Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veÈ›i afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de faÈ›ă, pornind de la înÈ›elegerile contemporane ale relaÈ›iei dintre femeie È™i Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin vieÈ›uirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un È™ir lung de femei dedicate credinÈ›ei. VirtuÈ›ile È™i purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârÈ™itoare – sunt zugrăvite în rândurile de faÈ›ă cu o pană măiastră. 
Prin neascultare È™i păcat au venit moartea È™i stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire È™i să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar È™i poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

Traducere din limba greacă de prezvitera Anca Curelaru

Dacă o iubim pe Maica Domnului cu adevărat, să o bucurăm.
Să retezăm, de dragul ei, păcatul.
Să nu păcătuim nici cu cuvântul, nici cu lucrul și nici cu gândul.
Să ne închinăm pe noi binelui, virtuții, după cum și ea a făcut.
Astfel, și numai astfel, ne arătăm dragostea pentru Maica Domnului, credința și evlavia noastră.

Cum a vieţuit Născătoarea de Dumnezeu? Ce creştere a primit? Cu ce se îndeletnicea? Singura carte care ne spune câte ceva în această privinţă este „Prima Evanghelie” a lui Iacov. În această carte, Iacov ruda Domnului (fiu al lui Iosif din femeia lui, Salomea) vorbeşte despre tatăl său Iosif, despre Fecioara Maria şi despre părinţii ei. Lucrarea aparţine secolului I d.Hr., pe când încă Maica Domnului mai trăia. Este de înţeles astfel marea ei însemnătate.
Faptul că această carte nu este cuprinsă în cărţile Noului Testament nu înseamnă şi că ea este respinsă de Biserică. Şi alte două epistole ale Sfântului Clement, socotite la început ca făcând parte din Canonul Noului Testament (Canonul 85 al Sfinţilor Apostoli), au fost scoase mai târziu în afara „canonului”. Nu cumva acum aceste epistole au ajuns la „coşul celor nefolositoare”? Iar dacă nu sunt inspirate de Duhul Sfânt înseamnă de aici că sunt întru totul greşite?
Se poate dar ca „Prima Evanghelie” să nu fie inspirată de Duhul Sfânt; aflăm însă din ea multe despre Maica Domnului, lucruri pe care Biserica le a primit ca originale.
Din această carte aflăm că părinţii Sfintei Fecioare au fost Ioachim şi Ana, precum şi faptul că vreme de mulţi ani aceştia nu au avut niciun copil. Pe ea se întemeiază sărbătoarea Zămislirii de către Sfânta Ana a Sfintei Fecioare (9 decembrie), precum şi toată imnologia acestei sărbători. La fel şi sărbătoarea şi imnologia Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), sărbătoarea şi imnologia Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), precum şi o parte a imnologiei sărbătorii Naşterii Domnului.
Aşadar, aceleaşi elemente pe care le a luat Biserica din „Prima Evanghelie”, făcându le cântări şi praznice, am luat şi noi din această carte şi le am prelucrat aici spre „cinstea şi pomenirea” Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
„Prea sfântă Maica lui Hristos Dumnezeu, cu străluciri prea luminate luminează cugetul meu cel cuprins de întunericul cel rău al necunoştinţei, ca dobândind lumină dumnezeiască, să povestesc slăvirile tale pururea Fecioară” (Cântarea a 9 a, Utrenie, 17 aprilie).

Hristos Însuşi ne spune: Cercetaţi Scripturile, că în ele socotiţi a avea viaţă veşnică (In 5, 39). În Evangheliile duminicilor de peste an, explicate cu multă limpezime în cartea de faţă din perspectiva necesităţilor vieţii creştine în lumea contemporană, avem toată darea cea bună (Iac. 1, 17) pe care Dumnezeu o împărtăşeşte îmbelşugat prin cuvântul Său: luminarea minţii, cunoaşterea cea adevărată a celor de trebuinţă, puterea de a îndura încercările şi de a împlini ceea ce avem de făcut în această viaţă, seninătatea şi bucuria păcii duhovniceşti.
Citirea acestei lucrări va deschide ochii noştri ca să cunoască minunile din legea lui Dumnezeu (Ps. 118, 18), aşa încât să avem parte, cu harul Lui, şi de fericirea vremelnică, şi de cea veşnică.

Corabia, zice Sfântul Vasile cel Mare, când transportă o încărcătură potrivită, străbate marea uÈ™or chiar È™i pe timp de furtună, însă când duce o încărcătură mai grea, la orice vânt, cât de mic, se poate scufunda.
La fel este È™i cu trupul nostru. Atunci când mănâncă moderat, nu se îmbolnăveÈ™te uÈ™or È™i, chiar de trece printr‑o răceală, se vindecă repede. Dimpotrivă, atunci când mănâncă mult, este foarte vulnerabil la boli. De aceea, să mâncăm doar cât avem nevoie pentru a trăi. Mâncarea cu măsură este sănătate pentru trup, spun cuvioÈ™ii PărinÈ›i.
Cel sănătos (cu suflet bun È™i râvnă bună, cum spune Sfântul Paisie Aghi­o­ritul) de ce să nu ţină post cât de aspru poate de dragul Mântuitorului Iisus? „Dacă însă zici că‑L iubeÈ™ti pe Hristos, de ce de­zlegi la ulei miercuri È™i vineri? Unde se va arăta dra­gostea ta de Hristos: în mănâncă, bea, veseleÈ™te‑te?”, a spus un duhov­nic aghiorit.
PosteÈ™te aÈ™adar, suflete al meu, È™i sporeÈ™te‑ți dragostea pentru Stăpânul!