Majoritatea romanilor simpli nu cunosc mare lucru despre Anglia,asa cum majoritatea englezilor simpli nu cunosc mare lucru despre Romania. Acestia din urma,in contact cu plaiurile,cultura si spirutalitatea noastra,se declara placut suprinsi sa afle aspecte mai profunde,mult mai profunde decat rezulta din descrierile presei moderne sau din povestile cu vampiri. 

Cartea de fata exprima intru totul autenticitatea spiritualitatii si intregeste fresca apocaliptica a veacului XX. Lucrarea este impartita in doua volume. Primul volum cuprinde evenimente si procese sufletesti traite in actul devenirii spirituale in scoala legionara a fratilor de cruce, de la varsta de 14-15 ani pana la majorat, la 20 de ani, alaturi de incercarile si framantarile de viata - ca acte de pedagogie divina, pentru a lamuri in fiinta metalul nobil de zgura pacatului - ce pregatesc autorul pentru o batalie hotaratoare, care va avea loc de desfasurare insasi fiinta intregului neam romanesc.

Biserica noastra Ortodoxa, ca dealtfel si cea catolica, talmaceste si socoteste aceste acte ca o uzurpare a dreptului lui Dumnezeu asupra creaturilor Sale... De aceea, orice atitudine agresiva indreptata impotriva ta sau a altuia, este o nesocotire a legii divine.

In Conciliul de la Toledo din 639, cand Bisericile nu erau inca despartite, conform preceptelor Fericitului Augustin s-a dictat pedeapsa de excomunicare a sinucigasilor din comunitatea crestina, deoarece omul face o astfel de fapta de suprema lasitate impotriva Duhului Sfant, in consecinta murind fara nadejdea mantuirii... 

Asadeci, dragul meu, fii linistit si multumitor proniei divine, ca ai fost ajutat sa suporti si sa treci viu prin aceasta teribila incercare. 

Vocea blanda, dar ferma, a lui nea Patru suna ca un oracol si s-a asternut ca un mir binemirositor pe sufletul zbuciumat al lui Tavi. 

In celula se lasa, pentru mult timp, o liniste fecunda...

Mijlocul impotriva ratacirii gandurilor este atintirea mintii spre prezenta lui Dumnezeu in fata noastra si in fata Lui. Trebuie sa ne atintim mintea spre acest gand si sa nu-l lasam sa ne paraseasza. Daca veti izgoni imediat gandul patimas, veti pune dintru inceput capat intregii lupte. Nu vor mai fi atunci nici simtaminte patimase si cu atat mai putin dorinte. Asa sa va propuneti sa faceti. 

lipsa text

Prin aceasta carte Mihai Stere derdena face istorie, prezentand datele strict necesare pentru viitorii pelerini sau pentru cei care au auzit multe despre Athos, dar nu au citit o lucrare sistematizata, adresata publicului larg.

Autorul face deasemenea o carte calatorie, punctand, prin fraze scurte si precise, imaginile unor forme de relief foarte variate, unde sunt amplasate locasurile de cult si chiliile din peninsula, dar si reconstruind ambianta temporala si geografica in care s-au inregistrat minuni savarsite de icoane celebre, adapostite acolo, sau de sfinti care s-au nevoit pe acele locuri. 

Arhimandritul Ioan Krestiankin s-a născut pe 11 aprilie 1910 în oraşul Orel, într-o familie numeroasă şi a fost al optulea copil al părinţilor săi. A primit numele în cinstea Sfântului Ioan Pustnicul, care se prăznuieşte în Biserica Rusă în această zi. Din copilărie, Ivan Krestiankin a fost sub ascultarea arhiepiscopului Serafim de Orlov, cunoscut prin asprimea vieţii monahale.
În 1935, în biserica cimitirului Vaganikovsk din Moscova, Ioan Krestiankin a fost hirotonit diacon, apoi Patriarhul Alexie I l-a hirotonit preot în biserica Naşterii Domnului din cartierul moscovit Izmailovo. Aici a slujit până în 1950, până când puterea comunistă l-a arestat, acuzându-l de agitaţie antisovietică şi l-a condamnat la şapte ani de închisoare. 

Părintele Ioan a fost eliberat înainte de termen, în anul 1955. După eliberare, a fost trimis să slujească în eparhia Pskov, apoi în eparhia Riazani.

În 1966 a primit monahismul, iar din 1967 a devenit vieţuitorul mănăstirii Pecerska din Pskov, unde s-a nevoit până la trecerea sa la Domnul, în 2006

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tuturor credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

(lipsa text)

Pentru mulţi dintre contemporani, prima spovedanie È™i prima împărtăÈ™anie se dovedesc a fi, într-un fel, intrarea cu adevărat în viaÈ›a Bisericii – cel mai adesea o intrare foarte anevoioasă, căci este foarte greu să te hotărăÈ™ti să vorbeÈ™ti de­spre tine acestui necunoscut care este preotul, să-i încredinÈ›ezi lucruri despre care nici măcar n-ai vrea să îÈ›i aminteÈ™ti. Este dificil să recunoÈ™ti necesitatea acestui pas, să îÈ›i recunoÈ™ti nedreptăţile È™i mai ales eÈ™ecurile... Cu timpul, Tainele Spovedaniei È™i ÎmpărtăÈ™aniei trebuie să devină o obişnuinţă, pentru a ne însoÈ›i întreaga viaÈ›ă. Fără ele e de neconceput să fim numiÈ›i creÈ™tini. Iar duhovnicii încercaÈ›i mereu ne amintesc că cel ce se spovedeÈ™te trebuie să È™tie că de cele două Taine depinde nu doar viaÈ›a noastră pământească, ci È™i cea veÈ™nică.
Cartea de faţă sperăm să fie una nu doar interesantă, ci, mai cu seamă, folositoare pentru mulÈ›i creÈ™tini. Poate că pe unii îi va ajuta să afle o soluÈ›ie problemelor care îi frământă, iar altora le va da curaj să întrebe pentru prima oară care e calea către Acela Care a făgăduit: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el... Şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 40).

L-am cunoscut pe fericitul de pomenire Parintele Paisie Olaru de la Sihastria Neamtului; am auzit de puterea rugaciunii lui si de nevointa sa pilduitoare pentru toti monahii nostri.
Numele lui se leaga de cel al Parintelui Cleopa Ilie mai ales pentru faptul ca au trait amandoi in aceeasi manastire. intr-o perioada de trista si de umilitoare amintire pentru Biserica, acesti duhovnici au sustinut spiritual, am putea spune, tara intreaga cu intelepciunea si rugaciunea lor. Parintele Cleopa si Parintele Paisie erau, in dragostea lor, plini de optimism, intrucat credeau in prezenta lucratoare a Duhului Sfant in lume.
Am cunoscut cazuri cand unii dintre demnitarii de atunci, mari conducatori ai regimului comunist, erau uimiti de argumentele pe care, atat Parintele Cleopa, cat si Parintele Paisie, le aduceau in favoarea credintei, in favoarea Bisericii. Acesti duhovnici au facut ca Biserica noastra sa poata croi drum prin hatisul capcanelor de atunci, au ajutat prin rugaciunile lor pe toti romanii.

Teoctist, Patriarhul Romaniei