Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet.
Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.
Punctul culminant al istoriei universale, al timpului istoric, este răstignirea lui Iisus Hristos. Singura lui măsură... În viața unui om – a fiecărui om – evenimentul cel mai important nu este propria viață, ci moartea sa, adică momentul în care existența pământească și provizorie încetează și în care el se prezintă înaintea Creatorului, la ceasul Judecății...
În fascinanta carte Tinerețea doctorului Luther, Constantin Virgil Gheorghiu se întrece pe sine însuși, ținând cititorul cu sufletul la gură până la ultima filă, printr‑o zugrăvire mă­iastră a setei noastre de Veșnicie.

Nicholas Louh (doctor în teologie) È™i Roxanne Louh (doctor în psihologie), soÈ› È™i soÈ›ie, ne propun prin volumul de faÈ›ă câteva soluÈ›ii la problemele din viaÈ›a de zi cu zi a creÈ™tinilor. Obiectivul lor este de a ne ajuta să ne schimbăm în bine viaÈ›a, evidenţiind, prin conlucrarea teologiei cu psihologia, câteva strategii propice aspiraÈ›iilor creÈ™tine, pentru a ne oferi temelia necesară unei vieţi cât mai aproape de chemarea pe care ne‑a adresat‑o Dumnezeu. Cum să aducem în viaÈ›a noastră liniÈ™tea? Cum să evităm stresul? Cum să deprindem rugăciunea? Cum să nu căutăm vinovaÈ›i? Cum să devenim răbdători? Cum să cerem ajutor? Cum să ne păzim gândurile? La aceste întrebări – dar È™i la multe altele – găsim în acest volum răspunsuri întemeiate pe pregătirea teoretică È™i pe experienÈ›a bogată a autorilor.
Cartea – Cum să ne schimbăm în bine. Un preot, un psiholog, un plan – ne încurajează să evităm gândirea în alb È™i negru, generalizările excesive, amplificarea detaliilor ne­­ga­tive, concluziile pripite, judecăÈ›ile emoÈ›ionale, per­s­pec­tivele catastrofice; ne învaÈ›ă, de pildă, să distingem vinovăÈ›ia folositoare de cea distructivă, să ne depăÈ™im ideile preconcepute, să acceptăm că vom trece È™i prin perioade grele, să ne rezolvăm disputele în mod eficient. 
Prin intermediul acestei cărÈ›i, autorii ne îndeamnă – È™i neîndoielnic ne vor ajuta – să pornim cu mult curaj pe calea schimbării în bine a vieÈ›ii noastre.

BărbăÈ›ia cea peste fire a nevoinÈ›elor pustniceÈ™ti È™i muceniceÈ™ti a Cuviosului Efrem l-a făcut nespus de milostiv È™i înÈ›elegător faÈ›ă de căderile, neputinÈ›ele È™i trebuinÈ›ele omeneÈ™ti, încât s-ar putea spune că dragostea tuturor mamelor din lume nu poate întrece bunătatea pe care neîncetat el o arată oamenilor. Pentru aceasta a È™i fost numit „Sfântul cu inimă de mamă”, căci pururea vede în noi ceva bun, dintru care pot să crească roadele mântuirii. Privirea sa dumnezeiască ne umple de nădejde È™i bucurie, È™i oricât am fi de zdrobiÈ›i È™i înfrânÈ›i, el ne întinde mâna È™i ne deschide căi pe care nu am mai umblat, încât să ajungem È™i noi la odihnă, împăcare È™i liniÈ™te sufletească È™i trupească. 

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.
Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie

De câte ori, iubite cititorule, mic sau mai mare, nu te-ai aflat în clipe de cumpănă, de îndoială È™i încercare? De câte ori nu te-a copleÈ™it tristeÈ›ea din diferite motive, unele serioase, altele mai puÈ›in? Nici nu mai contează, ajunge că È›i-au întunecat privirea È™i È›i-au răpit zâmbetul. Mărturisesc că È™i mie mi s-a întâmplat de multe ori.
Există însă oameni cărora Cerul le-a zâmbit, făcându-i martori ai unor uimitoare răsturnări de situaÈ›ii care le-au redat zâmbetul pentru a înfrunta ceea ce părea de netrecut È™i fără ieÈ™ire. Câteva astfel de întâmplări sunt adunate în această cărticică. Vei afla cum turcul, sau orice alt duÈ™man, poate fi alungat din È›ară fără arme È™i armate, cum un crocodil uriaÈ™ îÈ›i poate servi pe post de taxi sau că Sfântul Nicolae poate să fie È™i un foarte bun brutar pentru cei lipsiÈ›i de pâine în vremuri defoamete È™i război. Mie, uneia, cel mai mult mi-a plăcut să văd cum hoÈ›ul se poate vindec3a de hoÈ›ie sau păgânul de rătăcirea sa. 
Întrebarea este însă cum pot face unii Cerul să le zâmbească, în timp ce nouă nu ne prea reuÈ™eÈ™te, nu-i aÈ™a? Cum de lumea le e plină de o asemenea Lumină care alungă orice întristare È™i orice frică? Care să fie taina? 

Tatiana Petrache 

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?