Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri È™i am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinÈ›ei care m-a ajutat să traversez toate greutăÈ›ile È™i m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simÈ›it ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu È™tiu dacă vă puteÈ›i închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut È™i ai iubit È™i să o iei de la capăt fără să reuÈ™eÈ™ti să le împărtăÈ™eÈ™ti amintirile din trecut celor care fac parte din viaÈ›a ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăÈ™i un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum È™tiu că dragostea È™i mila, puse în practică din dorinÈ›a de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice È™i pot face minuni. Că poÈ›i depăÈ™i timiditatea, oboseala, teama È™i chiar È™i ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă, doar să tânjeÈ™ti din suflet să ajuÈ›i È™i să fii de folos. Am învăÈ›at între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îÈ›i sunt prieteni sau duÈ™mani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naÈ›ionale. În faÈ›a durerii È™i a morÈ›ii, oamenii sunt egali, È™i majoritatea conÈ™tientizează acest lucru È™i sunt gata să se ajute unii pe alÈ›ii. Am mai învăÈ›at că, unde există credinÈ›ă în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României

Nu există nedreptate mai mare decât avortul. Nu numai față de copilul nevinovat și lipsit de aparare, ci și față de mama care consimte la săvârșirea avortului - sau, mai curând, la distrugerea propriei vieți și la știrbirea bucuriei ei. O femeie ajunsă în această situație este nevoită de fiecare dată să ridice de una singură crucea martiriului și a vinovăției profunde, deși vinovați sunt toți cei cei ce o sfătuisc și o presează să recurgă la această soluție, doctorul și întreaga echipă părtașă săvârșirii avortului.

Scopul acestei cărți este să ne atenționeze, să ne trezească la realitate ca să încercăm să salvăm măcar o mamă, măcar un copilaș de teroarea acestei ucideri inumane, inventată de om și îndreptată impotriva tainei veșnice și dumnezeiești a vieții și a dragostei.

Consider ca este de datoria mea să fac ceva în această privință, din moment ce și eu am fost salvat de două ori de la o moarte iminentă prin întrerupere de sarcină. În chip minunat, medicul care trebuia să îmi pună capăt zilelor în pântecele mamei a lipsit, inexplicabil, de la ambele programări ale crimei... Maica Domnului mi-a salvat părinții și m-a salvat și pe mine.

Să călătoriți frumos prin taina vieții și a dragostei!

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, NeamÈ›. Studiază Filosofia È™i Teologia la universităÈ›ile din BucureÈ™ti È™i Heidelberg. În anul 1940 pri­meÈ™te Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legaÈ›ie la Departamentul de RelaÈ›ii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bileÈ™te în FranÈ›a. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creaÈ›ii literare.

Un om venerabil, cu viaÈ›ă sfântă, un bătrân de È™aptezeci È™i nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaÈ›ilor, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinÈ›ei. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătraÈ›i, din inima Parisului – simbol al rezistenÈ›ei anticomuniste. Dumnezeu vorbeÈ™te prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistenÈ›ă s‑ar dovedi zadarnică. ForÈ›ele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar È™i pe mai-marii castei comuniste, la însuÈ™i Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se È›easă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniÈ™ invizibil È™i tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu româneÈ™te la Paris?...

Alexandros Papadiamandis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul constiintei crestine literare neoelene, supranumit si „sfantul literelor”, este unul dintre cei mai studiati si iubiti scriitori din literatura neoelena a ultimelor doua secole.

„Cat despre mine, atat cat voi trai si voi respira si voi avea cugetul nevatamat, nu voi inceta niciodata, mai ales in vremea acestor preastralucite zile (pascale), sa slavesc cu evlavie pe Hristosul meu, sa descriu cu iubire natura si sa zugravesc cu duiosie obiceiurile crestine autentice.” 

Alexandros Papadiamandis („Psalt Pascal”) 

BărbăÈ›ia cea peste fire a nevoinÈ›elor pustniceÈ™ti È™i muceniceÈ™ti a Cuviosului Efrem l-a făcut nespus de milostiv È™i înÈ›elegător faÈ›ă de căderile, neputinÈ›ele È™i trebuinÈ›ele omeneÈ™ti, încât s-ar putea spune că dragostea tuturor mamelor din lume nu poate întrece bunătatea pe care neîncetat el o arată oamenilor. Pentru aceasta a È™i fost numit „Sfântul cu inimă de mamă”, căci pururea vede în noi ceva bun, dintru care pot să crească roadele mântuirii. Privirea sa dumnezeiască ne umple de nădejde È™i bucurie, È™i oricât am fi de zdrobiÈ›i È™i înfrânÈ›i, el ne întinde mâna È™i ne deschide căi pe care nu am mai umblat, încât să ajungem È™i noi la odihnă, împăcare È™i liniÈ™te sufletească È™i trupească. 

Fără iertare – aşa cum ştim din însăşi Rugăciunea Domnească – nu se poate intra în veşnicia cea fericită de dincolo.

Fără iertare nu se intră în pacea şi liniştea sufletească de aici.

Luptându-ne cu resentimentele şi cu pornirile de răzbunare, ce tulbură de atâtea ori viaţa fiecăruia, avem nevoie, pentru a ne păstra sănătatea duhovnicească şi sufletească (să nu uităm că şi cea a trupului depinde într-o măsură însemnată de cele de mai înainte), de orice mijloc care ne poate ajuta să împlinim fundamentala poruncă a iertării.

Cartea de faţă, rod al colaborării dintre un psiholog şi un filosof, abordează dificila problematică a iertării călăuzindu-se după duhul credinţei, iar totodată vorbind limba acestui secol, ţintindu-i îngrijorările şi zbuciumurile, pentru a ne uşura calea spre bucuria iertării şi împăcării.