Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Nu mai daÈ›i atâta însemnătate întâmplărilor din afară. FiÈ›i mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsaÈ›i-le!

Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiÈ›i de aceasta, ci doar să vă ridicaÈ›i È™i să mergeÈ›i mai departe, fără a privi înapoi. Ce a fost, a fost È™i a trecut. Voi doar să mergeÈ›i înainte È™i să vă rugaÈ›i Domnului pentru ajutor.

Staretul Tadei

Cartea de faÈ›ă ne revelează adevărul esenÈ›ial È™i calea de urmat în câteva pagini. Succint, Vlădica ne spune de la ce pornim (Prima Lege a lui Dumnezeu sau cele zece porunci ale Vechiului Legământ), unde trebuie să ajungem (piramida cu zece caturi a fericirilor din „Legea lui Dumnezeu cea nouă, cea din urmă sau cea lăuntrică, adică desăvârÈ™ita È™i singura lege dumnezeiască mântuitoare”).
Și pentru ca instrucÈ›iunile de utilizare ale drumului creÈ™tinului spre mântuire să fie desăvârÈ™ite, pe lângă punctul de pornire È™i cel în care trebuie să ajungem, episcopul Nicolae Velimirovici ne arată È™i cum să facem să parcurgem acest drum pas cu pas.
Astfel, el ne dezvăluie un capitol special cu rânduieli È™i sfaturi pentru o viaÈ›ă creÈ™tinească È™i un set de reguli de purtare sau etica creÈ™tină după Sfântul Vasile cel Mare.
Citind aceste rânduri, vom înÈ›elege de ce toÈ›i cei care l-au cunoscut îndeaproape îl numeau Bunicul (Deda). Adesea veÈ›i găsi aici vorbele aproapelui, care ne numeÈ™te atât de frumos, fraÈ›i sau fii: „Să nu crezi, frate, că Dumnezeu i-a dat înÈ›elepciune doar omului, căci vei greÈ™i. ÎnÈ›elepciune are È™i boul, are È™i calul, È™i albina, È™i musca, È™i rândunica, È™i barza, È™i lemnul, È™i piatra, È™i apa, È™i văzduhul, È™i focul È™i vântul...” Sau È™i mai frumos: „Și să È™tiÈ›i, fiii mei...” Pentru că atunci când vom întoarce È™i ultima filă a acestei cărÈ›i chiar asta va trebui să facem. Să È™tim. AÈ™a cum piatra È™tie să tacă.

Volumul Raiul se dobândeÈ™te aici întregeÈ™te viziunea duhovnicească pe care StareÈ›ul Tadei ne-a lăsat-o moştenire, spre mântuirea noastră. Suntem răspunzători de gândurile pe care le întreÈ›inem, iată un adevăr foarte greu de crezut È™i de primit pentru omul postmodern, obiÈ™nuit să relativizeze orice È™i, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică. De obicei, în cărÈ›ile duhovniceÈ™ti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aÈ™ează ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii.

Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune StareÈ›ul Tadei, sunt: smerenia, ascultarea, blândeÈ›ea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor. Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii, se ridică împotriva prorocilor mincinoÈ™i care au apărut sau stau să apară, împotriva orientalismelor propagate de curentul New-Age. Mântuirea noastră stă numai în Domnul nostru Iisus Hristos pentru că prin El „firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat.” Èšinta vieÈ›ii noastre este aceeaÈ™i pentru toÈ›i: „Aici ne este dat să ne pregătim pentru veÈ™nicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc.”
Daniel Mazilu

Prima ediÈ›ie a volumului a apărut cu titlul: Pace È™i bucurie în Duhul Sfânt în anul 2010.

Cu neputinÈ›ele lor adesea iritante pentru mereu-mult-prea-ocupatul om modern, dornic să nu irosească nici o secundă din prea-plinul plăcerilor vieÈ›ii, bătrânii noÈ™tri sunt lângă noi, aici È™i acum. Imagine vie a istoriei pe care au trăit-o, întipărită adânc în palmele È™i ridurile lor, se văd nevoiÈ›i să trăiască într-o societate care a pierdut cu totul noÈ›iunea de a cere sfat bătrânilor, de a se împărtăÈ™i din înÈ›elepciunea È™i experienÈ›a lor.

În ciuda faptului că „suntem ai celor de ieri,” ne dispreÈ›uim bătrânii ca fiind inutili. Pentru mulÈ›i dintre puternicii clipei, bătrâneÈ›ea este înfricoÈ™ătoare, nu din pricina dinÈ›ilor căzuÈ›i sau din cauza ridurilor apărute, ci este înfricoÈ™ătoare anume prin faptul că este un vestitor, un mesager venit din veÈ™nicie care ne spune: „E timpul! PregăteÈ™te-te!”.

Și cu toate acestea, dincolo de totala noastră nepregătire pentru a muri, dincolo de mitul tinereÈ›ii veÈ™nice pe care mass-media îl promovează feroce, bătrâneÈ›ea este un timp al devenirii, ce va să vină peste fiecare dintre noi, aÈ™ezând  pe coordonate cu totul noi, adesea nebănuite, întreaga raportare la noi înÈ™ine, la cei dragi, la sensuri ce se vor redefini în lumina apropierii de... marea trecere. „Viitorul È™i trecutul sunt a filei două feÈ›e, vede-n capăt începutul cine È™tie să le-nveÈ›e”; afirma Mihai Eminescu în celebra-i Glossă.

BătrâneÈ›ea ne apare astfel absolut necesară ca timp al pocăinÈ›ei, al lacrimilor, al rugăciunii È™i al transmiterii de experienÈ›ă. O punte de continuitate între trecut, prezent È™i veÈ™nicie căci singurul lucru pe care È™tiinÈ›a nu-l poate face este să lupte cu moartea È™i să o învingă. Sunt încercări, dar aceste încercări sunt cu totul inutile, pentru că moartea râde de puterea celui puternic, de mintea celui inteligent, de nobilimea nobilului, de bogăÈ›ia celui bogat. Numai de Hristos nu râde moartea. El nu este un om de È™tiinÈ›ă, El nu este un comandant, El nu este un conducător în sensul modern al acestui cuvânt, care comandă oÈ™tile. Nu este un milionar, dar este mai puternic decât moartea. El – Singurul Care ne poate izbăvi de frica morÈ›ii, transformând-o în binecuvântarea întâlnirii cu El!

Rugăciunea lărgește hotarele omului până la A-tot-o­mul; îl face pe om simțitor la toate durerile și păcatele; îl învrednicește pe om să plângă cu ochiul tuturor celor înlăcrimați și să jelească cu întristarea tuturor celor în­tristați.

Sfântul Iustin Popovici

Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și Atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și de asemenea, îl coborâm pe om la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune, răstoarnă totul: Îl coboară pe Dumnezeu și se înalță pe sine. Unde lipsește rugăciunea, este prezentă trufia. Iar trufia este ca un burduf umflat, ce plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorții.

Sfântul Nicolae Velimirovici

A fost odată ca niciodată... ehei, de mult, tare de mult, animalele au dorit să-È™i aleagă un împărat. Și, dragi copii, È™opti buburuza Sara, unde nu s-a iscat o ceartă între ele! Fiecare se credea cel mai potrivit să fie împărat peste toate. Balena: „Eu sunt cea mai mare!”. Leul: „Eu sunt cel mai tare!”. Fluturele: „Eu am veÈ™mântul cel mai ales!” Doar mioara cea înÈ›eleaptă stătea de-o parte: „FraÈ›ilor, avem nevoie de-un judecător drept peste noi! Să mergem la Păstor. Are el o carte unde stau ascunse toate tainele lumii!”. Iar Păstorul, văzându-le cum vin, înfuriate, le-a chemat în jurul său, a deschis Cartea È™i, cu voce blândă, le-a spus: „Aici, în Scriptură, vom afla cine a făcut lumea aceasta È™i pe voi. Și astfel vom înÈ›elege cine este cu adevărat Împărat peste toate...”.