Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

ViaÈ›a interioară reprezintă fundamentul credinÈ›ei ortodoxe È™i o componentă nedespărÈ›ită a creÈ™tinului ortodox. Dacă nu veghem asupra noastră, asupra inimii noastre, asupra minÈ›ii È™i a gândurilor noastre, nu ne vom putea mântui. Trebuie să fim atenÈ›i, pentru ca toate inclinaÈ›iile inimii noastre să fie îndreptate către slava Domnului È™i pentru ca gândurile noastre să fie îndreptate doar spre El, Unul Singur.Prin cunoaÈ™tere de sine È™i trezvie dobândim harul È™i puterea de a dobândi viaÈ›a nemuritoare. Uneori, privind un om din punct de vedere exterior, ni se pare că nu diferă cu nimic de ceilalÈ›i. Or, prin viaÈ›a sa interioară, este mare înaintea lui Dumnezeu È™i adesea săvârÈ™eÈ™te mari fapte de virtute.Fără viaÈ›a lăuntrică, fără introspecÈ›ie, omul cade uÈ™or în păcate È™i în nelegiuiri. De aceea trebuie să ne străduim ca purtarea noastră să fie condusă de starea noastră interioară, de dispoziÈ›ia inimii. Dacă viaÈ›a exterioară a cuiva primeazăîn faÈ›a celei interioare, dacă este preocupat doar de lucrurile pământeÈ™ti È™i nu se gândeÈ™te la cele duhovniceÈ™ti, adică la mântuirea sa, atunci în cele din urmă va simÈ›i nemulÈ›umire în viaÈ›ă, pustietate È™i întuneric, ceea ce va duce inevitabil la descurajare È™i chiar la deznădejde.Da, este înfricoÈ™ător să trăieÈ™ti fără Dumnezeu! Altfel spus, fără viaÈ›a interioară omul nu va putea niciodată să se bucure de pacea È™i bucuria duhovnicească, de bucuria în Dumnezeu în această viaÈ›ă pământească, È™i cu atât mai puÈ›in în viaÈ›a veacului viitor.StrăduieÈ™te-te, prietenul meu, să acorzi prioritate vieÈ›ii interioare! 

Asa cum negustorul aduna felurite marfuri din diferite tari si le aduce, si le pastreaza la el acasa, tot asa si crestinul poate sa adune din aceasta lume ganduri folositoare de suflet, sa le puna in inima lui si prin aceastea sa se zideasca sufletul sau. Crestine, de ne vom indrepta cu toata inima catre Dumnezeu, El ne va lumina cu a Lui lumina si ne va incalzi cu a Lui dragoste. Nu il poate vedea pe Dumnezeul cel vesnic sufletul bolnav de viclenie, de mandrie, de ingamfare, de iubire de sine, de iubirea acestei lumi. Numai ochii simpli si sanatosi ai sufletului Il pot vedea pe Dumnezeu. Dar si aceasta vedere tot de la Dumnezeu este, caci, fara ajutorul Lui, sufletul nu are putinta sa-l cunoasca si sa-L vada. El insa se descopera pruncilor simpli si lipsiti de rautate. "Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11:25).

Te-ai tot întrebat dacă am uitat de minunata împărăÈ›ie a virtuÈ›ilor? Nu, cu siguranÈ›ă nu am uitat. Și cum era să uit de aÈ™a ceva? Cum să nu îÈ›i doreÈ™ti să trăieÈ™ti într-un peisaj de vis cu persoane cu totul È™i cu totul deosebite aÈ™a cum le găsim aici. Și mă bucur că nici tu nu ai uitat! Vrei să facem o călătorie împreună în ÎmpărăÈ›ie? Bine! Vino! O să-È›i fac mai întâi cunoÈ™tinÈ›ă cu judecătorul ÎmpărăÈ›iei: Cumpătarea. El îÈ›i spune dacă este bine ceea ce ai făcut sau nu. El te învaÈ›ă cât È™i cum să mănânci, cum È™i cu ce să te îmbraci, cum să vorbeÈ™ti, cum să te comporÈ›i cu ceilalÈ›i fără a aduce cuiva vreo supărare.      Când eÈ™ti în preajma Cumpătării te simÈ›i liniÈ™tit, în pace È™i te face să te vezi stăpân pe tine, pe propria ta persoană.            Acest judecător este sobru, hotărât, È™tie ce vrea de la viaÈ›ă, impune respect. PoÈ›i învăÈ›a multe de la el doar privindu-l! Ca într-o carte plină de învăÈ›ături, vei descoperi sfaturi de viaÈ›ăÈ™i comportamente de urmat, doar „citindu-l” din priviri pe acest măreÈ› judecător. Cu atât mai mult dacăîl vei iubi È™i îl vei asculta în toate zilele. Astfel Cumpătarea îÈ›i va deveni un bun model de urmat. Din ÎmpărăÈ›ia Mândriei mulÈ›i au dorit să biruie pe acest drept judecător. S-au năpustit asupra lui mai ales  lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, neruşinarea, luxul È™i orgoliul. Dar nimic nu au reuÈ™it. Din faÈ›a acestui judecător au pierit precum piere visul când te trezeÈ™ti dimineaÈ›a. La fel È™i tu vei birui aceÈ™ti monÈ™tri dacă vei iubi È™i vei sta aproape de Cumpătare. Dacă nu îÈ›i faci ca prieten pe acest judecător, vei sta mereu cu ochii spre pământ È™i nu te vei putea bucura de frumuseÈ›ile ÎmpărăÈ›iei. Doar cei ce se însoÈ›eÈ™te cu virtutea Cumpătării se simt cu adevărat liberi È™i o pot admira pe Împărăteasa Iubire în toată splendoarea ei. Doar aceia îl pot vedea limpede pe Dumnezeu È™i pot descoperi cele interioare ale lor, frumuseÈ›ile lăuntrice ale sufletului.Adam È™i Eva s-au despărÈ›it de Cumpătare. Au ascultat de È™arpele ce le vorbea de dulceaÈ›a fructului È™i de posibilitatea de a deveni măreÈ› ca Dumnezeu fără a face un efort personal. Astfel ei au pierdut ÎmpărăÈ›ia. Dar tu iubind-o, poÈ›i să redescoperi raiul pierdut.„În toate lucrurile tale fii cumpătat şi nici o neputinţă nu te va întâmpina!”. Și pentru a îndrăgi mai mult această virtute, să urmărim viaÈ›a Sfântului Proroc Daniil È™i a celor trei prieteni ai săi! 

In ultimii ani s-au publicat multe memorii care descriu viata detinutilor politici in perioada dictaturii staliniste. Scriu intelectualii, ostasii, vechii bolsevici, muncitorii de la colhoz… Scriu despre viata lor in lagare si in inchisori, scriu despre judecati…

Nici unul nu ne vorbeste insa despre milioanele de credinciosi care s-au pierdut in aceste lagare si inchisori, ori au fost chinuiti inuman in judecati; despre credinciosii care au patimit si au murit deoarece nu au vrut sa se lepede de Dumnezeu, despre credinciosii care au murit slavind numele Lui, iar Acela nu i-a păsărit.

„O Biserică secularizată este complet neputincioasă şi slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creştinii secularizaţi au eşuat la toate nivelurile.”

O Biserică care răstigneşte în loc să se răstignească, care trăieşte în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în faţa celor trei ispite ale lui Hristos în deşert, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută şi să rămână în această stare căzută; răspândeşte dezamăgire şi disperare printre cei care caută ceva mai profund şi mai substanţial.

Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.