Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Domnul este revoluÈ›ionar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfăÈ›iÈ™eze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluÈ›ie a intenÈ›ionat să facă. Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înÈ™iÈ™i sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esenÈ›a lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe. (...)

ViaÈ›a noastră a ajuns prea neliniÈ™tită ca să ne bucurăm de ea. ToÈ›i oamenii de astăzi muncesc ca niÈ™te robi pentru bunurile vieÈ›ii, însă nu mai găsesc putere să se bucure de ele. Am făcut din viaÈ›a noastră o luptă sisifică sau, mai bine zis, un chin sisific pentru niÈ™te nimicuri.

Arhim. Epifanie Theodoropulos

Prima ediÈ›ie a acestei cărÈ›i a apărut cu titlul „Toată viaÈ›a noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Editura Predania, BucureÈ™ti, 2010.

Folosindu-se de experienÈ›a sa bogată de duhovnic È™i cărturar, părintele arhimandrit Epifanie continuă să ne ofere È™i în acest volum răspunsuri pline de înÈ›elepciune È™i profunzime duhovnicească cu luciditatea È™i iubirea insuflate de Dumnezeu care-l caracterizează. Animat de responsabilitatea pastorală a călăuzei care îÈ™i pune sufletul pentru ucenici, ne lămureÈ™te teme niciodată uÈ™or de epuizat, ca rugăciunea, postul, păcatele È™i virtuÈ›ile, oferind soluÈ›ii problemelor de viaÈ›ă cotidiene, precum relaÈ›iile de familie È™i educaÈ›ia creÈ™tină, ce rămân provocarea cea mai de seamă a societăÈ›ii contemporane.

***
De multe ori, deÈ™i avem atâÈ›ia oameni în jur, sunt situaÈ›ii în care aceÈ™tia nu ne pot ajuta. De pildă, o boală incurabilă, o întristare foarte grea, în care mângâierea oamenilor nu poa­te aduce nimic. Sau vedem cum o cauză dreaptă pentru care luptăm se pierde pentru că nu avem pe cineva care să o susÈ›ină, deÈ™i este dreaptă. Este multă nedreptate în lume, multă nedreptate pe pământ. În toate aceste situaÈ›ii să nu uităm că „avem Om”, Îl avem pe Dumnezeu‑Omul.
Dacă nu avem pe nimeni altcineva, cel puÈ›in Îl avem pe Domnul nostru, Care ne aude în fiece clipă È™i este gata să ne împlinească orice cerere, câtă vreme aceasta nu este potrivnică binelui nostru veÈ™nic, nu este potrivnică mântuirii sufletului nostru, căci mai presus de interesele omeneÈ™ti, de cele pământeÈ™ti, materiale, sunt cele veÈ™nice.
Îl avem, aÈ™adar, pe Domnul nostru, Care ne aude în orice clipă. Chiar când vorbeÈ™ti, când încă Îl ­chemi, când nici nu È›i‑ai terminat rugăciunea, El răspunde. Iar răspunsul Său este: „Iată‑Mă!” – Iată, am venit să te ajut.
 Pr. Epifanie Theodoropoulos

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

Una dintre cele mai de seamă È™i apreciate personalităÈ›i ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Refuzând promovarea È™i ridicarea în scaunul episcopal, s‑a dedicat activităÈ›ii pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.

Autor a nenumărate articole È™i a peste 20 de cărÈ›i, a rămas în conÈ™tiinÈ›a bisericească a contemporanilor cu pre­cădere mulÈ›umită dialogurilor È™i discuÈ›iilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dum­ne­zeieÈ™tii Liturghii, cu fiii săi duhovniceÈ™ti, dar È™i cu toÈ›i cei aflaÈ›i în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.

Urmând cu modestie È™i sârguinÈ›ă, cu sensibilitate duhovnicească È™i acuitate sporite calea de mijloc, între modernism È™i secularizare, între zelotism È™i fanatism, prin cunoaÈ™terea, temeinică È™i aducătoare de sfinÈ›ire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învaÈ›ă ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic È™i spiritul creÈ™tinesc integru.

Cuvintele sale, asemenea unei moÈ™teniri nepreÈ›uite, rămân pentru creÈ™tinul mereu pus la încercare o comoară de înÈ›elepciune nesecată, oferind lămuriri pline de Duh, aducătoare de pace duhovnicească È™i izgonitoare a toată frământarea potrivnică creÈ™terii noastre sufleteÈ™ti în Domnul.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce volumul "Convorbiri după Liturghie" al Arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, apărut la Editura Sophia în anul 2019.

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa.

Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala.  De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu.  Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

PărinÈ›ii Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minÈ›ii care gândeÈ™te È™i se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, È™i ea, fireÈ™te, le va măcina…

Dă‑i minÈ›ii tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire È™i gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minÈ›ii („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luieÈ™te‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene È™i nepăsare È™i să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.

Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenÈ›ii bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se aspreÈ™te lăuntric È™i mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…

Pe ceilalÈ›i diavolul îi are legaÈ›i, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când îÈ™i va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câÈ™tiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos