Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Povestiri ortodoxe pentru copii mici si mari.

Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăvirii, al iscodirii, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul întregii înţelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu. Că bine eşti cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

Cu autorul harului lui Dumnezeu, continuăm seria: „Cuvinte de Aur”, adăugând volumul al III-lea, care conţine teme unitare sub titlul: „Nunta, familia şi problemele lor”. În această serie unitară sunt cuprinse următoarele teme:

- Nunta şi Căsătoria
- Relaţiile dintre soţi
- Înfrânarea soţilor
- Lipsa copiilor - sterilitatea, naşterea de prunci
- Părinţi, copii, creşterea copiilor
- Văduvia, divorţul, căsătoria a doua
- Desfrânarea, adulterul, avortul
- Perversiunea - homosexualitatea.

Doar din abordarea acestor teme cineva poate să înţeleagă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu este doar predicatorul vestit al milosteniei şi al pocăinţei, ci şi o călăuză preţioasă a vieţii de familie, care astăzi este atacată de atâtea curente.

Câtă însemnătate dă nunţii Sfântul Ioan Gură de Aur, reiese din cuvintele sale, pe care le întăreşte: „Nimic să nu fie mai cinstit femeii decât bărbatul său, şi nimic mai iubit bărbatului decât femeia lui! Aceasta constituie viaţa noastră: unirea femeii cu bărbatul, aceasta constituie întreaga lume”.

Sfantul Efrem s-a nascut in orasul Trikala in anul 1384.  Din anul 1393 aceasta localitate a cazut in mana turcilor lui Baiazid I, care stapanea atunci intreaga regiune a Tessaliei.  Din 1395 in Tesalonic a inceput rapirea copiilor de catre turci.  Se furau copii si adolescenti, cu varste intre paisprezece si douazeci de ani, dar si mai mici.

La varsta de numai paisprezece ani, Sfantul Efrem, pe numele sau de botez Constantinos Morfis, a fost nevoit sa paraseasca casa parinteasca, pe mama sa vaduva si pe cei sapte frati.  Aceasta a facut-o pentru a nu fi inregimentat cu forta in armata turceasca ca ienicer.  A imbratisat cu mult zel viata monahala in Manastirea Buneivestiri din "Muntele celor neprihaniti"din Atica.  In anul 1416 turcii au pradat peninsula Atica si l-au silit pe guvernatorul Atenei, Antonie Atzaghioli, sa se declare vasal al sultanului.  In anul 1424 otomanii au intrat cu forta in Manastirea Buneivestiri si au trecut prin taisul sabiei pe parintii de acolo.  Sfantul lipsea, fiind atunci in pestera, sus in munte.  Intorcandu-se la manastire a gasit trupurile neinsufletite ale monahilor dupa care a plans indelung. In anul urmator, la 14 Septembrie, turcii s-au intors si, gasindu-l pe sfant, l-au supus caznelor cu o barbarie rar intalnita, timp de opt luni si jumatate, cum numai Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara si altii au mai fost torturati.  La sfarsit l-au spanzurat cu capul in jos intr-un copac, in curtea manastirii.  Au legat lemne aprinse de trunchiul copacului si l-au pironit pe sfant cu cuie groase.  In mijlocul flacarilor sfantul se ruga staruitor.  A primit cununa muceniciei la 5 Mai 1426, trecand la Domnul in zorii acelei zile, la ora 9 dimineata.

Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand ai ascultarea, vei afla si rugaciunea, vei afla si Teologia! Cand nu ai ascultarea, nu afli nimic! Si de ai avea ceva, o sa-l pierzi. In primul rand, radacina este ascultarea. Ai facut ascultare, vei afla rugaciunea. Se poate sa n-o afli acum, ci s-o afli maine. Acest lucru sta in judecata lui Dumnezeu. Totusi e cu neputinta sa nu o afli. Dar si daca am presupune ca nu o afli, ascultarea le suplineste pe toate!

Lucrarea lui Dumnezeu e totdeauna in om. Dar atunci se face vazuta cand omul cade intr-o ispita si cere ajutor de la Dumnezeu. Atunci vede lucrarea lui Dumnezeu, apararea, prudenta, intelepciunea, iubirea lui Dumnezeu fata de om, cand cade in ispita. Totdeauna exista iubirea lui Dumnezeu fata de om, dar nu este vazuta. Deoarece noi oamenii suntem nemultumitori.

Pe cat este de mare vrednicia duhovnicilor, pe atat de mult au nevoie si de mare truda, ca sa fie implinita de ei cu folos si cu roada.

Acestia, intr-adevar, au primit, unul de la altul, pe rand, de la sfintitii si purtatorii de Duh Apostoli, puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor, dupa hotorarea Domnului.  Numai ca si ei trebuie sa se straduiasca sa invete ce pacate trebuie sa dezlege si pe care sa le lege.

Duhovnicilor, cu adevarat, le-a fost dat sa fie judecatori, ca sa judece poporul cel numit crestin, al Domnului.  Dar lor li s-a dat si sa cerceteze, cu multa amanuntime, ca sa afle adevarul si dreptatea, care stau ascunse in asemnea judecati, ca sa nu se intample sa faca judecata nedreapta, datorita partinirii si necunoasterii, sau al vreunei alte patimi.