si mai ales a contactului ei direct cu monahismul ortodox, a imersiunii in universul vietii monahale.

Impactul modului monahal de viata asupra autoarei a fost atat de puternic, incat a simtit ca este datoria ei sa impartaseasca intregii lumi tot ce a invatat ea despre credinta ortodoxa.  Povestirile relatate in aceasta carte dovedesc clar ca autoarea lor a inteles esenta vietii monahale.  Gratie patrunzatorului sau simt de observatie si a unui simt analitic discret, exersat de-a lungul convietuirii ei cu reprezentantele unei obsti monahale ortodoxe, imbratisand viata lor de rugaciune si munca, si-a insusit lectii de mare valoare despre iubirea altruista, despre primirea de oaspeti, despre imitarea lui Hristos.

Second Hand Life – titlul initial al cartii A doua sansa, titlu pe care n‑am reusit niciodata sa‑l traduc nici in romaneste, limba mea materna, nici in franceza, limba vietii mele de la maturitate, este prima mea carte scrisa in exil.  Titlul cartii este chiar definitia exilatului.  O carte tradusa astazi in aproape toate limbile pamantului.

C. V. Gheorghiu

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

Folosindu-se de experienÈ›a sa bogată de duhovnic È™i cărturar, părintele arhimandrit Epifanie continuă să ne ofere È™i în acest volum răspunsuri pline de înÈ›elepciune È™i profunzime duhovnicească cu luciditatea È™i iubirea insuflate de Dumnezeu care-l caracterizează. Animat de responsabilitatea pastorală a călăuzei care îÈ™i pune sufletul pentru ucenici, ne lămureÈ™te teme niciodată uÈ™or de epuizat, ca rugăciunea, postul, păcatele È™i virtuÈ›ile, oferind soluÈ›ii problemelor de viaÈ›ă cotidiene, precum relaÈ›iile de familie È™i educaÈ›ia creÈ™tină, ce rămân provocarea cea mai de seamă a societăÈ›ii contemporane.

***
De multe ori, deÈ™i avem atâÈ›ia oameni în jur, sunt situaÈ›ii în care aceÈ™tia nu ne pot ajuta. De pildă, o boală incurabilă, o întristare foarte grea, în care mângâierea oamenilor nu poa­te aduce nimic. Sau vedem cum o cauză dreaptă pentru care luptăm se pierde pentru că nu avem pe cineva care să o susÈ›ină, deÈ™i este dreaptă. Este multă nedreptate în lume, multă nedreptate pe pământ. În toate aceste situaÈ›ii să nu uităm că „avem Om”, Îl avem pe Dumnezeu‑Omul.
Dacă nu avem pe nimeni altcineva, cel puÈ›in Îl avem pe Domnul nostru, Care ne aude în fiece clipă È™i este gata să ne împlinească orice cerere, câtă vreme aceasta nu este potrivnică binelui nostru veÈ™nic, nu este potrivnică mântuirii sufletului nostru, căci mai presus de interesele omeneÈ™ti, de cele pământeÈ™ti, materiale, sunt cele veÈ™nice.
Îl avem, aÈ™adar, pe Domnul nostru, Care ne aude în orice clipă. Chiar când vorbeÈ™ti, când încă Îl ­chemi, când nici nu È›i‑ai terminat rugăciunea, El răspunde. Iar răspunsul Său este: „Iată‑Mă!” – Iată, am venit să te ajut.
 Pr. Epifanie Theodoropoulos

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.