Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Scopul acestei cărÈ›i este abordarea unei problematici a vieÈ›ii spirituale, adesea trecută cu vederea: cum experienÈ›ele dureroase sau traumatice din trecut ne pot afecta fiinÈ›a È™i creÈ™terea duhovni­cească. Nădăjduim că această carte va ajuta la adân­­cirea în­­È›e­legerii È™i autocunoaÈ™terii, astfel încât să ne putem sluji de aceste instrumente pentru a spori duhovniceÈ™te, pentru a învăÈ›a cum să îndurăm suferinÈ›ele È™i să du­­cem o viaÈ›ă mai plăcută lui Dumnezeu.

Aceasta nu este o carte de psihologie, ci mai curând despre ceea ce Evagrie Ponticul numea „È™tiinÈ›a sufletului”, fiindcă multe dintre ideile È™i practicile vehiculate de psihologie au fost concepute cu mult timp înaintea acesteia de către PărinÈ›ii pustiei.
Este o carte ce le va oferi tuturor un mijloc minunat de a lucra pentru mântuirea lor, în timp ce preoÈ›ilor le va fi de folos în îndrumarea duhovnicească.

„Cine se cunoaÈ™te pe sine însuÈ™i, Îl cunoaÈ™te pe Dumnezeu, iar cel care Îl cunoaÈ™te pe Dumnezeu este vrednic să Îi slujească cum se cuvine. De aceea, iubiÈ›ii mei întru Domnul, cunoaÈ™teÈ›i‑vă pe voi înÈ™ivă.”

Sfântul Antonie cel Mare

Minunile cuprinse în acest volum sunt asemenea unui buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne vieÈ›ile cu parfumul È™i lumina strălucirii cereÈ™ti a Preacuratei Fecioare. De aceea, suntem încredinÈ›aÈ›i că toate aceste mărturii ale minunilor vor încălzi È™i alina inimile tuturor celor care caută sprijin È™i ajutor de la cea prin care Dumnezeu S-a făcut om. Ea a cunoscut È™i a purtat în inimă pătimirea Fiului său, iar toată durerea È™i suspinul i-au fost înveÈ™mântate mai apoi cu slava Învierii din morÈ›i a Domnului Iisus Hristos. De aceea, prezenÈ›a ei în vieÈ›ile noastre aduce mângâiere, ostoieÈ™te lacrimile È™i durerile, dăruieÈ™te vindecări È™i înfăptuieÈ™te lucruri mai presus de fire, peste toate aÈ™ezând ca semn atotbiruitor surâsul Învierii din morÈ›i al Fiului său.

Pe fiecare dintre noi glasul constiintei ne indeamna la bine, insa de cele mai multe ori respingem aceasta chemare, ne folosim in mod gresit libertatea, atat spre raul nostru, cat si spre raul celor din jur.  Crezand ca ne bucuram de viata, cadem de fapt in capcana nemiloasa a pacatului.  Pacatul distruge constiinta, paralizeaza vointa, intuneca sentimentele, murdareste trupul.  Pacatul destrama familii, omoara copii in pantecele mamelor, aduce diverse boli.

Scopul acestei carti este tocmai de a preveni cititorul in legatura cu efectele patimii desfraului asupra sanatatii, dar si in legatura cu factorii care determina bunastarea membrilor familiei crestine.

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuÈ›, adus de spate, cu părul încâlcit È™i hainele modeste, cu un defect de vorbire È™i o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculÈ›, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălăÈ™luirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrăÈ›iÈ™are desăvârÈ™ită, dăruită întregii firi omeneÈ™ti.
Din această pricină, cei care iubeau Adevărul È™i cunoÈ™teau puterea rugăciunilor È™i blândeÈ›ii dumnezeieÈ™ti ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiÈ›i de aparenÈ›a exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială È™i smerenie, descopereau că, sub firava sa înfăÈ›iÈ™are, se ascundea un colos de rugăciune È™i dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire. 
ViaÈ›a sa, tăinuită cu Hristos în Dumnezeu, s-a făcut un izvor neîncetat de daruri ce se revarsă îmbelÈ™ugat către toÈ›i cei care îÈ™i deschid braÈ›ele inimii spre a se încredinÈ›a Domnului. De aceea faptele È™i minunile Sfântului Ioan cresc asemenea unor perle în inimile credincioÈ™ilor, dăruindu-le puterea de a nu fi biruiÈ›i de valurile cele amare È™i pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
GingăÈ™ia, bunătatea È™i blândeÈ›ea, alături de stăruinÈ›ă, răbdare È™i suspin, au făcut din Sfântul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai zilelor noastre. ToÈ›i cei care îi cer, cu credinÈ›ă, grabnicul ajutor, află în acest minunat ierarh, nu numai un binefăcător È™i tămăduitor, ci È™i un prieten È™i sfătuitor tainic, care, cu o nespusă delicateÈ›e, vine în vieÈ›ile
noastre È™i ne scoate la limanul veÈ™niciei, purtând grijă de noi în întregime – suflet È™i trup. Mărturie stau nenumăratele È™i uimitoarele minuni pe care le-a săvârÈ™it încă din timpul vieÈ›ii È™i după adormirea sa, È™i care nu încetează a se înfăptui cu putere până acum.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

Ediţie îngrijită de Florin Stuparu

O, Preasfinte şi întru tot lăudate Mare Mucenice Mina! – de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri, şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scap eu, ticălosul, şi către sfînt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinţi mă rog ţie: Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea; vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! De aceea mă rog ţie, fericite şi Sfinte Mina, grăbeşte a mă ajuta cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni, şi mă sprijineşte pe mine, robul tău!