Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

Lucy Maud Montgomery (1874-1942), cunos­cută mai cu seamă pentru seria de romane pentru copii Anne de la Green Gables, dă viaÈ›ă în trilogia Emily de la New Moon unei eroine inteligente È™i curajoase, care îÈ™i trăieÈ™te copilăria cu imaginaÈ›ie, cu visul de a deveni scriitoare.

MicuÈ›a orfană Emily Byrd Starr rămâne în grija unchilor È™i mătuÈ™ilor Murray, cărora mândria pentru numele È™i tradiÈ›ia familiei nu le îngăduie să îÈ™i ierte sora pentru căsătoria cu un ziarist sărac, dar nici să îÈ™i lase nepoata la mila străinilor. Cei unsprezece ani petrecuÈ›i într-o căsuÈ›ă din pădure împreună cu tatăl ei văduv, o menajeră posacă, două pisici È™i nenumăraÈ›i prieteni imaginari au făcut din Emily un copil ieÈ™it din comun, care observă lumea cu sensibilitate È™i putere de pătrundere.
Noua ei viaÈ›ă de la New Moon îi scoate în cale prieteni înzestraÈ›i cu însuÈ™iri aparte, aventuri care îi dau aripi fanteziei È™i chiar un mister pe care numai ea îl poate desluÈ™i.

Cum era de aÈ™teptat, povestea acestei eroine a fost ecranizată, bucurându-se de succes È™i inspirând până astăzi mai multe generaÈ›ii de adolescenÈ›i.

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

Astăzi, după prorociile Sfinţilor Părinţi, trăim într-o lume adâncită în „ispite crunte”. Nu există literatură patristică contemporană, pentru că nu mai sunt îndrumători sfinţi care să scrie despre mântuirea omului. În cărţile Părinţilor din vechime descoperim cu greu răspunsuri la dilemele şi problemele actuale. În mare parte, oamenii de azi nu pot înţelege şi nici practica sfaturile acestora. Singura modalitate de a deprinde aplicarea lor corectă este să apelăm la sfaturile păstorilor şi ale duhovnicilor din zilele noastre care au dragoste pentru învăţăturile sfinţilor şi se străduiesc să le urmeze.
Un astfel de părinte este şi autorul acestei cărţi, Serghie Râbko, ale cărui îndemnuri sunt inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau din cel apropiat nouă. În acest fel, vom încerca împreună cu ei, minimizând astfel riscul de a greşi, să descoperim voia lui Dumnezeu şi să împlinim lucrarea mântuirii chiar şi în secolul al XXI-lea.

Maxim Mărturisitorul rămâne „un uriaÈ™ al cugetării creÈ™tine, poate cel mai mare dintre toÈ›i” (pr. D. Stăniloae). DeÈ™i un simplu monah, sfinÈ›enia sa vibrează peste veacuri mulÈ›umită nu atât erudiÈ›iei, cât eroismului fără precedent. Cartea de faÈ›ă îÈ™i asumă misiunea de a ne ajuta să descoperim pe omul din spatele marilor tratate È™i scrieri teologice, de a ne apropia mistic de bătăile inimii sale care s-a făcut sălaÈ™ nemincinos al Domnului Hristos È™i trâmbiÈ›ă a adevărului Său.
Căci Maxim Mărturisitorul. Biografia unui martir È™i mărturisitor al lui Hristos nu e un simplu roman, ci literatură sacră, un sinaxar într-o formă extinsă, mai amănunÈ›ită, ce va reuÈ™i să trezească în inimi nostalgia sfinÈ›eniei, iubirea de puritate, conÈ™tiinÈ›a măreÈ›iei invincibile a dragostei mărturisitoare È™i martirice, prin pilduirea strădaniilor sale. 
*  *  *
Oamenii nu sunt însetaÈ›i de învăÈ›ămintele cuprinse în cuvinte – de iubire sunt însetaÈ›i. De iubire È™i adevăr... Să le dăm iubire È™i să fim adevăraÈ›i în ceea ce facem È™i suntem...

*  *  *
RugaÈ›i‑vă, fiindcă ispita, monstrul nesătul, caută să ne nimicească. RugaÈ›i‑vă acum când timpul se va scurta È™i zilele noastre îÈ™i vor pierde lumina... RugaÈ›i‑vă să nu ni se frângă inima È™i să ne facem de râsul demonilor...

Cu toÈ›ii ne vom fi întrebat cum a fost viaÈ›a Maicii Domnului, cum vedea ea lucrurile, cum o priveau oamenii din jur, cum o primea toată făptură. Oare cum a venit pe lume, cum a fost viaÈ›a ei Templu, cum a primit naÈ™terea preaminunată, cum L-a crescut cu dragoste înfiorată pe Fiul ei, cum a îndurat răstignirea, cum a trăit după aceea?
Cartea de faÈ›ă ne propune câteva povestiri inspirate de poveÈ™tile din bătrâni, descoperindu-ne, pas cu pas, gingăÈ™ia nesfârÈ™ită a vieÈ›ii Maicii Domnului. Este un răstimp de care avem nevoie într-o lume tot mai lipsită de răbdare, dar grabnică în a oferi imaginaÈ›iei noastre lucuri mai puÈ›in folositoare.
Copiii se pot apropia uÈ™or de poveÈ™tile cu prunci È™i copilandri, cu gâze È™i flori, cu o zidire îndulcită de prezenÈ›a blândă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar È™i cei mari se pot întoarce la nevinovăÈ›ia copilăriei prin lectura acestor poveÈ™ti de suflet.