De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Scopul rugaciunii si vietuirii crestine este vederea slavei lui Dumnezeu si participarea, prin har, la viata lui Dumnezeu.  Drumul catre acest scop ne este deschis datorita Intruparii, mortii si Invierii Cuvantului lui Dumnezeu si salasluirii Duhului Sfant.  Dar fiecare dintre noi trebuie sa decida pentru sine daca se aventureaza sau nu pe aceasta cale ce duce la viata vesnica, dar numai prin patimire si moartea pe cruce.

„În anumite zile de sărbătoare sau Duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte într-o predică pe care nu o poţi înţelege, sau când corul sau cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.”

Pr. David R. Smith

Editura Basilica, 2020

Orice călătorie ai face, este greu dacă nu te îndrumă cineva. Îți faci sfânta cruce și pornești la drum ocrotit de Dumnezeu, însă poți pierde din vedere locuri admirabile, dacă nu ai un ghid care să te atenționeze să le vizitezi.

De aceea, ne-am gândit să îți facem călătoria mai ușoară. Am adunat, în acest mic ghid, cele mai importante informații despre fiecare regiune istorică a României. Te îndrumăm să faci și tu unul asemenea, în care să-ți notezi frumusețile întâlnite, pe care noi încă nu le-am descoperit. Apoi, oriunde te va îndruma Dumnezeu, să vorbești despre ele, pentru că doar așa ne vom cunoaște împreună bucuriile și nevoile și vom uita de granițele, acum imaginare, ale fiecărei regiuni.

Pe unde vei călători, ți se va povesti despre oamenii de ispravă ai locului, care au vorbit prin faptele lor. Sfinți, domnitori, scriitori, inventatori, pictori, compozitori, viteji care au luptat pentru a-și apăra pământul, fiecare a lăsat o urmă de neșters în viața, cultura și tradiția românească, despre care s-a dus faima în toată lumea. Mărturii ale acestora sunt siturile arheologice, care te vor determina să devii un mic explorator al tainelor ascunse de vreme. Comorilor tăinuite de timpul neiertător în pământ li se vor alătura minunatele peisaje și bogățiile naturale de la suprafață, care îți vor vorbi despre frumusețea deosebită a României, pentru care a fost căutată de marile puteri ale lumii cu dorința de a o face parte din teritoriul lor.

Te invităm să nu fii grăbit în drumul tău, ci să răspunzi ospitalității localnicilor, care te vor invita în casă, îți vor arăta tradițiile locului, te vor ospăta cu bucate ale căror rețete sunt scrise în inima fiecărei gospodine și îți vor povesti pe nerăsuflate legende știute din bătrâni.

Apoi, când pornești din nou la drum, adu-ți aminte că Cel Care îți poartă de grijă în călătoria ta este Dumnezeu. Adu-I mulțumire în bisericile și mănăstirile pe care le întâlnești în cale și roagă-te pentru cei care îți sunt frați în credință, dar și pentru cei care încă nu L-au întâlnit pe Dumnezeu. Iar când te vei închina la sfintele moaște ale sfinților care au trăit pe meleagurile noastre și care sunt așezate în biserică pentru a fi cinsti te, adu-ți aminte că Dumnezeu te cheamă și pe tine să fii credincios, curat la suflet și la trup, cinstit, iertător, folositor celor din jurul tău așa cum au fost ei.

Părintele Sofian reuşea să aducă Pustia-Cuvânt în mijlocul Bucureştilor. Nu era un monah adaptat la viaţa Cetăţii, ci unul care ne purta pe noi în Sihăstria cea mai afundă şi mai roditoare. Cuvintele sale de învăţătură aveau o forţă de pătrundere extraordinară, în ciuda glasului destul de stins. O tăcere de rai se aşternea atunci când începea să agrăiască. Numai aşa îi putea fi auzită cuvântarea izvorâtă. Cum se petrece cel mai adesea la marii duhovnici, şi la el blândeţea nesfârşită era însoţită de o fermitate contagioasă a mărturisirii neabătute a dreptei credinţe. În ciuda unei economii deosebite a gesturilor şi, în general, a tuturor manifestărilor sale exterioare, sentimentul că te afli în preajma unui părinte duhovnicesc mult iubitor şi dispus la jertfă pentru tine era pregnant. Era el însuşi un rug aprins, încălzind pe cei din preajmă cu blândă flacără nepârjolitoare. O mărturie vie şi numai prin prezenţă. Existenţa-i era mai mult plutire decât aşezare, părea mereu gata de lină înălţare la cerurile despre care ne spune Apostolul Pavel că le-a văzut. 
 
Costion Nicolescu 

ColecÈ›ia Historia Christiana îÈ™i propune să prezinte pagini din istoria urmării lui Hristos È™i a misiunii creÈ™tine de-a lungul secolelor, explorând fapte (istorie factuală), idei (istorie intelectuală) È™i texte (traduceri de izvoare).
ColecÈ›ia se adresează atât specialiÈ™tilor, cât È™i studenÈ›ilor È™i cititorilor instruiÈ›i, oferind volume care beneficiază de îngrijire È™tiinÈ›ifică.

La Sinodul de la FlorenÈ›a, aproape că fusese atins È›elul unirii, un È›el totuÈ™i foarte dificil de realizat. Deciziile adoptate nu i-au favorizat deloc pe greci, întrucât, în cazul fiecărei chestiuni dezbătute, acestora li s-a cerut să accepte poziÈ›ia latinilor. Se înÈ›elege de ce au plecat de la sinod cu sentimentul că acesta nu făcuse decât să adâncească schisma căreia îÈ™i propusese să îi pună capăt. Până în ziua de astăzi, s-a întâmplat rar ca istoricii ortodocÈ™i ai Bisericii să aprecieze că tensiunile din 1054, care au dus la confruntarea dintre cardinalul Humbert È™i patriarhul ecumenic Mihail Cerularie, au constituit momentul când comuniunea s-a destrămat. Mai curând, aceÈ™tia constată că hotărârile adoptate la FlorenÈ›a sau prădarea Constantinopolului în 1204 au fost factorii care au făcut ca sciziunea dintre Apusul latin È™i Răsăritul grec să devină o stare permanentă.

Pe cand familia de ursi polari se pregatea pentru sarbatorirea celei mai frumoase zile din an, Puiutul cel curios intreaba... „Cine a inventat Craciunul?”
Raspunsul mamei starneste mai multe intrebari, cum ar fi: „Este Dumnezeu mai important decat Mos Craciun?”.
Prin urmare, mamica ursoaica si cu micuta pleaca intr-o expeditie polara pentru a-L intalni pe Dumnezeu si pentru a intelege cum le-a daruit Craciunul. De-a lungul calatoriei, ele intalnesc semne care ne invata ca Dumnezeu este cu noi pretutindeni. Prin povatuirea blanda a Mamei, Puiutul invata despre Craciun si descopera ca... „Iisus este cel mai bun dar dintre toate”.
Aceasta poveste incantatoare ii ajuta pe copii sa inteleaga adevarata semnificatie a Craciunului si sa descopere cat de mult ii iubeste Dumnezeu.

Colectia „Darul lui Dumnezeu” reuseste sa aduca raspunsurile potrivite la intrebarile sincere si dragalase ale copiilor, care se afla la varsta in care curiozitatea este un „dulce” necesar.