Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea de faţă cuprinde însemnările autorului în cursul mai multor perioade petrecute în Athos, măreţul locaş al spiritualităţii ortodoxe, în care douăzeci de mari mănăstiri şi sute de sihăstrii păstrează cu credincioşie în zilele noastre tradiţii cu o vechime mai mult decât milenară.
Autorul îl face pe cititor părtaş la convorbirile sale cu minunaţii duhovnici athoniţi ai acestei epoci, vieţuitori ca pustnici sau în micile obşti din sihăstrii – Sfântul Paisie, Sfântul Efrem de la Katunakia, tovarăş de nevoinţă şi ucenic al marelui Iosif Isihastul, părintele Dionisie Ignat de la Colciu; de asemenea, la întâlnirile sale cu marii egumeni care au restaurat viaţa monahală de obÈ™te în multe dintre marile mănăstiri – părintele Efrem de la Filoteu, părintele Emilianos de la Simonos Petras, părintele Gheorghe de la Grigoriu, părintele Vasile de la Stavroni­chita şi părintele Petroniu Tănase. Sunt înfăţişate alesele însuşiri şi virtuţi ale acestor monahi – ei fiind mărturii vii ale spiritualităţii ortodoxe din secolul al XX‑lea, şi învăţăturile pe care autorul le‑a pri­mit de la ei ca răspuns la întrebările sale, mai cu seamă referitor la Rugăciunea lui Iisus, Muntele Athos fiind o minunată şcoală pentru lucrarea acesteia. 
Datorită mărturiilor personale şi sfaturilor ziditoare ale acestora consemnate de autor, cartea de faţă, departe de a fi o simplă istorisire a călătoriei sale într‑un tărâm cum nu‑i altul pe lume, este cu adevărat o scriere duhovnicească de mult folos celui care o citeşte.

Discreditat de modernitate (mai ales de spiritul con­sumist), postul se dovedeÈ™te a fi o practică ancestrală, de aceeaÈ™i vârstă cu omenirea, însumând funcÈ›ii ascetice, religioase È™i (cel mai important!) medicale, terapeutice.
Reunind rezultatele cercetărilor ultimilor decenii, cartea de faÈ›ă ne prezintă concluziile demersurilor È™tiinÈ›ifice, care ne confirmă valabilitatea È™i justeÈ›ea practicii bisericeÈ™ti a postului (È™i e probabil singura situaÈ›ie în modernitate când È™tiinÈ›a susÈ›ine cu atâta forÈ›ă modul de viaÈ›ă propus de Biserică), demonstrându-ne că sensul său uitat nu e acela de a consuma „mân­căruri de post”, ci de a ne abÈ›ine de la hrană.
Prin „redescoperirea” soluÈ›iei tradiÈ›ionale a postului bise­ri­cesc autentic (abandonat nu doar de modernitate, ci È™i de toate celelalte culte aÈ™a-zis creÈ™tine), È™tiinÈ›a ne arată că, în pofida demersului său privativ, acest efort as­cetic ascunde, asemenea unui adevărat panaceu, o mulÈ›ime de beneficii, printre care se numără pier­de­rea în greutate, reglarea hormonală, optimizarea ca­pa­­cităÈ›ii regenerative a celulelor, dar È™i a sănătăÈ›ii cre­ierului, precum È™i a sistemelor cardiac È™i digestiv, efec­tul anticancerigen È™i, nu în ultimul rând, sporirea longevităÈ›ii.
"Postul intermitent" este un îndrumar esenÈ›ial pentru creÈ™tinul contemporan, care‑l va ajuta să‑și afle calea ascetică proprie, la măsura evlaviei È™i a dorului după Dumnezeu, dar È™i a vigorii sale somatice.

(lipsa text)

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăseÈ™te lumea aceasta, la vila „Buna SperanÈ›ă” îÈ™i face apariÈ›ia cerÈ™etoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci È™i cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-È™i atunci È™i singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaÈ™te identitatea. Nici ea nu e conÈ™tientă de evoluÈ›ia bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniÈ™tii se simt privaÈ›i de presupusa lor fericire È™i sunt puÈ™i în faÈ›a unor alegeri de o importanÈ›ă vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei È™i prietenul lui Petru, îÈ™i asumă slujirea tainelor iubirii, iertării È™i pocăinÈ›ei. Unii vor răspunde acestei chemări, alÈ›ii nu. Pentru că iubirea nu este deloc uÈ™oară È™i necesită efort.
O viaÈ›ă între două mame, o viaÈ›ă între iertare È™i ură,  între Cruce È™i Înviere.
O carte care ne vorbeÈ™te despre consecinÈ›ele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei È™i ale uÈ™urinÈ›ei dizolvării familiei din narcisism È™i laÈ™itate, dar È™i despre extraordinara forÈ›ă regeneratoare a pocăinÈ›ei.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esenÈ›iale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea faÈ›ă de cei care ne-au rănit È™i sinceritatea faÈ›ă de noi înÈ™ine.
Urmărind viaÈ›a personajelor cărÈ›ii, cititorul este provocat la o meditaÈ›ie serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameÈ™ului È™i a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniÈ›i de o parte È™i de alta a lui Iisus, ce ne învaÈ›ă că fără Cruce nu există Înviere.

Numele autorului cărÈ›ii Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu s‑a pierdut în anonimat. Se cunoaÈ™te, în schimb, numele uneia dintre cele mai asidue È™i mai atente cititoare a acestei cărÈ›i – nimeni alta decât ultima È›arină a Rusiei, Aleksandra Feodorovna. Primise cartea cu puÈ›in înainte de cumplitele evenimente care aveau să se abată asupra Rusiei. Din momentul când a descoperit‑o, Aleksandra Feodorovna nu s‑a mai despărÈ›it de ea până la sfârÈ™itul vieÈ›ii. Dovada este jurnalul sfintei împărătese, în care găsim numeroase însemnări referitoare la Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu.
În noiembrie 1917, pe când se găsea în surghiun la Tobolsk, È›arina îi scrie Annei Vârubova: „Îmi încep ziua cu cartea pe care mi‑ai dăruit‑o acum È™apte ani. Èšin foarte mult la ea, găsesc în ea multe cuvinte de mângâiere”. Împărăteasa aderase din toată inima la consideraÈ›iile È™i reflecÈ›iile autorului, rămas necunoscut, asupra vieÈ›ii, asupra credinÈ›ei È™i căilor care duc spre mântuire.
Într‑un alt caiet a însemnat aceste cuvinte: „CredinÈ›a ni se va întări în vremuri de suferinÈ›ă È™i încercări, dacă ne vom da seama că nu există nimic care să nu aibă scop, că nimic nu este întâmplător sau făcut pentru a ne vătăma, că totul este dinainte gândit, pentru a ne ajuta să fim mai buni, pentru a ne trăi viaÈ›a din plin, mai fericiÈ›i”.
Nu a fost o întâmplare nici că Aleksandrei Feodorovna i s‑a oferit în dar cartea Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. Fără îndoială, purtarea de grijă dumnezeiască este cea care a făcut ca această carte să se afle printre cărÈ›ile cu conÈ›inut duhovnicesc pe care Familia Imperială a reuÈ™it să le ia în surghiun. Nu ne îndoim că pentru orice creÈ™tin această scriere va fi un reazim È™i îndrumar deopotrivă de bun, la bine È™i la rău, ca pentru sfânta muceniÈ›ă încoronată.

„Abate‑te de la rău È™i fă binele. 
Vremelnică e desfătarea, dar veÈ™nice sunt chinurile; 
vremelnice sunt crucea È™i suferinÈ›a, dar veÈ™nică este odihna. 
Omule, alege ceea ce voieÈ™ti!” 
*** 
Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate ­celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci. 
Sf. Ignatie Briancianinov