Minunile Sfintei Cruci in vietile sfintilor din secolul III

Format: 13x20 cm
ISBN: 978606865466
Status: in stoc

Minunile Sfintei Cruci in vietile sfintilor din secolul III

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agapis
Numar de pagini: 192

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

Cu ajutorul mult Milostivului Dumnezeu, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, în această carte vom continua a vorbi mai departe despre Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, în vremea secolului III.
Cu cât cercetăm mai bine istoria creştinismului adâncindu-ne cât putem mai mult, cu atât vedem ivindu-se, de după perdeaua negurosului trecut, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, revărsând în lume: lumină dătătoare de viaţă celor deznădăjduiţi, încurajare şi putere celor slăbiţi, însănătoşire celor bolnavi, salvare celor înviforaţi, înaripare celor primejduiţi, mântuire celor prăbuşiţi în prăpastiile pierzării vremelnice şi veşnice.
În secolul III întâlnim, ca şi în secolele I şi II, ba chiar şi mai des, Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, cu feluritele şi minunatele ei puteri şi binefaceri. În dorinţa aprinsă de a lămuri cât putem mai bine pe iubiţii noştri fraţi creştini, dreptcredincioşi, dăm drumul în lume şi acestei făclii, pentru a-şi împlini cu prisosinţă misiunea ei sfântă, spre
binele obştesc, luminarea tuturor şi slava lui Dumnezeu. Milostivul Dumnezeu să-i deschidă uşă largă şi să-i dea putere a lucra cu succes în ogorul fiinţei tuturor dreptcredincioşilor creştini şi al altor oameni.
„Darul Domnului nostru Iisus Hristos dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu noi cu toţi. Amin“ (2 Cor. 13, 14).



Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – BIRUINÈšA ASUPRA MORÈšII –
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt



Iubiți frați preoți, Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia IaÈ™ilor,

Veniți de luați lumină! Hristos a înviat! Adevărat a înviat Hristos! Cuvinte mari; cuvinte de aur; lumină multă strălucind în întunericul din noi È™i dintre noi! Anul acesta auzim mărturisirea acestor cuvinte din locuri diferite. Preoții la biserică, credincioşii la casele lor. În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi È™i ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca È™i cum viața de aici ar fi veÈ™nică. Pe de altă parte, neliniÈ™tea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.

Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiÈ™i într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți. Acum, ca È™i atunci, Hristos Dumnezeu vine între noi, cei îndoielnici, înspăimântați È™i înfricoÈ™ați, adresându-se nouă: „Pace vouă!” ; „Eu sunt, nu vă temeți!” ; „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” ; „Eu sunt învierea È™i viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” . În mijlocul nedumeririlor, neliniÈ™tii È™i lipsei de lumină Se arată Hristos cel mort È™i înviat. Chiar în iadul nostru lăuntric cuprins de temeri, întuneric È™i lipsă de sens, Hristos Dumnezeu coboară, ne ia de mână È™i ne ridică la lumină „Veniți la Mine, zice El, toți cei osteniți È™i împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi.”

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

Iubiți credincioÈ™i,

Situația dificilă prin care trecem nu este cu totul nouă. În istorie, au fost multe momente de derută, de confuzie È™i de haos. Au fost invazii È™i războaie, cutremure È™i imense revărsări de ape, molime È™i tot felul de boli necunoscute. În fața unor asemenea situații, oamenii au avut atitudini diferite. Cei care nu L-au avut pe Dumnezeu în viața lor, au căzut doborâți de teamă, neliniÈ™te È™i spaimă. Și despre ei a vorbit Domnul Hristos, spunând: „Oamenii vor muri de frică È™i de aÈ™teptarea celor ce au să vină peste lume”.

Pret: 15.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Minunile Sfintei Cruci în vieÈ›ile sfinÈ›ilor

      Păsările zburătoare numai după ce îşi întind aripile în chipul Crucii, pot a se ridica de pe pământ şi a se înălţa în văzduh. Tot
      astfel şi noi oamenii, după ce ne vom crucifica corpurile noastre cu patimile şi cu poftele, vom putea reuşi a ne ridica deasupra ispitelor pământeşti, deşertăciunilor lumeşti, curselor diavoleşti şi a ne înălţa sus, sus în ceruri la Creatorul nostru, spre a ne uni cu El.
      Numai astfel făcând, vom putea fi ai lui Hristos. Acesta a fost scopul Dumnezeirii când ne-a zidit, prima şi a doua oară, după chipul şi asemănarea Sa.
      Mult milostivul, Atotputernicul şi Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, ne-a adus pe noi oamenii aici în lume spre a lucra la mântuirea şi fericirea noastră. Voia Lui este să nu piară nici un om, oricât de păcătos ar fi el; ci să se întoarcă spre a fi viu. „Pentru ce mori casa lui Israel? – zice Domnul. Că Eu nu voiesc moartea păcătosului; ci ca să se întoarcă şi să fie viu“.
      „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut…“.
      „Dumnezeu voieşte – mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel – ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
      Voia lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om este o roată, o aripă puternică, este Dumnezeiescul semn al Sfintei şi purtătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pomul vieţii, care dă viaţă celor ce se folosesc cu înţelepciune de ea. Cealaltă roată, aripă, cu ajutorul căreia să putem alerga şi zbura pe calea vieţii, străbătând cerurile spre Tronul Dumnezeirii, la Patria Cerească, în Ierusalimul cel de sus, trebuie să ne-o punem noi, prin felurite osteneli, umiliri, jertfiri şi crucificări bine chibzuite.
      Ei bine, când vedem că Dumnezeu ne-a pus în dar această roată, aripă, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, spre a alerga şi zbura pe calea vieţii în sferele luminatelor lumi veşnice, sfinţite, strălucite, fericite şi îndumnezeite, sus în Biserica Triumfătoare, oare nu-i păcat greu a lâncezi, a ne lenevi de a ne pune şi noi cealaltă roată, aripă şi a lucra spre îndeplinirea acestui scop Dumnezeiesc? Oare nu-i groaznic păcat a tot amâna de azi pe mâine lucrarea mântuirii
      noastre?
      Negustorul când vede că-i merge rău în afaceri, munceşte, întrebuinţează toate mijloacele şi face toate sacrificiile, spre a nu da faliment. Omul întemniţat, încărcat cu lanţuri grele, procurându-şi o pilă, rupe lanţurile, sparge zidul şi se foloseşte de slăbiciunea paznicilor ce dormitează, fuge şi se salvează. Călătorul ce trece prin locuri necunoscute, pline de prăpastii cu felurite fiare rele şi reptile otrăvitoare, sau printr-o ţară duşmană, în care la orice pas este primejduit de oameni răi, vicleni, tâlhari, ucigaşi, înaintează pe drumul său cu multă purtare de grijă şi prevedere, până ajunge la locul dorit. Bolnavul suferind, aleargă în toate părţile, cheltuieşte, se jertfeşte, spre a scăpa de boala care-l torturează ziua şi noaptea, îmbrâncindu-l spre mormânt cu paşi repezi. Aceste sforţări, jertfiri, crucificări, făcute de aceştia şi de alţii, până se văd ieşiţi
      deasupra primejdiilor, înseamnă a se salva, a se mântui.
      Noi creştinii, pentru a ne mântui, trebuie să facem ceva mai mult. La mântuirea noastră nu-i vorba de restabilirea afacerilor lumeşti, spre evitarea falimentului; ci e vorba de salvarea sufletului din căderea în osânda veşnică, e vorba de recâştigarea fericirii noastre veşnice. Aici nu e vorba de zdrobirea lanţurilor vremelnice de fier; ci este vorba de zdrobirea lanţurilor păcatelor, care ne trag în întunecoasele şi torturătoarele temniţe ale iadului. Aici nu e vorba de o călătorie vremelnică, ci e vorba de călătoria în veşnicie. Călătoria noastră spre Patria Cerească, e presărată cu groaznice prăpastii şi cu sumedenii de vrăjmaşi înverşunaţi ai vămilor văzduhului. De vom lucra şi noi creştinii la mântuirea noastră cu acela zel, cu care
      lucrează negustorii spre a se salva de faliment; cei întemniţaţi spre a se salva de mizeriile şi torturările temniţei; călătorii spre a se salva de fiarele sălbatice ori din cursele oamenilor răi, vicleni, tâlhari şi ucigaşi şi bolnavii spre a scăpa de bolile ce-i torturează ziua şi noaptea; la capătul vieţii vom sta cu fruntea luminată înaintea lui Dumnezeu.

    • Semnul Sfintei Cruci prefigurat în Vechiul Testament

      Semnul Sfintei Cruci pus de Dumnezeu în corpul omenesc

      Bine este cuvântat mult iubitorul şi milostivul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină; Care aşa de mult a iubit lumea, încât şi pe Fiul său Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede Într-Însul să nu piară; ci să aibă viaţă veşnică. Omul din viaţa aceasta vremelnică, este un luptător de la leagăn
      până la mormânt. Lupta omului, ca şi fiinţa lui, este dublă: trupească şi sufletească. Lupta aceasta îndoită o vedem în viaţa
      Mântuitorului, de la ieslea peşterii din Betleem, fuga în Egipt, până sus deasupra Golgotei, unde S-a înălţat de bună voie pe Cruce, de unde în dureri vii şi grele suferinţe, Şi-a dat Duhul în Mâinile Tatălui Ceresc.
      Viaţa şi activitatea minunată a Mântuitorului a fost glorificată prin Crucea şi Învierea Sa. Drepţii, Patriarhii, Proorocii, Preoţii şi toţi aleşii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, de la Abel până la Ioan Botezătorul prin suferinţele, jertfirea vieţilor lor, însoţite de feluritele biruinţe duhovniceşti au preînchipuit cu culori vii: Crucea Mântuitorului din întreaga lui viaţă, de la ieslea din Betleem până la jertfirea pe Crucea înfiptă sus, deasupra Golgotei şi Învierea Lui. Apostolii, Ierarhii, Preoţii, Mărturisitorii şi toţi creştinii aprinşi de dragostea Dumnezeiască, s-au lepădat de sine, au luat Crucea lor şi au urmat Celui Răstignit, jertfindu-şi şi cheltuindu-şi cu mare folos toată viaţa lor pământească, în schimbul căreia au dobândit viaţa şi fericirea veşnică. Arma aceasta Dumnezeiască şi puternică, cu care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a luptat cu succes asupra răutăţii lumii, a otravei ucigătoare, a păcatului şi a tiraniei diavolului, a dat-o urmaşilor Săi, drept armă mult folositoare în lupta ce le stă înainte. Împăraţii şi voievozii pământului, dau ostaşilor lor: săbii, suliţe, arme, revolvere, mitraliere, tunuri, dinamite, grenade, etc., pentru a lupta cu succes în războiul trupesc. Domnul nostru Iisus Hristos, Împăratul Cerului şi al Pământului, a dat urmaşilor Săi, drept armătură: Sfânta Cruce. El nu le-a dat altă armătură cu care să lupte, decât numai Sfânta Cruce. Cu Cuvântul şi cu fapta, El a arătat tuturor luptătorilor Săi, biruinţa minunată ce se câştigă prin întrebuinţarea acestei armături, cu tainice puteri supranaturale.
      El, mai întâi şi-a recrutat şi îşi recrutează din lumea aceasta ucenici, ostaşi luptători, pentru lupta cea bună, zicând: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”. Pe toţi cei ce au venit şi I-au urmat Lui în viaţă, ziua îi învăţa cu cuvântul şi cu fapta, cum să procedeze în lupta duhovnicească pentru cucerirea sufletelor; iar noaptea adeseori se ruga Tatălui Ceresc pentru dânşii şi pentru toţi care îi vor urma Lui (Ioan 17, 20)….

      Semnul Sfintei Cruci prefigurat în Vechiul Testament
watch series