(lipsa text)

"Pentru ca rugăciunea să fie adevărată È™i să se înalÈ›e la cer, trebuie să fie dăruită de Dumnezeu, adică să fie o rugăciune a Duhului, să coboare de la ÎnsuÈ™i Dumnezeu, să o recunoască Dumnezeu ca pe ceva al Său. Prin adevărata rugăciune omul se umple de Dumnezeu È™i reuÈ™eÈ™te nu numai simpla unitate a credintei, ci È™i a vieÈ›ii fiinÈ›iale, împreună cu întreaga Biserică. "
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

„Cărţile mari ale omenirii au soarta de a înrâuri cultura şi chiar viaţa istorică, nu numai prin adevărurile lor, ci şi prin felul cum au fost înţelese şi interpretate.” A venit şi rândul generaţiei de azi să fie înrâurită, prin tâlcuirea Părintelui Emilianos, de această capodoperă filocalică şi de a păstra, cu ajutorul tâlcuirii, aceeaÈ™i înÈ›elegere a rugăciunii şi aceeaÈ™i practicare a ei ca toţi sfinţii cei din veac.

Acest volum cuprinde convorbiri duhovnicesti, cuvinte povatuitoare catre desavarsire, izvorate din experienta, din traire, din intalnirea personala cu Dumnezeu, cu propriile patimi si cu puterile intunericului.

"Volumul de faÈ›ă cuprinde tâlcuirea lui Gheronda Emilianos, făcută in primavara anului 1987, la capetele Cuviosului Teognost Despre faptuire, contemplatie si preotie. Ea se adaugă firesc È™i necesar la talcuirile Părintelui Emilianos deja editate, fiind întemeiată, în bună măsură, pe experienÈ›a sa personală È™i făcută cu scopul de a transmite învăÈ›ătura patristica fiilor săi duhovnicesti, monahii Sfintei Mănăstiri Simonos Petras È™i monahiile Sfintei Mănăstiri Ormylia, dar È™i pentru a-È™i tăinui trairile personale în spatele cuvintelor PărinÈ›ilor.În tâlcuirea sa, Gheronda Emilianos îl urmează pe Cuviosul Teognost, dar È™i învăÈ›ătura Bisericii noastre despre preotia generală, adăugând È™i trăirile sale personale, prilejuite de intâlnirile sale tainice cu Sfântul Duh È™i de împărtăÈ™irea sa cu Trupul È™i Sângele lui Hristos la slujirea aproape zilnică a Dumneiestii Liturghii.Gheronda se referă la făptuirea È™i la contemplaÈ›ia cu care trebuie să se împodobească atât fiecare credincios, în calitatea sa de preot, cât mai cu seamă preotul, care are preotia sacramentală."Arhim. Elisei

Sfântul inimii mele este cea mai frumoasă È™i mai înmiresmată floare adusă în dar, cu dragoste, în cinstea pomenirii luminoase a Sfântului Nectarie din Eghina.
O lucrare de cercetare impresionantă, de o înaltă valoare duhovnicească È™i intelectuală! Prin har, îl mângâie pe omul modern debusolat È™i îi încălzeÈ™te inima.
Ea ne îndrumă să ne rugăm mai des Sfântului Făcător de Minuni din Eghina, căci în rugăciune È™i cel mai nevrednic dintre oameni simte ocrotirea sa cerească plină de milostivire.
(Maica Valentina Drumeva, stareÈ›a mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Kalofer, Bulgaria)


Lucrarea Sfântul inimii mele este cea mai recentă ediÈ›ie despre viaÈ›a Sfântului Nectarie de Eghina, care prezintă detaliat viaÈ›a celui mai mare sfânt făcător de minuni al secolului XX. Scrisă de jurnalistul È™i scriitorul bulgar Anghel Boncev, a devenit cea mai populară carte din Bulgaria despre Sfântul Nectarie, foarte apreciată de către teologi È™i cititori. Nu este o coincidenÈ›ă faptul că titlul cărÈ›ii este Sfântul inimii mele. Există o legătură puternică a autorului cu Sfântul Nectarie, datorită unei minuni trăită personal, o vindecare a unei alergii alimentare severe pe care a avut-o până în 2014. Cartea conÈ›ine viaÈ›a sfântului, minuni, acatistul, canonul de rugăciune È™i rugăciuni pentru orice trebuinÈ›ă către Sfântul Nectarie, ilustrate cu multe fotografii.Pe parcursul a È™ase ani, autorul a vizitat toate locurile în care a locuit Sfântul Nectarie din Eghina - din Siria, unde s-a născut, până în insula Eghina, unde se odihnesc moaÈ™tele sale, Egipt, Atena, Photiotis, insula Chios, Sfântul Munte È™i altele. 
VeÈ›i descoperi peste 180 de fotografii care ilustrează viaÈ›a È™i minunile Sfântului Nectarie.VeÈ›i găsi mărturii despre minunile sfântului din întreaga lume - Grecia, România, Bulgaria, Serbia, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Germania, Africa de Sud, SUA. Pentru prima dată sunt stânse într-o carte È™i chipurile unor oameni care au trăit minuni prin rugăciunile Sfântului Nectarie.
Sfântul inimii mele conÈ›ine minuni inedite din România.
Binecuvântarea pentru scrierea acestei cărÈ›i a fost dată de Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei.
 "După ce au citit cartea Sfântul inimii mele, oamenii mărturisesc că Sfântul Nectarie a devenit, de asemenea, un sfânt al inimii lor. " ( Anghel Boncev, autor)

Adevărată istorie duhovnicească a monahismului siro-oriental din ţinuturile aflate la răsărit de Tigru şi acoperind un răstimp de peste trei sute de ani, Cartea Stareţilor se constituie într-un adevărat pateric siriac. Condeiul lui Mar Toma înfăţişează cu artă scriitoricească şi acrivie istorică vieţile a numeroşi cuvioşi şi taumaturgi sirieni din secolele VI-IX. Toţi aceştia, adevărate pilde de dragoste, desmerenie, de curăţie, de înţelepciune, de bărbăţie şi de subţirime duhovnicească, sunt „razele de lumină care au luminat toate marginile Răsăritului“ şi, prin scrierile lui Mar Toma, întreaga Biserică. „Lumina învăţăturii lor, scoasă de sub obrocul uitării şi pusă – prin această traducere inedită în limba română – în sfeşnic“, luminează astfel cu putere în întreaga lume.Înălţimea virtuţilor şi mulţimea minunilor atrag şi captivează cititorul, adâncindu-l în acea atmosferă inconfundabilă de pateric, care încălzeşte inima şi aprinde râvna spre viaţa întru Hristos. Scrierea este însoţită de un amplu studiu introductiv, care oferă reperele necesare unei bune orientări în hagiografia siriacă, precum şi în istoria Mănăstirii Beth Abe, vatra duhovnicească asupra căreia s-a focalizat atenţia lui Toma, episcop de Marga şi monah al acestei mănăstiri. Însoţită de indici (biblic, toponimic, onomastic şi tematic), cartea va fi totodată şi un indispensabil instrument de studiu pentru cercetătorii istoriei Bisericii şi ai monahismului.

Adevărată istorie duhovnicească a monahismului siro-oriental din ţinuturile aflate la răsărit de Tigru şi acoperind un răstimp de peste trei sute de ani, Cartea Stareţilor se constituie într-un adevărat pateric siriac. Condeiul lui Mar Toma înfăţişează cu artă scriitoricească şi acrivie istorică vieţile a numeroşi cuvioşi şi taumaturgi sirieni din secolele VI-IX. Toţi aceştia, adevărate pilde de dragoste, desmerenie, de curăţie, de înţelepciune, de bărbăţie şi de subţirime duhovnicească, sunt „razele de lumină care au luminat toate marginile Răsăritului“ şi, prin scrierile lui Mar Toma, întreaga Biserică. „Lumina învăţăturii lor, scoasă de sub obrocul uitării şi pusă – prin această traducere inedită în limba română – în sfeşnic“, luminează astfel cu putere în întreaga lume.Înălţimea virtuţilor şi mulţimea minunilor atrag şi captivează cititorul, adâncindu-l în acea atmosferă inconfundabilă de pateric, care încălzeşte inima şi aprinde râvna spre viaţa întru Hristos. Scrierea este însoţită de un amplu studiu introductiv, care oferă reperele necesare unei bune orientări în hagiografia siriacă, precum şi în istoria Mănăstirii Beth Abe, vatra duhovnicească asupra căreia s-a focalizat atenţia lui Toma, episcop de Marga şi monah al acestei mănăstiri. Însoţită de indici (biblic, toponimic, onomastic şi tematic), cartea va fi totodată şi un indispensabil instrument de studiu pentru cercetătorii istoriei Bisericii şi ai monahismului.

Citirea Scripturii în scopul duhovnicesc al împărtăşirii de Hristos prin cuvântul Lui este esenţa exegezei patristice şi scopul hermeneuticii biblice ortodoxe. Este scopul principal al prezentului volum să înfăţişeze aspectele multiple ale prezenţei şi tâlcuirii Sfintei Scripturi în teologia şi spiritualitatea creÈ™tinismului siriac al primului mileniu. Pentru atingerea lui au fost invitaţi să răspundă, din diferite puncte de vedere, autorii studiilor reunite aici, specialişti în siriacistică şi studii biblice. Cuprinsul divers şi totuşi unitar al volumului îmbie cititorului trei planuri principale de lectură:- istoric şi patristic, de familiarizare cu autori sirieni puţin sau deloc cunoscuţi în spaţiul românesc.- teologic, de descifrare a întrepătrunderii teologiei siriace cu Scriptura şi cu tâlcuirea ei în contextul specific al Bisericii Răsăritului.- exegetic şi hermeneutic: bibliştii vor putea găsi cu încântare răspunsuri şi rezolvări inedite la probleme încă acute şi aparent spinoase ale hermeneuticii biblice ortodoxe, cum ar fi: atitudinea faţă de metodele exegetice moderne, raportul exegezei academice cu cea duhovnicească, locul Scripturii în teologie şi viaţă ş.a

Un autor filocalic sirian de importanţa Avvei Iosif Hazzaya este vrednic de o prezentare mai amplă decât o pot face rândurile unui simplu „prolog“. Întâi de toate, pentru simplul motiv că scrierile sale apar pentru prima oară în româneşte. În al doilea rând, pentru că cititorul modern de literatură du¬hovnicească, deşi nutreşte, de obicei, o admiraţie fără rezerve faţă de autorii sirieni, totuşi îi sunt cunoscuţi, aproape întotdeauna, numai Sfinţii Efrem şi Isaac; iar dacă cititorul se întâmplă să mai aibă şi studii de teologie, atunci admiraţia riscă să-i fie înăbuşită, iar evlavia cenzurată de puţinele şi trunchi¬atele informaţii istorice şi dogmatice furnizate de manuale. Ambele situaţii, niciuna fericită, sunt simptomele aceleiaÈ™i maladii: cunoaşterea deficitară şi deformată a istoriei, culturii, spiritualităţii şi doctrinei Bisericii Siriene sau a ceea ce specialiştii numesc „al treilea mare curent al tradiţiei creştine“, ieşit din tradiţia apostolică primară, alături de celelalte două: grec şi latin.

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama.

(lipsa text)

 Dintre cele câteva însemnări făcute strict pentru uz personal în Postul Mare din anul 2023, ca leac împotriva uitării, le-am ales, la insistenţe prieteneşti, dar străine scopului meu originar, pe cele care am considerat că pot interesa un cerc mai cuprinzător de cititori. De exemplu, pe cei care au acasă Triodul, dar se simt intimidaţi de proporţiile lui, sau pe cei care doresc să-şi nuanţeze viziunea despre Postul Mare, sau pe cei care, constrânşi de ritmul slujbei, nu reuşesc să zăbovească asupra textului citit sau cântat, dar şi pe cei încă speriaţi de ideea de post, mai cu seamă … Mare. 

"Volumul de faÈ›ă cuprinde tâlcuirea lui Gheronda Emilianos, făcută in primavara anului 1987, la capetele Cuviosului Teognost Despre faptuire, contemplatie si preotie. Ea se adaugă firesc È™i necesar la talcuirile Părintelui Emilianos deja editate, fiind întemeiată, în bună măsură, pe experienÈ›a sa personală È™i făcută cu scopul de a transmite învăÈ›ătura patristica fiilor săi duhovnicesti, monahii Sfintei Mănăstiri Simonos Petras È™i monahiile Sfintei Mănăstiri Ormylia, dar È™i pentru a-È™i tăinui trairile personale în spatele cuvintelor PărinÈ›ilor.În tâlcuirea sa, Gheronda Emilianos îl urmează pe Cuviosul Teognost, dar È™i învăÈ›ătura Bisericii noastre despre preotia generală, adăugând È™i trăirile sale personale, prilejuite de intâlnirile sale tainice cu Sfântul Duh È™i de împărtăÈ™irea sa cu Trupul È™i Sângele lui Hristos la slujirea aproape zilnică a Dumneiestii Liturghii.Gheronda se referă la făptuirea È™i la contemplaÈ›ia cu care trebuie să se împodobească atât fiecare credincios, în calitatea sa de preot, cât mai cu seamă preotul, care are preotia sacramentală."Arhim. Elisei