Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Să ne învrednicească Dumnezeu să-I îngăduim a învia înlăuntrul nostru. Când suntem puÈ›in-credincioÈ™i, când Îl socotim străin, departe, abstract, necunoscut, Dumnezeu e mort în noi. Și înviază în noi când Îi trăim preamultul, prezenÈ›a sporită, ocrotirea nemăsurată, harul, putinÈ›a părtăÈ™iei la dumnezeirea Sa.
Să ne învrednicească Dumnezeu cât de puÈ›in de prisosul prezenÈ›ei Sale în a noastră viaÈ›ă! Cu condiÈ›ia de a-i oferi È™i noi din puÈ›inătatea noastră.
Dacă I ne vom da, atunci PaÈ™tele nu va fi doar o săr­bătorire lumească, asumarea unor hotărâri oarecare, ci părtăÈ™ie la PaÈ™tele cel veÈ™nic È™i mistic, mai presus de vremelnicia acestei lumi, purtător al experienÈ›ei celei neînserate a Învierii È™i a harului lui Dumnezeu.
„Hristos a înviat!”

Mitropolitul Nikolaos s-a născut în anul 1954. A studiat fizica la Universitatea din Tesalonic, astrofizica la Universitatea Harvard È™i ingineria mecanică la MIT. Studiile sale doctorale s-au concentrat asupra tehnologiei biomedicale.
Din anul 2004 este mitropolit de Mesogheea È™i Lavreotikí, des­fă­È™urând o activitate de asistenÈ›ă socială impresionantă (care, printre altele, cuprinde tratamentul gratuit împotriva cancerului, a bolilor neuromusculare sau a demenÈ›ei).

O lectura purificatoare.  Intalnirea cu Dumnezeu intre incertitudine si trairea revelatoare a intensitatii iubirii si a destinului aproapelui nostru.  In cuvinte care deslusesc taina unei prezente indescifrabile.  In regasirea oamenilor ce teologhisesc prin tacerea suferintei - in esenta, a teologiei Crucii in viata cotidiana -, asaltata de rationalismul necrutator al omului de stiinta, dar examinata totodata, pe temeiul criteriilor duhovnicesti, la microscopul oferit de experienta indelungata a Bisericii.  Salonul medical devine, astfel, locul ascetic definitoriu pentru modernitate, un alt fel de pustie zamislind un alt fel de Pateric. 

Prin lentila patimirii se dezvaluie in chip surprinzator prezenta lui Dumnezeu in viata noastra, inlauntrul nostru, acolo unde pare, de fapt, a nu fi; acolo unde, in pofida evidentelor, El Se salasluieste printr-o iubire de negrait, alegandu-Si locul cel mai intim al fiintei umane - suferinta.

Cetatea noastră este în ceruri, spune Sfântul Apostol Pavel (Filipeni 3: 20). ViaÈ›a noastră, cugetarea noastră, petrecerea noastră zilnică, gândirea noastră, perspectiva noastră nu au de-a face cu cele pământeÈ™ti, cu cele temporale, cu cele spaÈ›iale, ci au de-a face cu cele veÈ™nice, cu cele duhovniceÈ™ti. Oricâte ai dobândi în această lume, toate acestea sunt puÈ›ine. OricâÈ›i ani ai trăi, chiar È™i o sută cincizeci de ani, sunt foarte puÈ›ini. Orice ai face, se distruge. Însă, ce lucru minunat este ca să trăiască cineva de acum, prin cultivarea acestei gândiri È™i a acestor virtuÈ›i, în starea ÎmpărăÈ›iei veÈ™nice a lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaÈ›ă fără de sfârÈ™it. Aceasta este legătura noastră cu timpul: să-l transformăm în veÈ™nicie.
Și doar că le aminteÈ™te cineva [pe toate acestea], se simte mulÈ›umit! ÎnchipuiÈ›i-vă că deja le È™i trăieÈ™te! Și de remarcat că Biserica ne cheamă la acest fapt. Deoarece Biserica numai acest fapt îl trăieÈ™te. Nu o interesează nimic altceva. Iar cu duhul veÈ™niciei întâmpină È™i viaÈ›a cotidiană.