De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existenÈ›a sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal stareÈ›ul Dionisie reprezintă chipul autentic de vieÈ›uire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinÈ›i asceÈ›i contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea È™i lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de È™apte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu È™i actual de trăire al credinÈ›ei drept-măritoare. ViaÈ›a sa de ascultare, rugăciune, smerenie È™i dragoste pentru Dumnezeu È™i semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovniceÈ™ti de mare autoritate È™i putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de faÈ›ă are drept menire chiar acest fapt, È™i anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, poveÈ›ele È™i sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internaÈ›ional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, IaÈ™i, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlineÈ™te o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovniceÈ™ti È™i întâlnirea cu ucenicii È™i cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduÈ™i în învăÈ›ătura Părintelui Dionisie, evidenÈ›iem È™i reÈ›inem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut È™i niciodată nu a sfătuit creÈ™tinii decât numai È™i numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupeÈ™te, cât È™i sufleteÈ™te”.

Ierom. Nathanael Neacșu

Paisprezece cântări preluate din diverse cărÈ›i ale Vechiului È™i Noului Testament ocupă un loc special în Biblia creÈ™tină: ele apar reunite pentru prima dată în secolul al V-lea, formând o colecÈ›ie poetică aşezată după Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus. Aceste cântări sau ode scripturistice dau mărturie despre o perioadă în care se organiza în catedrale şi mănăstiri rugăciunea solemnă bazată pe citirea Psaltirii, însoţită de cântece È™i muzică. Aceste ode È™i rugăciuni au fost intonate în Biblie de câteva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta împotriva lui Faraon la Marea RoÈ™ie şi cântă Dumnezeului Atotputernic încrederea şi recunoÈ™tinÈ›a poporului. La vocile lor de laudă, răspund trei imnuri luate din Evanghelia după Luca ce sărbătoresc NaÈ™terea lui Iisus, Mesia cel vestit.

După prezentarea celor paisprezece cântări în textul lor grec È™i în traducere, Marguerite Harl face cercetări în Biblie, în iudaismul elenistic È™i la PărinÈ›ii greci pentru a reconstitui etapele formării colecţiei. MoÈ™tenitoare a unei lungi tradiÈ›ii, bucurându-se de prestigiu È™i autoritate, aceste cântări transmit în rugăciunea liturgică a Bisericii bogăÈ›iile teologice È™i spirituale ale Bibliei într-o formă prescurtată. Nouă dintre aceste cântări au constituit apoi „canonul odelor” cântat până astăzi în Biserica Ortodoxă. Este vorba de o îmbinare între imnografia bisericească (irmosul şi troparele canoanelor) şi textul scripturistic, „Cântările lui Moise” sau „Cântările biblice” cântate la slujba Utreniei.

Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieÈ›ii. Îi păzeÈ™te de vorbirea neîncetată È™i neînfrânată, de judecarea aproapelui È™i de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăveÈ™te de conflicte È™i de certuri È™i le menÈ›ine necesara liniÈ™te lăuntrică pentru nevoinÈ›a luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naÈ™te cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul È™i când vorbeÈ™te?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbeÈ™te pentru Dumnezeu bine face È™i cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.

 O primă versiune a acestei cărți a fost publicată la Editura Polirom în anul 1997, sub titlul Marele Inchizitor. Dostoievski – lecturi teologice. Cartea de față vine cu trei noi studii privitoare la poemul lui Ivan Karamazov, semnate de două nume mari ale gîndirii ruse și europene: Dmitri Merejkovski și Nikolai Losski; în plus, în finalul volumului, am selectat din documentele vremii opiniile lui Dostoievski însuși despre legenda personajul său. Schițele biografice ale autorilor cuprinși în volum au fost dezvoltate, traducerea textelor a fost revizuită și a fost mărit considerabil volumul de note și comentarii.Leonte Ivanov

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou