Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

Cum învaţă Sorin că poţi să fii fericit doar atunci când priveşti „mai departe de lungimea nasului tău“ şi ce vrea să spună, anume, expresia aceasta...

Și îngeraÈ™ul îi zâmbi, luminos, pisicii. De căldura surâsului său, pisicuÈ›a începu să toarcă. Era prima oară că o făcea, de când i se îmbolnăvise stăpâna. Pentru că, de fapt, era prima dată când cineva îi dăruia iubire, de atunci. I-ar fi plăcut să-i dăruiască È™i ea ceva. Dar ce poate să dea o pisică, unui înger? Tot numai dragoste... Înaintă, timid, printre muguri È™i flori, È™i se cuibări lângă el. ÎngeraÈ™ul o înveli cu aripa stângă. MicuÈ›ei îi era bine, 44îi era cald È™i nu-i mai era frică. Deloc, deloc. În depărtare, pădurile începeau să izvorască albastru. Nu peste multă vreme, copiii aveau să fie chemaÈ›i în case, la cină, iar prunii, să rămână singuri, pe uliÈ›i, să se uite pe după porÈ›i È™i garduri.

Aceasta carte contine CD mp3

"A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, a fost odată, intr-un oraÈ™ micuÈ›, liniştit È™i aproape necunoscut, de munte, o familie care nu se deosebea prin absolut nimic de alte familii din acel oraÈ™ sau din alte oraÈ™e, fie ele de munte sau de campie, ale acelei È›ări sau ale altora, de pe cuprinsul pămantului.
Bine-bine, o să mă întrebi mătăluÈ›ă, cititorule, păi, dacă nu se deosebea prin nimic, pentru ce să te osteneÈ™ti dumneata, scriitorule, să scrii o poveste despre ea, iar noi, copiii, s-o citim? Iar eu aproape că È›i-aÈ™ da dreptate È™i te-aÈ™ sUatui să închizi cartea È™i s-o aÈ™ezi înapoi, pe raft, s-o bată soarele verii È™i s-o colbuiască anii, acolo, nedeschisă, dacă n-aÈ™ avea răspunsul pregătit, uite, iei, în buzunarul de la vestă! È˜i răspunsul sună aÈ™a: pentru că, după cum o dovedeşte viaÈ›a, chiar È™i în familiile cu totul È™i cu totul obişnuite, se pot întâmpla lucruri de mai mare mirarea, de să nu-È›i vină a-È›i crede urechilor, cand È›i le povesteÈ™te cineva! AÈ™a că, ia Ua mătăluÈ›ă pustiu de bine È™i aÈ™ează-te biniÈ™or pe laiÈ›ă, cu cartea in mană, pregătindu-te s-o citeşti din scoarÈ›ă în scoarÈ›ă, că, la sfârşit, o să te alegi c-o invăÈ›ătură din cele mari!"

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

În acest al treilea volum, Anne îşi părăseşte casa dragă, Green Gables, părăseşte Avonlea şi chiar şi Insula Prinţului Eduard, pentru a merge să-şi continue studiile, la Universitatea din Redmond, pe continent. „Plecând din casa aceea, care îi era atât de dragă, intuia că, de acum înainte, căminul ei nu va mai fi pentru ea decât un refugiu de vacanţă. Lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte; să te întorci la Green Gables, în vacanţă, nu e totuna cu a trăi aici. Şi cât de mult iubea acest loc, mica odăiţă de deasupra pridvorului, adăpostindu-i visele de adolescentă, bătrânul măr, Regina Zăpezilor, de la fereastră, pârâul din vale, Izvorul Zânelor, Pădurea Bântuită şi Drumul Îndrăgostiţilor, cele o mie şi unul de colţuri unde se piteau amintirile ei din copilărie! Va mai găsi undeva, în altă parte, o asemenea fericire?“ Ca să aflăm răspunsul la întrebare, trebuie să călătorim, împreună cu Anne, şi printre rândurile cărţii de faţă…