Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

Doar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…

Ce legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.

Cuprins

„Fac socotelile şi vin” ................................................11

Sfântul Arsenie şi femeile .........................................15

Sfântul Fanurie şi deznădejdea unei femei. ...........20

La sfârşitul răbdărilor chinuitoare descoperi minunăţiile lui Dumnezeu

„Mori în altă zi!” Un sfânt sâcâitor ..........................23

„Poate l-a luat somnul pe dumnezeul vostru” ......26

Desfrânatele care aprindeau poftele .......................30

şi sfinţii cei înţelepţi

Iţari moderni. Un sfânt fanatic .................................33

Sfântul şi desfrânata ..................................................35

Sfintele prigonite... fără încălţări ..............................38

Deosebirea dintre o femeie şi alta ............................40

Sinucigaşul ..................................................................42

La baia femeii romane ...............................................44

Zamvri care a devenit furios ca un taur .................46

şi taurul care a înviat

O sfântă antisistem .....................................................48

Tot ceea ce făptuieşti are răsplată ............................51

Sfântul Mil şi fraţii care s-au înjunghiat cu sabia Deasupra sunt proorocii, dedesubt cei mizerabili ....54

Floare răsărită din gunoi Din silitor siluitor, şi iarăşi silitor ............................57

... Cei ce se silesc pun mâna pe ea Proorociri între sfinţi..................................................60

Duelul de la El Kousantasi ........................................62

Degeaba te bat zece oameni, ....................................65

dacă nu te bate conştiinţa ta

Langoşile şi ridichea lui Cucuzel .............................68

Desfrânarea, băuturile şi petrecerile .......................72

Moartea i-a venit din cer. ..........................................75

Pe cine omoară Sfântul Dimitrie în icoana pe cal? Sfeşnicul salvator. .......................................77

Un sfeşnic îţi poate salva viaţa

Sfântul cel nestatornic ...............................................80

Ioan cel cuvios din Pont. ...........................................84

Un sfânt aducător de pace

...Mai bine mort ..........................................................87

„Măi Mitros, şi pe tine te-au făcut episcop?” .........89

Un socru răzbunător ..................................................92

Ligheanul de aur şi vrăjitorul care a fost tras în ţeapă

Şi îl scuipă de trei ori ...............................................101

Ouă şi furtuni ............................................................103

Piei din faţa mea! ......................................................105

Nişte maimuţe blocate .............................................109

Umor din belşug .......................................................110

Ghelasie cel râzător ..................................................121

Tristeţea morţii .........................................................123

Adolescenţa copilului pune înaintea părinţilor o mulţime de întrebări noi. Cum să vorbeşti cu un adolescent? Cum să păstrezi contactul emoţional cu el? Cum să câştigi încrederea lui? Cum să îl fereşti de ispitele lumii? Pentru părinţii credincioşi, nu mai puţin dureros sună şi următoarea întrebare: de ce părăsesc adolescenţii Biserica?

În această carte, preotul paroh al unei biserici din Moscova şi duhovnicul liceului ortodox, protoiereul Alexei Uminski, ne împărtăşeşte experienţa sa – de păstor, de pedagog, de părinte. El ne spune cum să îl sprijinim pe adolescentul nostru „dificil” şi cum să facem, astfel încât sufletul lui să nu se închidă faţă de Dumnezeu.

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim duhovniceşte.
Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 14, 11). Mântuitorul de multe ori i-a învăţat pe ucenicii Săi smerenia. Odată, observând cum oaspeţii chemaţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, Domnul le-a spus următoarea pildă: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi, venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: „Dă acestuia locul”. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând, aşază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus”. Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. 

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

Din veÈ™nicie È™i mai înainte de toÈ›i vecii, Dumnezeul nostru există în Treime: Trei Persoane È™i o singură fire. ÎnÈ›elegerea acestui adevăr sfânt, o dogmă creÈ™tină fundamentală, a fost complet uitată de omenire de-a lungul multor secole. Atât de mult, încât nenumăraÈ›i duÈ™mani ai credinÈ›ei noastre se referă la această dogmă ca fiind lipsită de sens, în timp ce apărătorii creÈ™tinismului, aproape fiind de acord cu aceasta, cer recunoaÈ™terea oarbă a acestui adevăr fără nici cea mai mică aprofundare È™i înÈ›elegere, deoarece presupun că o astfel de înÈ›elegere ar fi complet imposibilă.Desigur, este cu neputinÈ›ă să înÈ›elegem taina Treimii în totalitate, la fel cum este imposibil să înÈ›elegem pe deplin orice, în special dogmele credinÈ›ei. Aprofundarea în această dogmă È™i o înÈ›elegere din ce în ce mai deplină este deosebit de importantă È™i necesară pentru o înÈ›elegere mai corectă atât a Bisericii creÈ™tine, cât È™i a naturii umane în sine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul È™i asemănarea Sa, pentru că numai o fiinÈ›ă ca Dumnezeu poate fi cu adevărat bună.Dumnezeu are o singură fire, dar este o trinitate în persoane. CreaÈ›ia lui Dumnezeu trebuia să fie È™i ea asemenea Lui. Adam È™i Eva erau persoane diferite fiecare în parte, dar împreună trebuiau să fie o singură fiinÈ›ă. Mijlocul realizării acestui scop a fost atributul dumnezeiesc al iubirii. Iubirea reprezintă o putere divină de neînÈ›eles, care realizează unitatea completă È™i absolută a DivinităÈ›ii, în ciuda diferenÈ›ei de personalităÈ›i. Iubirea este atât inerentă lui Dumnezeu, încât Apostolul Ioan susÈ›ine de-a dreptul că Dumnezeu este iubire.