Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cuviosul Efrem Katunakiotul s-a născut în ziua praznicului Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie 1912, în satul Ambelohori din Teba. Bunicul său, Papa-Nichita, era protul satului. Părinții lui, Ioan și Victoria Papanikitas, oameni modești și simpli, și-su crescut cei patru copii în frica de Dumnezeu, dându-le pilda unei vieți creștine adevărate.
Micul Evanghel - numele de mirean al Cuviosului - și-a petrecut copilăria în satul natal, unde a urmat și primele clase primare. Apoi și-a continuat școala la Teba, unde s-a mutat întreaga familie. În acest răstimp i-a întâlnit pentru prima dată pe Părinții Efrem și Nichifor, de loc din Teba, care aveau să devină stareții săi în Sfântul Munte.

Adolescenţa este, într-un fel, cea mai importantă perioadă din viaţa omului – însă şi cea mai dificilă, atât pentru el însuşi, cât şi pentru părinţi. Tot ce face, adolescentul face pentru prima dată; nu are experienţă. Creşte, însă nu ştie cum se va dezvolta. Năzuieşte, însă nu ştie încotro. Vrea să fie, însă nu ştie ce. Le arată, parcă, tuturor că nu are nevoie de tutelă, că, în general, n-are nevoie de nimic – numai de libertate. Nu doar de libertate are însă nevoie adolescentul: şi mai necesare îi sunt atenţia, sprijinul şi, în principal, dragostea. Tocmai aici apare o contradicţie, fiindcă adulţilor li se pare că apropierea dintre ei şi copil s-a încheiat: adolescentul devine obraznic, neascultător, încăpăţânat, încearcă să se ferească de părinţi; el se distanţează de toţi, se străduieÈ™te să nu fie aşa cum vor să-l vadă adulţii. Adulţilor li se pare că adolescentul nu doreÈ™te decât să fie lăsat, în sfârşit, în pace.
Cartea de faţă reprezintă o continuare organică a lucrării Sufletul copilului vostru, apărută recent la Editura Sophia. Suntem convinşi că multipla perspectivă – pastorală, psihologică, pedagogică – a colectivului de autori vă va ajuta să abordaţi în mod mai lucid, mai înţelept, şi să rezolvaţi în mod fericit multe dintre problemele pe care le implică această perioadă atât de complexă şi de importantă pentru formarea caracterului şi pentru reuşita în viaţă a copiilor noştri.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

Înger, îngeraşul meu 
Ce mi te-a dat Dumnezeu 
Totdeauna fii cu mine 
Şi mă-nvaţă să fac bine. 
Eu sunt mic, tu fă-mă mare, 
Eu sunt slab, tu fă-mă tare, 
În tot locul mă-nsoţeşte 
Şi de rele mă păzeşte. 
 
Amin.