De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Râul Sitna curge molcolm și lunca lui este înveșmântată în stufăriș. Colinele împrejmuiesc satul Tocileni, încât pare că orizontul poposește aici. În stânga râului, așa, la o distanță de vreo doi kilometri, curge în același sens pârâul morii, denumit așa fiindcă mai sus era moara din sat construită pe acest pârâu. Aici vegetația abundă: sălciile, arinii, salcâmii, toți erau ca și cum ar fi fost sădiți de săteni. Peste pârâu, în dreapta lui și în stânga Sitnei, așa ca la vreo doua mii de metri distanță, pe o colină, a treia casă de la școală, era casa în care mă născusem, casă din lemn de stejar adus din pădurile Voroniei. Peste bârne se șipcuia și se lipeau pereții cu lut amestecat cu paie, iar tavanele rămâneau din grinzi cioplite, unite între ele în formă de cruce. Casa avea două odăi mari și o tindă la mijloc. Acoperișul era făcut din stuf, adus de la Stuhărie. Pe jos era lut galben, iar prispele înalte, cu deregi, erau podite tot cu lut de același fel. Odăile aveau câte două geamuri, unul în față și unul înspre est, ticsite iarnă, vară, cu mușcate. Pereții erau îmbrăcați cu covoare frumoase. Tinda avea uși din scândură de stejar și balamale forjate. Din tindă intrai în dreapta în căsătorie, unde era o sobă cu cuptor mare, horn deschis, vatră și plită, cu lejeancă unde mă ascundeam sau mă culcușeam când veneau înghețat de la săniuș.

„Ascetismul”, în societatea seculară modernă, este perceput ca ceva extraordinar de sumbru, aproape sinistru, întru totul diferit de viața omenească „normală”. Mulți înțeleg asceza ca fiind un fel de monstruozitate fanatică sau auto-tortură, ceva precum a merge desculț pe cărbuni aprinși sau a fi spânzurat de propriile coaste – așa cum fac, de exemplu, yoginii și fachirii indieni, spre uimirea tuturor.

O astfel de atitudine distorsionată și părtinitoare față de noțiunea de asceză în societatea modernă demonstrează cât de mult s-au îndepărtat creștinii moderni de modul corect de înțelegere a învățăturii evanghelice, cât de mult s-au „înlumit” și cât de străină le-a devenit gândirea de viața duhovnicească autentică la care Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, i-a chemat nu pe câțiva aleși sau pe unele persoane remarcabile, ci pe toți creștinii, la modul general.

Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul È™i îl împlineÈ™te, prin puterea rugăciunilor, Îl va primi pe ÎnsuÈ™i Domnul în inima sa; cu adevărat, Îl va vedea È™i Îl va auzi pretutindeni. Chiar È™i atunci când este ocărât È™i cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase È™i cu mulÈ›umire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El È™tie că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmaÈ™i, iar această poruncă devine uÈ™oară, chiar de dorit pentru el: „IubiÈ›i pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântaÈ›i pe cei ce vă blestemă, faceÈ›i bine celor ce vă urăsc şi rugaÈ›i-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu È™i să intre în ÎmpărăÈ›ia Lui, È™i nu doar că nu simte ură faÈ›ă de ei sau să devină mânios, ci îi iubeÈ™te mai mult decât pe ceilalÈ›i È™i se întristează de amărăciunile È™i căderile lor.

Sfântul Gavriil de la Mănăstirea „Șapte Lacuri”

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein 

Cuprins:

• Introducere
• Viata si martiriul Sfintei Mari Mucenite Ecaterina
• Martiriile, autenticitatea istorica si izvoarele lor 
• Sinaxar
• Anonim, Martiriul Sfintei Fecioare Mucenite Ecaterina
• Al lui Athanasie, Martiriul Sfintei Ecaterina
• Simeon Metafrastul, Martiriul Sfintei si bunei biruitoare Mari Mucenite a lui Hristos, Ecaterina 
• Al lui Anastasie Protasikritis, Cuvant de lauda la Sfanta Mucenita Ecaterina