Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

În încheiere, îl felicit pe Părintele Stareţ Iustin pentru organizarea Taberei naţionale şi pentru activitatea sa rodnică, desfăşurată pe linia formării tinerilor ortodocşi. Voi, dragi tineri, să apreciaţi efortul pe care îl fac întâistătătorul şi vieţuitorii Mănăstirii Oaşa, de la care puteţi afla că nu trebuie să dăm prioritate plăcerilor pământeşti care, asemenea unui vis, dispar cu atâta uşurinţă. De asemenea, de la ei mai puteţi învăţa că viaţa nu-i un joc de-a ,,baba oarba”, ci o arenă de gladiatori. Însă, în această luptă pentru dăltuirea personalităţii morale, Îl aveţi alături pe Dumnezeiescul Mântuitor, Care vă oferă prietenia Sa ce nu dezamăgeşte niciodată. Bucuraţi-vă de tinereţe! Oferiţi ceea ce aveţi mai bun în voi! Trăiţi cu semnificaţie, „ca nişte robi ai lui Hristos, din suflet făcând voia lui Dumnezeu” (Efes. 6, 6).

(† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei)

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

În această culegere veți găsi 101 pilde despre credință și ne­cre­din­ță, despre rugăciune și pronia Domnului, despre ispită, păcat și pocăință, despre milostenie, zgârcenie și bogăție, despre mândrie și smerenie, despre iubire, bunătate și iertare…
Titlul acestei culegeri vine de la cuvintele cu care adesea începe o pildă: „A fost odată un om…” Și nu contează atât detaliile personale, cât faptul de a primi cu inima înțelepciunea ascunsă printre rânduri, de a cugeta asupra scopului, sensului și îndreptării vieții noastre, învățând să fim mai buni.
Purtând în sine bunătate și iubire, aceste povestiri oferă oamenilor răs­punsuri la întrebările care îi fră­­mântă, făcându‑le inima să vibreze.

Prologul Filocaliei greceÈ™ti, tipărite la VeneÈ›ia în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viaÈ›ă isihastă a cuvioÈ™ilor Calist È™i Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referinÈ›ă de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidenÈ›iat existenÈ›a în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în BizanÈ›ul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esenÈ›ial al spiritualităÈ›ii bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii È™i monahismului originilor — È™i reînviorarea lor filocalică în secolele XIV È™i XVIII.
Volumul de faÈ›ă restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoÈ›it de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieÈ™te-mă/ne!”.

Sinteză a revelaÈ›iei biblice È™i hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluieÈ™te” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox È™i însoÈ›eÈ™te rugăciunile fiecărui creÈ™tin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creÈ™tinism, este chemată să devină pentru toÈ›i creÈ™tinii respiraÈ›ia duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul È™i Domnul să înghită inima”.