De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Pentru Biserica Ortodoxă, sfinţenia nu este reuşită omenească, familiarizare morală individuală cu virtuţile, ci legătură şi comuniune cu Dumnezeul Treimic. Cu cât omul doreşte mai mult o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele lui şi se luptă în acest scop, cu atât mai sfinţit este de Creatorul lui, ca să fie slăvit Dumnezeul Treimic în persoana lui şi prin el de întreaga umanitate.SfinÈ›ii È™i mulţi alÈ›i oameni ai lui Dumnezeu contemporani cu ei au înţeles de foarte devreme că au de-a face cu un Dumnezeu Care doreşte cu ardoare ca omul, făptura cea „după chipul Lui”, să se asemene cu El. Au înţeles că patimile, păcatul şi duhul acestei lumi nu au nici o stăpânire asupra omului din clipa în care Hristos, Dumnezeu-Omul, a nimicit puterea morţii prin Sfânta Lui Înviere. De aceea au şi ales în mod liber să trăiască cu Dumnezeu, au ales pocăinţa, rugăciunea, înfrânarea, smerenia, credinţa, nădejdea, iubirea, iertarea, sfinţenia, Împărăţia veşnică a Dumnezeului Treimic.

„Elementul esenÈ›ial al pocăinÈ›ei este tocmai partea de final a aceluiaÈ™i cuvânt: «căinÈ›a», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensaÈ›ie, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârÈ™it), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greÈ™eala pe care ai săvârÈ™it-o). Această jertfă eliberează de coÈ™marul greÈ™elii.

Cum am descrie noi căinÈ›a? Este un simplu exerciÈ›iu intelectual căinÈ›a? E de ajuns, oare, să conÈ™tientizăm că am greÈ™it, doar aÈ™a, la nivel informativ? Să zicem că e ceva, dar nu totul. Trebuie să conÈ™tientizăm greÈ™eala, trebuie să înÈ›elegem că am încălcat legea morală È™i că, încălcând-o, se cuvine a repara cumva. Dacă nu o reparăm, rămânem vinovaÈ›i. Dar atunci apare un nou sentiment, începutul căinÈ›ei: părerea de rău.

Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuală de care am vorbit, apare, dintr-odată, ceva în plus, o zvâcnire în inimă, care este părerea de rău, sau alta, mai mică: «ar trebui să-mi pară rău». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, deÈ™i se află încă la nivelul intelectului, e un pas înainte spre căinÈ›ă, e pe cale să se transforme într-un simÈ›ământ al inimii.”

Mitropolitul Antonie Plămădeală

Autorul acestui volum s-a născut în anul 1981 în Ivești, jud. Galați. Este licențiat (2004) și doctor în teologie (2011) al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București. A efectuat studii de aprofundare la Universitățile din Marburg și Tübingen (2008-11) și a fost asistent la catedra de Noul Testament și Istoria Bisericii Vechi la Facultatea de Teologie Evanghelică – Universitatea din Frankfurt (2012-14). În 2014 a intrat în obștea mănăstirii „Sf. Martiri Brâncoveni” din Nürnberg, fiind hirotonit diacon (2015) și preot (2017). Din 2015 îndeplinește funcția de consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

A tradus mai multe lucrări de teologie din limba germană și a publicat articole în domeniul istoriei religiilor, istoriei bisericești și al studiului Noului Testament în diferite reviste teologice și volume colective. Este co-editor (împreună cu prof. Stefan Alkier) al vol. Wunder in orthodoxer und protestantischer Sicht, Kleine Schriften des Fachbereichs Evangelische Theologie der Goethe-Universität Frankfurt am Main, Leipzig, 2015. A mai publicat volumele: Los santos de la Tierra Rumana, Andreiana, Sibiu, 2015 și Comori pe calea Împărăției. Viețile sfinților ale căror moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg și în parohiile din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Doxologia, Iași, 2019.

*

Cartea de față reprezintă o variantă ușor modificată a tezei de doctorat în teologie (istoria religiilor) intitulată „Devoțiune și iubire în hinduism și creștinism”, susținută în februarie 2011, sub îndrumarea prof. dr. Remus Rus. Lucrarea își propune o privire comparativă asupra biografiilor a doi „sfinți nebuni”, socotite mai mult sau mai puțin „pilduitoare” pentru universurile religioase în care ele se desfășoară, chiar dacă ele nu pot fi considerate comportamente fondatoare. Dimpotrivă, ele par să nu treacă de statura unor sinteze ale manifestărilor religioase extreme ce fuseseră atestate cu mult înainte. Este vorba despre doi asceți atipici, unul provenind din răsăritul ortodox sirian (Sf. Simeon din Emesa), celălalt din hinduismul bengalez (Caitanya Mahāprabhu), exemplari prin fervoarea mistică și manifestarea zgomotoasă, pe alocuri violentă, pendulând între abject, ridicol, hilar și sublimul iubirii totale față de divinitate și semeni – o iubire însoțită de abandonarea oricărei demnități umane încadrabile așteptărilor.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Mântuitorul îi spune tânărului: „Închide iPhone-ul și vorbește cu cel de lângă tine, lasă-l încolo de WhatsApp și spune-i celuilalt pur și simplu că îl iubești, du-te la școală fără căști în urechi, mai ascultă păsările dimineața cum îți cântă, întinde-i mâna colegului tău și spune-i că el contează pentru tine”. Sunteți o generație de mâini întinse, nu de spate lângă spate și de „nefață” lângă „nefață” și, mai mult decât atât, în traducerea Mântuitorului, FB înseamnă „Forța Bisericii”, nicidecum altceva. În sensul că ne vrea împreună, că ne vrea ai Lui și că pe măsură ce vom renunța la lucrurile acestea, Îl redescoperim pe El. De fapt, spunându-i tânărului, vă spune vouă: „Întoarceți-vă cu fața către Mine și nu vă pierdeți fața. Sunt singurul Care poate să vă dea obraz, Care poate să dea demnitate feței voastre și bucurie feței voastre”. 
 
Pr. Constantin Necula