De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

tunci când definim ca imposibil ceea ce depăÈ™eÈ™te puterile È™i posibilităÈ›ile omeneÈ™ti, realizarea imposibilului constituie o contradicÈ›ie în termeni. Iar pe când această contradicÈ›ie este evidentă pentru orice om raÈ›ional, creÈ™tinul este chemat să o urmărească È™i, mai mult, să o transforme în scopul vieÈ›ii sale.

PărtăÈ™ia cu firea divină este noutatea inegalabilă pe care o introduce în istorie Întruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care îl înnoieÈ™te deplin pe om; nu priveÈ™te doar anumite faÈ›ete sau funcÈ›ii ale vieÈ›ii sale, ci întreaga fire È™i întregul său ipostas. Această lucrare nu este deloc uÈ™oară; este realizarea imposibilului. Însă devine posibilă prin credinÈ›ă È™i se demonstrează prin iubirea care îi îmbrăÈ›iÈ™ează È™i pe duÈ™mani. Iar iubirea faÈ›ă de duÈ™mani vine în contradicÈ›ie cu obiÈ™nuinÈ›a firii umane. Dar devine posibilă prin iubirea lui Hristos.

În Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credinÈ›a omului. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar... nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatăl copilului demonizat o adresează lui Hristos, „de poţi ceva, ajută-ne”, Hristos îi răspunde: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul că, precum cu alte ocazii, Hristos nu săvârÈ™eÈ™te imediat vindecarea, ci îi propune omului credinÈ›a, prin care îl face colaborator È™i părtaÈ™ la atotputernicia divină. Astfel omul dobândeÈ™te în viaÈ›a sa o anumită dovadă a realizării irealizabilului; „îÈ™i activează” începutul îndumnezeirii sale.

CreÈ™tinismul, în ansamblul său, îl cheamă pe om la înfăptuirea imposibilului. Și îl invită la înfăptuirea imposibilului, nu fiindcă poate reuÈ™i prin propriile sale puteri, ci È™i deoarece atunci când o urmăreÈ™te, se poate apropia de aceasta. Atunci când omul nu È›inteÈ™te imposibilul, nu realizează satisfăcător nici posibilul. Însă atunci când omul È›inteÈ™te imposibilul, descoperă în interiorul său puteri È™i posibilităÈ›i latente. Devine activ în mod deplin, începe „nevoinÈ›ele cele mai presus de fire” È™i acÈ›ionează ca o făptură care Îl reflectă pe Dumnezeu cel atotputernic.În cele din urmă, înfăptuirea imposibilului se realizează prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic È™i se obÈ›ine prin credinÈ›ă.

Georgios I. Mantzaridis

Alătură-te Cristinei într-o călătorie specială, pe care fiecare credincios speră să o facă măcar o dată în viață. Cristina merge în Țara Sfântă este o carte unică, creată pentru a te ajuta să iubești și să apreciezi pământul sfânt în care Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, i-a învățat pe oameni, a murit și a înviat. Această carte te va purta pe urmele Lui și te va învăța ce înseamnă să fii pelerin în țara despre care ne vorbește Biblia. Vei afla detalii prețioase despre locurile minunate care pot fi vizitate acolo și despre istoria lor, uneori marcată de războaie și distrugeri, dar mai ales de lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!" 

„În anumite zile de sărbătoare sau Duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte într-o predică pe care nu o poţi înţelege, sau când corul sau cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.”

Pr. David R. Smith

Cuprins:

• Introducere
• Viata si martiriul Sfintei Mari Mucenite Ecaterina
• Martiriile, autenticitatea istorica si izvoarele lor 
• Sinaxar
• Anonim, Martiriul Sfintei Fecioare Mucenite Ecaterina
• Al lui Athanasie, Martiriul Sfintei Ecaterina
• Simeon Metafrastul, Martiriul Sfintei si bunei biruitoare Mari Mucenite a lui Hristos, Ecaterina 
• Al lui Anastasie Protasikritis, Cuvant de lauda la Sfanta Mucenita Ecaterina

Aceasta este o colecție de eseuri ale unuia dintre giganții emigrației ruse din secolul al XX-lea. Protoprezbiterul Mihail Pomazansky (1888-1988) a fost un teolog eminent al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Printre numeroasele lucrări scrise, el este cel mai cunoscut pentru cartea sa Teologia Dogmatică Ortodoxă, care a fost apreciată pentru prezentarea sa simplă a învățăturii ortodoxe și ancorarea ei fermă în scrierile Părinților Bisericii.
El a murit în Jordanville, New York, în 1988, cu doar câteva zile înainte de a împlini o sută de ani. Duhul său caracteristic de profundă smerenie pătrunde aceste scrieri. Subiectele abordate în această colecție includ critica biblică, sobornicitatea și conlucrarea în Biserică, cărțile liturgice, slujirea în Biserică, teologia liturgică a Pr. Alexander Schmemann, canonizarea Sfinților, locul copiilor în Biserică și multe altele.
Redăm mai jos cuvintele pline de laudă ale Părintelui Serafim Rose despre acuratețea și importanța teologiei Părintelui Pomazanski:
„În scrierile Părintelui Mihail Pomazanski se poate vedea însușirea autentică a teologiei ortodoxe, care este atât de adesea nesocotită în vremea noastră rece și raționalistă. Teologia nu este în primul rând o chestiune de argumente, critici, dovezi și combateri; ci este, întâi de toate, cuvântul oamenilor despre Dumnezeu, în conglăsuire cu învățătura dumnezeiește revelată a Dreptei-credințe. De aceea, primul scop și cea dintâi aplecare a teologiei este ca totdeauna să insufle, să încălzească inima, să ridice pe tot omul mai presus de preocupările mărunte ale pământului, pentru a întrezări dumnezeiescul început și sfârșit al tuturor lucrurilor, și astfel să-i dea acestuia energia și încurajarea de a se nevoi către Dumnezeu și spre patria cerească. Teologia Părintelui Mihail este în acest ton cald și insuflator. El nu este singurul care scrie astăzi teologie ortodoxă cu această intenție, dar este unul dintre cei puțini ai vechii generații care se stinge, putând sluji ca punte de legătură între noi și adevărata teologie a Sfinților Părinți”.