Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cum putem noi, făpturi pământeÈ™ti supuse morÈ›ii, să înÈ›elegem suspinul È™i lacrima cea mai presus de suspin È™i lacrimă care îÈ›i potopesc sufletul? Cum vom cuprinde È™i mărgini în cuvinte seninul È™i strălucirea dumnezeiască a feÈ›ei tale, prin care deopotrivă se fac arătate Răstignirea È™i Învierea Domnului Hristos? Ce vom putea noi spune despre durerea ta pentru noi, care nu-È™i găseÈ™te alinare de la faÈ›a multelor noastre păcate È™i fărădelegi? Și ce vom grăi înaintea dumnezeieÈ™tii tale priviri, care vede în noi cuvântul prin care am fost aduÈ™i la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă prin sfatul È™i lucrarea Preasfintei È™i de viaÈ›ă făcătoarei Treimi? De necuprins inimii pământeÈ™ti este supinul tău, Preacuvioase Efrem, căci neostoitul tău dor este veÈ™nic È™i, prin Duhul Sfânt, s-a făcut una cu cel al Domnului Hristos, Care a grăit Tatălui: „Ca toÈ›i să fie una, după cum Tu, Părinte, Întru Mine È™i Eu întru Tine, aÈ™a È™i aceÈ™tia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Cu adevărat, acestui veac pământesc îi este cu neputinÈ›ă să cuprindă măsura desăvârÈ™ită a acestui suspin È™i dor întru care a înviat din morÈ›i Fiul È™i Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, noi, cei care nu putem lua asupră-ne prihănirea celor pe care le-am săvârÈ™it în afara Evangheliei, te rugăm, Mare Mucenice al lui Hristos, fă tu să răsară întru noi cuget înnoitor È™i nădejde de biruinÈ›ă, învăÈ›ându-ne în taina inimii felul în care se face lucrătoare puterea Sfintei Cruci È™i a numelui Fiului lui Dumnezeu. ÎÈ›i mulÈ›umim, preablândule Părinte Efrem, È™i suntem încredinÈ›aÈ›i că toate acestea deja le săvârÈ™eÈ™ti pentru noi, dintru puterea Mângâietorului Duh, care se arată deplin lucrătoare întru Crucea lui Hristos, proslăvind numele Tatălui È™i al Fiului È™i al Sfântului Duh. Amin

Cu inima si cu toata faptura sa îndumnezeita, Sfântul Efrem a sorbit si soarbe suspinurile noastre si îsi face trup din toate suferintele si lacrimile, din toate neputintele, bolirile si sfâsierile noastre launtrice. Aceasta e natura cea noua a trupului sau duhovnicesc – dragostea cea pentru noi, dragostea care ne uneste pe toti si ne face sa nu mai fim fragmentati, risipiti, dezbinati. El soarbe toata revarsarea pacatelor, a urâciunilor si a suferintelor noastre si, facându-le trup al sau, se aduce pe sine înaintea lui Dumnezeu, Care este întru el prin împartasirea firii. Si astfel, pacatele noastre sunt iertate, bolile sunt vindecate, suspinul se preface în surâs, iar lacrima, în nadejde si zâmbet. Minunata si iarasi minunata mistuire a pacatelor si a mortii dintru noi! Uimitoare iconomie si bunatate dumnezeiasca savârsita pentru om! Îti multumim, Doamne, pentru negraita Ta smerenie si dragoste pe care ni le descoperi prin Sfântul Efrem cel Nou si prin toti Sfintii Tai!

Încă din vremea viețuirii sale pământești, puterea rugăciunilor Sfântului Efrem a ajuns până la noi, cei de azi, dar și până la strămoșii Adam și Eva, precum și la cel din urmă om care se va naște pe pământ. Astfel de lucruri sunt proprii rugăciunii adevărate, care se săvârșește în Duh și în Adevăr. Azi, Sfântul Efrem s-a făcut contemporan cu noi prin rugăciune și, nemaifiind mărginit de îngrădirile viețuirii în trup, multora le dăruiește credință, prin lucrările sale minunate, deschizându-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusă timpului, Împărăția cea veșnică a Preasfintei Treimi. Acum, sălașul său este în lumina dumnezeiască, iar aceasta nu poate fi mărginită de timp, astfel încât Sfântul Efrem este prezent de îndată oriunde este chemat, pentru că lumea văzută „gravitează” în jurul Veșniciei, aceasta din urmă pătrunzând-o cu totul și susținând-o în ființă. Și iată, chipul și lucrările Sfântului Efrem ne mângâie pe toți cu razele cele veșnice ale bunătății, blândeții, mărinimiei, păcii și frumuseții. Setea sa de a ne milui este izvorâtă din însetarea Mântuitorului Hristos de a mântui neamul omenesc. De aceea, el ajută cu grăbire tuturor, împlinind o mare felurime de cereri și trebuințe, spre a ne sluji tuturor, după cum și Sfântul Apostol Pavel mărturisește: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22).