Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veÈ›i afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

în cele mai sălbatice locuri ale Sfântului ­Munte, unde puţinii pustnici care îndrăznesc să-şi facă sălaşul între stâncile abrupte şi prăpăstiile ameţitoare duc o viaţă greu de imaginat cu mintea ­orăşeanului ­obişnuit cu confortul civilizaţiei, a trăit, printre alţi ­oameni cereşti şi îngeri pământeşti, ­Bătrânul Filaret Pustnicul. Cu toate că simplitatea şi asprimea ascetică a ­nevoinţelor Bătrânului este cu neputinţă de urmat pentru cititorul obişnuit, exemplele oferite de el oferă chei simple pentru probleme centrale ale vieţii ­oricărui creştin: ­liniştea interioară, ­raporturile cu ­semenii, înfruntarea cu folos a lipsurilor, ­greutăţilor şi bolilor.

CUPRINS:

Prefata

Viata fericitului Filaret

1.Intalnirea mea cu fericitul Filaret

2.Vecinul parintelui Filaret, pustnicul rus Nikon

3.Batranul Filaret la manastirea Stavronikita

4.Portretul fericitului Filaret

5.Proorocie cu privire la Sfantul Munte

6.Traiul fericitului Filaret la Karoulia

7.Vizita la parintele Filaret

8.Pustnicul grec Gavriil, vecinul fericitului Filaret

9.Pustia Karoulia

10.Monahii de la Karoulia

11.Ultimul pelerinaj la Karoulia

Cuvinte de zidire duhovniceasca ale fericitului Filaret

Bibliografie

Vietile sfintilor cu scris mare

Frumoasele istorisiri care urmează, nu sunt o lucrare proprie, ci sunt mai mult o adunare şi adaptare a mai multor lucrări de la diferiÈ›i autori. In lucrarea de faÈ›ă am folosit cartea: „Sfintele Amintiri ” şi „Spre Emaus ” de M. Sadoveanu şi D. D. PătrăÈ™canu, „Galileienii” care a fost un manuscris de autor, şi „Vieţile Mucenicilor creştini care au fost ostaşi ” de arhiereul Antim, vicarul Mitropoliei Moldovei broşura nr. 3, laşi, 1913.

Lucrarea de faţă socotim că răspunde unei nevoi adânc simţite de poporul nostru şi nădăjduim că străduinÈ›ele noastre vor fi răsplătite prin clipele de înălÈ›are sufletească ale celor ce vor citi aceste pagini de dragoste curată, lepădare de sine şi mai ales de cel mai desăvârşit idealism pe care, sub braţele Crucii Mântuitorului, I-a simÈ›it omenirea vreodată.

Cu această nădejde, trimitem în lume acest volum, care cuprinde o parte din Vieţile Sfinţilor, spre slava lui Dumnezeu şi folosul aproapelui.

EdiÈ›ia a doua a Triodului Paisian conÈ›ine următoarele volume:
1. Triodul pînă la Duminica Floriilor
2. Liturghiile Postului Mare
3. Acatistul Bunei Vestiri
4. Săptămîna Patim

Volumul de fata pune la indemana cititorilor pagini alese din creatia lirica si satirica a poporului nostru.

Pentru selectionarea materialului, au fost cercetate numeroase colectii, antologii si periodice de foclor.

In organizarea lucrarii, ne-am straduit sa imbinam criteriul estetic, tematic si de gen, cu cel istoric si regional, cuprinzand lalolalta ghicitori, proverbe si zicatori din toate regiunile tarii, din clasica folclorica si din creatia folclorica contemporana.

Este conform programelor scolare pentru clasele I-VIII, aprobate de M.E.C.I

În dialogul teologiei cu ştiinţele umaniste trebuie să fie clar că teologia nu‑și propune să înlocuiască ştiinţa, ci are obligaţia, pentru evitarea oricărei confuzii, de a defini abordarea teologică a științei. Pe această temelie s‑ar putea clădi un dialog de esenţă, liber de orice prejudecată şi cu consecinţe practice pozitive în slujirea omului aflat în suferinţă, pe care îl interesează nu discuțiile noastre în contradictoriu, ci o alianţă în folosul său. 
Aşadar, psihoterapia ortodoxă este mai întâi un „botez” în în­văţăturile Părinţilor, îndeosebi ale isihaştilor, sub îndrumarea pas­torală a unei persoane cunoscătoare a teologiei patristice, asociat cu participarea cucernică la practicile liturgice şi duhovniceşti ale Bisericii. Biserica, fără să ignore nevoile ac­tuale ale omului suferind, doreşte ca evoluţia lui ascendentă să nu se limiteze la extinderea sinelui spre noi zone de gândire, trăire şi maturitate, ci să constituie o deschidere a persoanei spre Binele veşnic: spre Dumnezeu. Viaţa arată că boala grea şi suferinţa pe care o implică pot să‑l mişte pe om spre maturizare şi apropiere de Dumnezeu. 
Pentru terapeutul ortodox, care nu susţine niciodată că oferă rezolvarea problemei existenţei, ci doar extinderea conştientizării şi asumării răspunderii personale, credinţa devine mobil, şi nu relaxare pasivă în ceva de natură magică, renunţare la asumarea răspunderii personale, eronat numită predare în mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, credinţa terapeutului creştin nu este o ideologie ce trebuie apărată, ci o trăire personală care se cere cultivată. Terapeutul credincios exercită o morală pe care o slujeşte, apără au­tenticitatea persoanei pacienţilor săi, libertatea opţiunilor lor, şi nu doreşte ca, exploatându‑le poziţia vulnerabilă, să le impună opiniile sale, ci să lupte cu eternele întrebări existenţiale legate de căutarea sensului vieţii.