Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cu inima si cu toata faptura sa îndumnezeita, Sfântul Efrem a sorbit si soarbe suspinurile noastre si îsi face trup din toate suferintele si lacrimile, din toate neputintele, bolirile si sfâsierile noastre launtrice. Aceasta e natura cea noua a trupului sau duhovnicesc – dragostea cea pentru noi, dragostea care ne uneste pe toti si ne face sa nu mai fim fragmentati, risipiti, dezbinati. El soarbe toata revarsarea pacatelor, a urâciunilor si a suferintelor noastre si, facându-le trup al sau, se aduce pe sine înaintea lui Dumnezeu, Care este întru el prin împartasirea firii. Si astfel, pacatele noastre sunt iertate, bolile sunt vindecate, suspinul se preface în surâs, iar lacrima, în nadejde si zâmbet. Minunata si iarasi minunata mistuire a pacatelor si a mortii dintru noi! Uimitoare iconomie si bunatate dumnezeiasca savârsita pentru om! Îti multumim, Doamne, pentru negraita Ta smerenie si dragoste pe care ni le descoperi prin Sfântul Efrem cel Nou si prin toti Sfintii Tai!

Aceste Istorisiri de suflet-folositoare, alcătuite sub înrâurirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, s-au bucurat de o apreciere deosebită în toată lumea ortodoxă, fiind traduse destul de repede după apariÈ›ia lor nu doar în limba latină, ci È™i în limba arabă, lăsând o pildă preafrumoasă celor care vor din toată inima să se întoarcă întru pocăinÈ›ă È™i spovedanie la Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. 


„Să luăm aminte deci la noi înÈ™ine È™i cu toată paza să veghem asupra inimilor noastre, spre a nu ne învoi cu nici unul dintre gândurile viclene, ci, petrecând în post, rugăciuni, lacrimi È™i în toate virtuÈ›ile cele după Dumnezeu, să avem parte dimpreună cu toÈ›i sfinÈ›ii de bunătăÈ›ile cele veÈ™nice. Amin.” 

Alexandros Papadiamantis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a secolului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este o con­ştiinţă a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context trebuie menÈ›ionată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acestor preastrălucite zile pascale, să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice.”

Alexandros Papadiamantis („Psalt Pascal”)

Cuvioasa stareţă Taisia de la Leuşino este una dintre pildele acelor trăitori aleși care s‑au lepădat de obârşia nobilă, de averea şi de slava acestui veac, pentru a urma lui Hristos din tot sufletul şi din tot cugetul lor. Primind o educaţie strălucită într‑un vestit institut pentru fetele din familii aristocratice, a ales, în urma unui vis minunat, calea călugărească, devenind mai întâi ucenică a vestitului stareţ Lavrentie de la Valdai, iar apoi a Sfântului Ioan din Kronstadt, care o preţuia pentru marile sale daruri duhovniceşti cu care Dumnezeu o înzestrase. Ostenelile maicii Taisia au prefăcut modesta mănăstire de la Leuşino într‑o adevărată lavră, care a rămas pentru câteva decenii unul dintre cele mai vestite centre duhovniceşti ale Rusiei de miazănoapte. 
Cartea de faţă – una dintre rarele autobiografii de mari nevoitori – încântă prin limpezime şi simplitate, transmițând cititorului, prin exemplu şi povaţă, buna mireasmă a harului şi folosul netrecător al adevărurilor duhovniceşti și făcându‑l ca în urma lecturii ei să strige asemenea vestitului luminător din Kronstadt: „Minunat, preafrumos, dumnezeiesc!”

Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt suma reperelor esenţiale ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti: citite cu luare-aminte şi înÈ›elese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vre­mel­nicie şi în veşnicie. 
Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o în­văţă­tură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tra­diţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea sfinÈ›ilor, care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul. 
Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost, pe calea cu adevărat domnească a Fericirilor evanghelice. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Fericirile evanghelice în viaÈ›a noastră", apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2012.

Rugăciunea necurmată este arma cea mai puterni­că în drumul desăvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugăciune este aceea care coboară asupra omului darul Du­hului Sfînt. Taina rugăciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotărîte, căci toată vremea ce rămîne în afara aces­tora este timp pierdut. Rugăciunea trebuie făcută deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina în­È›elegerii, care, după aceea, se schimbă cu dumne­ze­iască schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea să ajungă a pluti oarecum în Legea Dom­nu­lui, după călăuzirea căreia se cuvine a ne întocmi şi viaÈ›a. Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cu­vîn­tul lui Dum­nezeu, el se umple de acea înÈ›e­lep­­­ciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău. Citi­rea să se facă în singurătate şi toată luarea-aminte să fie adîncită în adevărurile Sfintei Scrip­­turi, din care să primească într-însul acea căl­du­ră care porneşte izvorul la­crimilor, căci acestea încăl­zesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri du­hovniceşti care-i învio­rează min­tea şi inima mai mult decît orice cuvinte.

Sfîntul Serafim de Sarov