Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

AsistenÈ›a religioasă oferită credincioÈ™ilor, spovedania È™i împărtăÈ™irea cu Trupul È™i Sângele Domnului, nu au încetat nici o zi, cu toate acÈ›iunile de ostilitate È™i chiar agresivitate promovate de unele instituÈ›ii media, cucerite de ideologiile globaliste, progresiste È™i neomarxiste, care au lansat ideea atee È™i întunecată că oamenii s-ar putea infecta de la împărtăÈ™irea cu Trupul È™i Sângele Domnului Iisus Hristos, de la Potir È™i LinguriÈ›ă. A fost o adevărată bătălie, pe argumente, între atei È™i creÈ™tini - între slujitorii lui Hristos È™i proorocii progresiÈ™ti ai secolului XXI. Ce e val ca valul trece! Nu s-a dovedit din punct de vedere È™tinÈ›ific È™i medical că mersul la biserică, ori împărtăÈ™irea cu Trupul È™i Sângele Domnului, închinarea la icoane È™i venerarea Sfintelor MoaÈ™te ar fi surse de infectare. Dimpotrivă, sunt mijloace de întărire, de liniÈ™tire, de comuniune È™i pace È™i, în cele din urmă, de vindecare È™i izbăvire de frică È™i îngijorare.

Iustin, Episcopul MaramureÈ™ului È™i Sătmarului

AdmiraÈ›ia pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat È™i smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiÈ›ei", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea reÈ›etelor, prin costurile reduse de a obÈ›ine respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuÈ›ie scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândeÈ™te arome, care-È™i colorează proximităÈ›ile cu pastelul combinaÈ›iilor sale culinare È™i care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii È™i cu lumea, în care îÈ›i doreÈ™ti să (îÈ›i) revii. Da, împăcarea se poate face È™i prin masa de obÈ™te, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o È›âră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogăÈ›eÈ™te sufleteÈ™te, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovniceÈ™ti!
Răzvan Bucuroiu

Este impresionant şi astăzi să vedem cu câtă încredere aleargă creştinii, de toate vârstele şi profesiile, să-i sărute cinstitele moaşte. Şi nu doar să-i ceară ajutor pentru multele nevoi, dramatice uneori, ci mărturisindu-i şi dorinţa de a-şi îndrepta viaţa, de a imita faptele ei de milostenie, de a dobândi răbdarea ei în suferinţe, curăţia ei, râvna ei de a se ruga pentru alţii, dragostea ei nelimitată ş.a. Pentru toate acestea suntem cu toţii mângâiaţi, având simţământul că în situaţia dificilă materială şi spirituală prin care trecem noi, românii de astăzi, nu suntem, iată, singuri!... Înţelegem şi noi mai bine, credem, câte binefaceri au primit şi primesc creştinii care-i cer ajutorul astăzi. Binefaceri nu numai prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva înaintea lui Dumnezeu, ci şi prin exemplul felului ei de a fi, în aşa fel încât chipul ei senin şi curat se proiectează pilduitor înaintea ochilor minţii noastre.

Părintele Vasile Gordon

Cartea Leacurilor mănăstireÈ™ti le este de folos atât oamenilor sănătoÈ™i, dar mai ales celor bolnavi, pentru că aceÈ™tia fac cunoÈ™tinÈ›ă cu o terapie neagresivă, despre care în cabinetele medicale de obicei nu li se vorbeÈ™te. Aceasta prezintă sistematizat principalele plante medicinale utilizate în tratamentul afecÈ›iunilor respiratorii, cardio-respiratorii, digestive, hormonale, afecÈ›iuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos, în afecÈ›iuni dermatologice, în boli metabolice È™i oncologice, în afecÈ›iuni oftalmologice sau din sfera ORL. Paleta terapeutică a cărÈ›ii este întregită cu remedii antioxidante, detoxofiante, remedii naturiste pentru creÈ™terea imunităÈ›ii È™i È›inerea sub control a bolilor diabetice.

Prof Univ. Dr. Pavel Chirilă

Leacuri din Èšara Sfântă – primul ghid terapeutic de pe Pământul Sfânt

112 ceaiuri, tincturi, Siropuri, uleiuri, creme È™i alte remedii naturale pentru întreaga familie

Bonus - 10 reÈ›ete din bucătăria arabă

După ani È™i ani de peregrinări în Èšara Sfân­tă, am înÈ›eles că orice popas te luminează pe dinăuntru È™i îÈ›i întăreÈ™te sufletul. PăÈ™ind pe urmele Mântuitorului, m-am oprit dintru început în Grădina Ghetsimani, aco­lo unde adierea măslinilor în floare vindecă orice gând. Acolo Dumnezeu a rânduit să întâlnesc măicuÈ›e de la Eleon care tocmai culegeau măslinele din livadă È™i de la care am aflat cât de folositoare pot fi aceste fructe biblice.
Am cunoscut apoi oameni din toate naÈ›iile pământului, am stat la sfat cu călugări îmbunătăÈ›iÈ›i, cu mireni care mi‑au împărtăÈ™it cât de lesne poÈ›i găsi vindecarea oricărei boli doar cu ajutorul plantelor, fructelor È™i mirodeniilor care abundă în acele locuri. Pentru că toate acestea au ajuns È™i pe meleagurile noastre, m-am gândit să adun într-o carte toate tainele leacurilor aflate în popasurile mele prin Israel, Palestina È™i Iordania.
Și pentru că am poposit È™i în casele beduinilor, mi-am zis că ar fi o bucurie să le dăruiesc cititorilor noÈ™tri È™i câteva reÈ›ete sănătoase È™i foarte gustoase din bucătăria arabă. 
Mariana Borloveanu

El a intrat în dimineaÈ›a aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineaÈ›ă de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea MoÈ™ilor, È™i ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineaÈ›a, DumitraÈ™, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegaÈ›ie” - fiindcă asta era, È™tiam că el era în delegaÈ›ie È™i era o delegaÈ›ie care È›inea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă È™i mai importantă È™i l-a ajutat să se refacă după detenÈ›ie. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, È™i nu am nicio problemă din acest motiv, dar È™tiu că am un mare merit, indirect È™i involuntar: l-am ajutat mult să-È™i revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost aÈ™a. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată È™i de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărÈ›iseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost È™i tată, È™i bunic.
Dumitru Horia Ionescu