Psaltirea in versuri

Format: 16,5x23 cm
ISBN: 978-606-8278-26-1
Status: in stoc

Psaltirea in versuri

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 272

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să trăim credinţa cu toată fiinţa noastră, astfel încât tot ce lucrăm „să facem spre slava lui Dumnezeu”, spre preamărirea Lui. Şi este lucru minunat acesta, pentru că nimic nu este mai frumos şi mai folositor pentru viaţa omului decât slujirea cuvântului lui Dumnezeu în care găsim lumină şi bucurie, alinare în necazuri şi mângâiere în clipe de întristare. Tocmai această plăcută preocupare, „partea cea bună”, şi-a ales-o preotul Constantin C. Popescu-Iaşi. Din tinereţe îl pasiona cuvântul lui Dumnezeu, istoria, literatura şi mai ales poezia. Mare iubitor de cultură şi de lecturi de calitate, el nu lăsa să treacă nici o zi fără să citescă dintr-o carte, fără să înveţe, să studieze ceva. În acest sens el a fost cu adevărat un autodidact toată viaţa. Părintele Constantin C. Popescu-Iaşi s-a născut la 8 februarie...

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare


    • De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
      IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
      După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
      Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
      Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
      Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
      Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
      Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
      Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
      Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
      Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
      Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Citirea cărţilor despre sfinţii lui Dumnezeu nu ne face sfinţi, însă lectura acestora ne poate „disloca” din confortul şi rutina vieţii noastre, ne poate da un impuls pentru a ne angaja pe calea care duce la sfinţenie. Acest sentiment poate fi resimţit ori de câte ori parcurgem Patericul, o colecţie de apoftegme ale acelor remarcabili asceţi egipteni din secolul al IV-lea. Prin retragerea lor solitară în deşert, aceşti oameni sfinţi, pe care spiritualitatea ortodoxă îi cunoaşte sub numele de Părinţii pustiei, au ales să iasă dintr-o lume marcată de mândrie, bogăţie şi sete de putere pentru a intra într-o altă lume în care smerenia, simplitatea şi ascultarea constituie valorile ei fundamentale.

      Această lume duhovnicească, care se degajă din paginile Patericului, reprezintă teritoriul viu şi concret al sfinţeniei, unde aceşti venerabili asceţi au contestat, în mod radical, toate principiile unei simple vieţuiri trupeşti. În acest context, accentuăm faptul că ei s-au retras în deşert nu pentru a fugi de lume, aşa cum s-a spus adeseori, ci, dimpotrivă, pentru a se confrunta cu ea. Dacă postulatul major al unei vieţuiri lumeşti înseamnă a lua tot ce-i mai bun de la viaţă (sănătate, bogăţie şi confort), fapt pentru care patimi precum egoismul, pofta sau lăcomia excesivă sunt transformate în vectori de civilizaţie, Părinţii deşertului, departe de a evalua totul din unghiul plăcerii egoiste, au ales să-şi trăiască viaţa după legile unei lumi în care încercările, ispitele şi privaţiunile de tot felul constituie reperele esenţiale pentru o creştere de tip duhovnicesc. Şi, într-adevăr, dacă omul de azi e atât de dependent de bunăstare şi confort, simplitatea radicală a acestor eremiţi din secolul al IV-lea ne învaţă că doar o viaţă pătrunsă de efort şi asceză ne întărește din punct de vedere duhovnicesc.

      Spiritualitatea deşertului implică, aşadar, o „scurt-circuitare” a întregului angrenaj lumesc prin care aceşti asceţi egipteni au realizat suspendarea şi abandonarea tuturor acelor lucruri pe care omul trupesc le valorizează în mod excesiv doar pentru că ele sunt agreabile şi îi conferă o existenţă plăcută. Prin urmare, această experienţă a deşertului trebuie înţeleasă nu atât ca un fenomen istoric, cât mai ales ca un mod de viaţă, ca o cale perpetuă de sfinţire a omului.

    • Vieţuirea minunată a Stareţului Gherman, care a fost contemporan cu noi, dovedeşte în mod incontestabil încă o dată că Biserica Ortodoxă este, într-adevăr, vie şi autentică, punând înainte întotdeauna roadele frumoase ale Raiului. Dar şi întâmpinarea şi primirea din partea poporului binecredincios a primei ediţii a acestei cărţi, care s-a epuizat într-un interval de timp relativ scurt, demonstrează fără putinţă de tăgadă iubirea foarte mare a credincioşilor pentru adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu, exprimă setea de a cunoaşte personalităţi cuvioase contemporane, arată nevoia aflării unui sprijin şi a mângâierii dumnezeieşti în lupta vieţii şi, în cele din urmă, subliniază dorul nepotolit al sufletelor evlavioase după „lumina lină şi tainică în negura zilelor noastre”.

      Arhim. Athanasie Stavrovuniotul

      „Te plângi că cei care locuiesc împreună cu tine nu se comportă frumos? Ascultă-mi sfatul: Dacă cineva nu se comportă frumos cu tine, comportă-te tu frumos cu el. În toată treaba asta este nevoie de smerenie. Să dăm un exemplu: Cineva îţi spune că treaba pe care ai făcut-o nu este bună. Tu să-i spui: „Mulţumesc că mă sfătuieşti! Ajută-mă să devin mai bun. Arată-mi greşelile ca să mi le corectez”. Să primeşti sfaturile tuturor, însă din smerenie, nu din laşitate. Astfel vei păstra în sufletul tău bucuria cerească şi pacea.

      Când oamenii te mâhnesc sau când te jignesc, atunci să-ţi aduci aminte de pătimirile Domnului nostru. Când L-au înjurat, El nu a înjurat, când L-au luat peste picior, El nu a răspuns la fel, când L-au lovit, El nu a întors lovitura, când L-au vorbit de rău, El nu i-a vorbit de rău, ci tuturor acestora le răspundea paşnic: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău (In 18, 23). Şi, pe deasupra, Se şi ruga pentru cei care Îl răstigneau. Să trăim cum a trait Hristos, adică cu smerenie, cu ascultare, cu nerăutate. Să ne străduim să-L imităm, pe cât se poate, întru toate. Cu bucurie să păşim pe calea cea strâmtă şi îngustă şi să urâm calea cea largă şi nechibzuită.”

      Starețul Gherman Stavrovuniotul

watch series