De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

"Cartea Parintele Paisie Duhovnicul, publicată de Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Ioanichie Balan de la Manastirea Sihastria, ne cheama sa întelegem deodata cât de minunat lucreaza Dumnezeu în mijlocul unui popor smerit si credincios si cât de mare este nevoia de a avea duhovnici adevarati care sa ne lumineze calea dreptei credinte". (I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei).

O imagine asupra continutului lucrarii ne-o facem înca din introducerea realizata de autor: "În aceasta lucrare am introdus la început doua convorbiri ziditoare de suflet, realizate cu Parintele Paisie în anii 1984 si, respectiv 1987... Apoi, am adaugat cuvântul...

Investigarea științifică a unui capitol de dogmatică mai puțin cercetat, cum este cazul gnoseologiei, prin intermediul operelor celor mai reprezentativi teologi ortodocși ai secolului al XX-lea, este de natură să deschidă un nou orizont asupra unor aspecte mai puțin investigate până în prezent de teologii români. Cunoașterea și evaluarea corectă a concepției gnose-ologice ortodoxe este astăzi cu atât mai necesară, cu cât cultura și știința vor să-și impună în conștiința contemporanilor pro-priul lor model de cunoaștere, care face abstracție de Dumnezeu, dar și de vocația și destinul omului din punct de vedere teologic. Fără o teologie a prezenței lui Dumnezeu în creație și în istoria umană, nu se poate pretinde descifrarea adevărului ultim al întregii existențe create. Considerăm că această lucrare de teologie dogmatică orto-doxă reprezintă o contribuție remarcabilă la descifrarea como-rilor de gândire din operele celor mai de seamă teologi ortodocși ai secolului trecut, referitoare la problema cunoașterii lui Dum-nezeu, premisă majoră a accesului la valorile nepieritoare ale Ortodoxiei universale. 

Pentru folosul duhovnicesc al creştinilor, Sfinţii Părinţi au adunat într-un volum o parte din minunile săvârşite de Maica Domnului în decursul timpului. Aceste pagini de tradiţie creştină s-au publicat iniţial în 1847 la tipografia Mănăstirii Neamţ. Traducerea s-a făcut după un text grecesc de către ieromonahul Rafail Protosinghelul, în 1820, la Mănăstirea românească Prodromu (Muntele Athos )

Secvenţele din rândurile acestei cărţi provin din experienţa de zi cu zi, fiind întâmplări de viaţă, mărturisiri din inimă. Taxiul în care s-au urcat clienţii - povestitorul nostru fiind de profesie taximetrist în Tesalonic - devine drumul către Biserică, către Dumnezeu, drum pe care autorul însuşi l-a parcurs. Uşa taxiului este deschisă tuturor, de la femei cu moravuri uşoare la medici, preoţi, martori ai lui Iehova, tineri şi bătrâni, toţi au parte de aceeaşi cursă duhovnicească.

"AÈ™ dori să ofer iubirii voastre această foarte mică experienÈ›ă a mea, È™i anume faptul că tot secretul vieÈ›ii duhovniceÈ™ti se află în tăierea voii. Înaintarea în viaÈ›a duhovnicească constă în tăierea voii. Dacă omul îÈ™i taie voia È™i-I încredinÈ›ează căderile vieÈ›ii lui Mântuitorului Hristos, abandonându-se cu totul pe sine proniei lui Dumnezeu, atunci începe, încet-încet, să se nască în inima lui iubirea...

Lucrarea de faÈ›ă este, în primul rând, rodul împărtăÈ™irii unei experienÈ›e personale în ceea ce priveÈ™te viaÈ›a creÈ™tină în ansamblul ei, dar È™i în punctele ei specifice, fundamentale: rugăciunea, pocăinÈ›a, ascultarea, nevoinÈ›a È™i tot ceea ce È›ine de sfinÈ›enia vieÈ›ii. StareÈ›ul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, marele Părinte contemporan cu vieÈ›uire neptic-filocalică, ne face părtaÈ™i la o cultură duhovnicească specific athonită, o cultură isihastă actuală ce oferă răspunsuri pentru omul contemporan.Modul prezenÈ›ei harului la începători este bucuria duhovnicească sau lacrimile liniÈ™tite È™i aducătoare de bucurie, sau o frică liniÈ™tită care izvorăÈ™te din amintirea păcatelor pentru sporirea plânsului È™i tânguirii. Progresiv, harul devine simÈ›irea iubirii lui Hristos, încât dispare cu desăvârÈ™ire înălÈ›area minÈ›ii È™i se înfierbântă inima în dragostea lui Dumnezeu într-atât, încât socoteÈ™te că nu va putea suporta mai mult. Alteori, iarăÈ™i, se gândeÈ™te È™i vrea să rămână pentru totdeauna în starea în care se găseÈ™te È™i să nu caute să vadă sau să audă nimic altceva. Toate acestea È™i multe alte felurite chipuri ale percepÈ›iei È™i mângâierii harului sunt introductive pentru cei care se străduiesc să spună È™i să È›ină rugăciunea minÈ›ii, atât cât depinde de ei È™i cât le stă în putere. Până în acest punct, care este atât de simplu, socotesc că fiecare suflet care a fost botezat È™i petrece în mod ortodox poate să pună în aplicare È™i se află în această bucurie duhovnicească, având, în acelaÈ™i timp, È™i dumnezeiescul acoperământ, È™i ajutor în toate faptele È™i lucrările lui.Gheronda Iosif Vatopedinul

Oricât de diferite sunt căile, condiţiile exte­rioare în care trăiesc creştini de vocaţii diferite, ei practic trebuie să împlinească cele două porunci pe care le-a dat Domnul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Lc. 10, 27). Aceste două porunci sunt la fel de importante şi amândouă trebuie împlinite. Nu ar putea exista iubire adevărată faţă de aproapele – corespunzătoare cu nivelul la care suntem chemaţi –, dacă nu ar exista iubirea faţă de Dumnezeu şi dacă această iubire nu ar fi de proporţii dumnezeieşti… Putem înţelege semnificaţia iubirii desăvârşite numai în contrast cu ceea ce înseamnă Sfânta Treime văzută ca o relaţie de iubire. Sfânta Treime este singura imagine a iu­birii desăvârşite şi, conform cu această imagine, trebuie să fie făurită iubirea. Este o iubire în care se dăruieşte totul, totul este primit şi, în acelaşi timp, ea se află în centrul dorinţei, disponibilităţii de a te jertfi deplin, care este rădăcina unei relaţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj