"Din perspectivă creştină ortodoxă, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preţ, nici viaţa biologică nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice preţ. Moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim, şi viaţa spirituală este binele absolut care trebuie dobândit. Să amintim aici minunata zicere a Sfântului Ioan Gură de Aur:<< Nu e rău să mori; rău e să mori rău >>. [...] Pentru creştin, sfârşitul vieţii este un moment crucial. Starea spirituală în care îl află moartea e hotărâtoare pentru viaţa sa în veşnicie. Răgazul dinaintea morţii e timp de pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii, de curăţire a minţii şi a inimii, timp de rugăciune fierbinte şi alipire puternică de Dumnezeu." 

Jean-Claude Larchet 

Parintele Zaharia se inscrie intr-o aleasa scoala de spiritualitate monahala ortodoxa fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericita pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov, el insusi ucenic al Sfan­tului Siluan Athonitul. „De altfel, din ravna misionara a Parintelui Zaharia a rodit si continutul acestei carti, care cuprinde cuvantarile duhov­nicesti rostite de Preacuviosia Sa in timpul unei vizite pe con­tinentul american, in anul 2007.  Si, probabil, nu s-ar gresi daca s-ar spune ca „inima", in calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane si al vietii ei duhovnicesti, reprezinta pre­ocuparea esentiala a cugetarii teologice a Parintelui Zaharia.  De aceea si titlul acestui volum contine graitoarea formulare a Sfantului Apostol Petru, Omul tainic al inimii”, se mentioneaza in Cuvantul inainte semnat de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.  Aceasta carte este de mare folos, mai ales in anul 2014, ca An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii deoarece acorda o mare importanta pocaintei ca stare si lucrare de innoire duhovniceasca a omului credincios.

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

Acest volum reprezinta editia a II-a a cartii cu acelasi titlu, publicata in toamna anului 2011 la Editura Cuvantul Vietii a Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu prilejul aducerii in Romania a Cinstitului Cap al Sfantului Apostol Andrei.
Chiar daca de atunci nu a mai trecut o lunga perioada de timp, se constata ca intensitatea spirituala a evenimentului a avut un impact deosebit in viata Bisericii si a societatii. De aceea, reeditarea volumului, cu unele adaugiri necesare, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane, se dovedeste binevenita.

De-a lungul anilor, m-am alăturat È™i eu nenumăraţilor pelerini din toată lumea care păÈ™esc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim − Cetatea martor a mântuirii noastre. După un astfel de pelerinaj rămâi cu impresii unice: o stare sufletească negrăită, nemaiîntâlnită, o sfântă emoţie amestecată cu sentimentul de nevrednicie pe care un om obişnuit îl încearcă când urmează paşii Fiului lui Dumnezeu, Unul din Treime, Care a luat trup şi S-a făcut om, pentru a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu.

† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

"Republicarea cărţii Rugaţi-vă neîncetat a Părintelui Marc-Antoine Costa de Beauregard, unul dintre cei mai rafinaţi cunoscători şi autentici trăitori ai Ortodoxiei în Occident, constituie pentru editura Basilica un îmbucurător eveniment editorial. [...] 
Întemeiat pe Sfintele Evanghelii şi pe Sfânta tradiţie, dar şi pe o bogată experienţă duhovnicească personală, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard ne reaminteşte în paginile acestei cărţi consacrate marii teme a rugăciunii câteva mari adevăruri ale spiritualităţii creştin-ortodoxe: existenţa a două împărăţii, cea a lumii căzute din punct de vedere spiritual şi cea a lumii cereşti, Împărăţia Cerurilor, care se cucereşte cu multă silinţă, prin curăţirea progresivă a sufletului, singura cale de a ne face părtaşi la slava Celui care ne-a creat; existenţa şi importanţa omului lăuntric; Hristos - adevărul care eliberează; necesitatea duhovnicească a rugăciunii inimii; "asemănarea" cu Dumnezeu - calea mântuirii omului."

Traducere din limba greaca, studiu introductiv si note de Mihai Tipau. 
 
"Caci cautand si noi multe carti, dupa puterea noastra, si ceretandu-le, am scris dupa putinta aceasta cronografie de la Diocletian pana la imparatia lui Mihail si a fiului sau, Teofilact, cu imparatii si patriarhii si faptele acestora, impreuna cu anii, necompunand nimic de la noi, ci alegand din vechii istorici si logografi, la locul lor in randuiala fiecarui an, asezand faptele acestora, pentru ca cei care vor citi sa stie in ce an al fiecarui imparat s-a savarsit o fapta [anume], fie de razboi, fie bisericeasca, fie politica, fie legata de popor ori vreo alta" 
 
Cronografia Sf. Teofan Marturisitorul este insa si un document cu privire la modul in care bizantinii isi percepeau propria istorie. Este o "sinteza" istoriografica a imperiului pana in anul 815. In acest efort de sinteza apar clar calitatile scrierii.

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

"Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti (1708-1716) este, fără îndoială, cel mai plin de roade păstor al acestei provincii româneşti. Ierarh, cărturar, artist, bun gospodar şi misionar creştin, Sfântul Antim a împodobit nu numai bisericile şi mănăstirile clădite sau restaurate de el, ci şi sufletele credincioşilor care l-au auzit predicând, l-au văzut slujind şi l-au simţit rugându-se. Dar, chiar şi noi cei de azi ne bucurăm de cuvintele lui, de icoanele lui, de rugăciunile şi mijlocirile lui către Dumnezeu. Didahiile sale, operă omiletică impresionantă, îl descoperă pe autor ca având multe virtuţi în arta cuvântului: predicator înflăcărat, învăţător al tainelor cereşti, tâlcuitor al Sfintei Evanghelii, povăţuitor smerit şi rugător statornic, observator atent şi critic al patimilor omeneşti şi al degradării vieţii morale în societate. Tâlcuiri ale Sfintei Scripturi, reflecţii personale sau sinteze foarte condensate ale înţelepciunii Sfinţilor Părinţi, Didahiile Sfântului Antim Ivireanul ne arată că autorul lor îmbină cunoaşterea Tradiţiei cu creativitatea teologică şi realismul practic. Găsim în opera lui adevărate comori teologice, filologice şi filantropice, roade ale unei sensibilităţi şi creativităţi deosebite. Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea semenilor sunt, pentru Sfântul Antim Ivireanul, darul cel mai de preţ care trebuie căutat şi cultivat în viaţa aceasta pământească, pentru a dobândi viaţa cerească veşnică."

Întru eternizarea fericitului eveniment al unirii naţionale a tuturor românilor, să se ridice în capitala ţării, drept monument, o măreaţă biserică a mântuirii. Trăim zile glorioase, încât ne putem considera cea mai fericită dintre generaţii. Biserica Mântuirii Neamului trebuie să se ridice cu ajutorul îmbelşugat al ţării întregi şi cu ajutorul darnic al fiecărui cetăţean şi fiu al Bisericii noastre româneşti. Deci şi sfânta biserică, care dorim a se înălţa întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l-am atins, ca un simbol al unităţii de neam şi de credinţă”

Din Cuvântarea Mitropolitului Primat Miron Cristea în cadrul şedinţei festive a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Mitropoliei Ungrovlahiei (10/23 mai 1920)

Ajuns atât de sus, el [Patriarhul Miron Cristea] s-a arătat vrednic de începuturile sale prin aceea că trufia nu i s-a apropiat de suflet”.

Nicolae Iorga

„Ardelean, născut la Toplița, în 18 iulie 1868, primind la Botez numele de Ilie, având o cultură teologică, filologică şi filosofică solidă, dobândită
în țară şi străinătate, primul Patriarh al României, Miron Cristea, s-a impus în istoria Țării şi a Bisericii noastre prin trei calități remarcabile:
mare luptător pentru libertatea şi demnitatea românilor transilvăneni şi pentru unitatea poporului român, bun organizator al vieții bisericeşti şi promotor al
demnității Bisericii Ortodoxe Române pe plan internațional”.
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române