Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

În curgerea celor nouă veacuri de când Dumnezeu a rânduit să fie descoperite moaştele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neîncetat izvor de binecuvântare şi însănătoşire trupească şi sufletească pentru toţi cei care în rugăciune au chemat-o pe Cuvioasa să le fie mijlocitoare. Pe drept cuvânt, se poate spune că minunile Sfintei sunt nenumărate precum nisipul mării. Însuşi chipul în care Domnul păzeşte sfintele moaşte ale Cuvioasei, este unul minunat, căci iată, de mai bine de nouă sute de ani ele au rămas nestricăcioase şi binemirositoare.

Te-ai înveÈ™mântat cu smerenia dumnezeiască, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a făcut cuprindere a suspinului Duhului Sfânt, Preacuvioasă Maică Parascheva. De aceea, plecându-ne cu umilinÈ›ă înaintea sfintelor tale moaÈ™te, te rugăm să vindeci orbirea sufletelor noastre mândre È™i să ne arăÈ›i adâncul de smerenie care îÈ›i dă putere să dăruieÈ™ti tuturor milostivire È™i neîncetată mijlocire către Dumnezeu.

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană pentru tineri de la începutul secolului al XX‑lea, celebră pentru seria de nouă romane centrate în jurul personajului Anne È™i pentru trilogia despre Emily Starr, o orfană adolescentă cu vise mari, crescută de mătuÈ™ile ei la ferma New Moon din Insula PrinÈ›ului Edward.
Emily adolescentă (1925) este a doua parte a trilogiei È™i zu­grăveÈ™te anii de liceu ai protagonistei, petrecuÈ›i în casa mătuÈ™ii Ruth – personaj pitoresc marcat de ste­reotipuri, mes­chinării È™i prejudecăÈ›i, dar care în timp îÈ™i dez­­văluie È™i capacitatea de loialitate È™i afecÈ›iune familială. Prie­tenia ei cu Ilse, Teddy È™i Perry se apro­fundează, dar în viaÈ›a lui Emily ocupă un loc important È™i prietenia cu un intelectual rafinat È™i enigmatic – Dean Priest.
Pasiunea călăuzitoare a lui Emily rămâne însă scrisul. Fire contemplativă È™i cu o sensibilitate aparte, adoles­centa atin­ge primele trepte ale împlinirii literare È™i gustă cele din­tâi succese publicistice, hotărând să urce „cărarea alpină” – simbol al ascensiunii anevoioase a creatorului.
Într‑o manieră unică, L.M. Montgomery ne oferă în Emily adolescentă portretul spiritului sensibil È™i creativ la vârsta ado­les­cen­È›ei – o perioadă atât de fertilă, dar È™i sfâ­È™ietor de fragilă –, portret în care ne regăsim cu toÈ›ii. 

Zambetul launtric de neclintit al Sfantului Efrem a biruit in vremea nevointelor sale, biruieste acum si va birui in vecii vecilor, caci el este izvorat din vederea sfatului si a dragostei Preasfintei si de viata facatoarei Treimi pentru lume si pentru fiecare om in parte.  Si tocmai dintru aceasta tainica vedere, Sfantul Efrem este cunoscut ca un mare mijlocitor pentru dobandirea de prunci, caci dragostea sa nu este numai vazatoare, ci se face impreuna-lucratoare la sfatul Tatalui, dimpreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, iar intru negraita smerenie dumnezeiasca ii sunt incredintati Cuviosului toti cei care au fost ceruti intru numele lui.  Asa se face ca, in zilele noastre si in neamul nostru, aflam tot mai multi prunci care poarta numele Efrem ori Efremia, acestia toti fiind pecetluiti cu dragostea Marelui Mucenic, cel care atat de mult Il iubeste pe Domnul Hristos, incat ar fi vrut sa ramana de-a pururi ascuns dupa mahrama smereniei dumnezeiesti si sa ne faca bine fara a fi vreodata vadit, dupa chipul si asemanarea Domnului si Dumnezeului nostru, Cel Care intru negraita smerenie a facut cerul si pamantul, lumea si toti cei ce locuiesc in ea, iar mai apoi Si-a dat viata pentru toti si toate, deschizandu-Si bratele pe Cruce si nimicind prin dragostea Sa toata puterea iadului, a mortii si a nerodirii.

PărinÈ›ii Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minÈ›ii care gândeÈ™te È™i se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, È™i ea, fireÈ™te, le va măcina…

Dă‑i minÈ›ii tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire È™i gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minÈ›ii („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luieÈ™te‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene È™i nepăsare È™i să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.

Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenÈ›ii bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se aspreÈ™te lăuntric È™i mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…

Pe ceilalÈ›i diavolul îi are legaÈ›i, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când îÈ™i va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câÈ™tiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos

ediția a doua

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminÈ›ele È™i paiele; paiele le împrăÈ™tie vântul, iar seminÈ›ele cad la picioarele Stăpânului È™i sunt strânse în jitniÈ›e, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă È™i trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judactă cu noi înÈ™ine È™i noi înÈ™ine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinÈ›ă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie È™i omul care s-a făcut rob păcatului.
Sfântul Ioan Maximovici