Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură îi năvăli în vene. Îi cuprinse inima. Cele două imagini îi jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mângâia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neînsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte.

Gândurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură îi străbăteau trupul. Inima îi bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă.

„Doamne… Doamne!”

Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Îl lua cu el în grădina Ghetsimani. Pe el. Îl alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă.

Nu mai suporta. Gândurile îl năpădeau iarăşi. Aceste asemănări îl înnebuneau.

„Doamne”, Îi strigă cu râvnă. „Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».”

Îşi aplecă trupul cu smerenie, ca şi când ar fi căutat să se facă una cu pământul.

„Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”





Maria Pastourmadzis lucrează ca filolog în învăţământul gimnazial. A colaborat cu diferite reviste creştine ortodoxe, unde i-au fost publicate multe articole. A scris piese de teatru pentru copii şi adolescenţi, precum şi scenariul filmelor pentru tineret Istoria se rescrie (2014 şi Îngerul mut (2014) pentru manifestări şcolare şi de altă natură. În anul 2011 a devenit larg cunoscută prin romanul ei foarte bine vândut Sfântul, care a fost transpus pe micile ecrane de canalul de televiziune 4E. În anul 2013 a urmat nuvela Cu rugăciunile ei, iar în anul 2014 romanul Dacă nu veneai Tu, care a intrat şi în lista scurtă a premiilor Public. A scris de asemenea best-seller-ul Iubeşte-mă, despre „Sfântul leproşilor” din Spinalonga. De curând a publicat cartea Artistul lui Dumnezeu, din seria pentru copii cu tema generală „Virtuţile”.

În această carte, destinată citirii în familie, sunt lămurite din punct de vedere ortodox cele mai importante probleme ale educaţiei morale a copilului şi a adolescentului. Cartea îl pune în gardă pe băiat faţă de aşa numitele „obiceiuri rele”, care au o influenţă distrugătoare asupra trupului şi a sufletului său, şi îl ajută să dobândească obiceiuri bune. În ea sunt cercetate unele atracţii moderne ale adolescenţilor din zilele noastre şi într-o formă accesibilă se descoperă influenţa dăunătoare a programei, introduse în şcolile noastre, care prevede „educaţia sexuală”. 

Alcătuită sub forma convorbirilor duhovniceşti dintre tată şi fiu (la începutul cărţii acesta este un prichindel de cinci-şase ani, iar la sfârşit e un adolescent de paisprezece ani), cartea este uşor de citit şi, nădăjduim, va fi de folos atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.

PrinÈ›esa Simplitate  era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…

Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptăÈ›im că noi nu vrem să fim deprimaÈ›i, ci că depresia vine de la sine. Suntem È™i noi de vină fiindcă îi deschidem larg uÈ™a să intre.

Să învăÈ›ăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torenÈ›ial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm È™i optimism, cu credinÈ›ă È™i nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm È™i micile, È™i marile noastre depresii, È™i micile, È™i marile noastre probleme È™i evenimentele tulburătoare ale vieÈ›ii noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belÈ™ug, ca să se risipească norii negri ai depresiei È™i să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii È™i ale odihnei sufletelor noastre.

În principal, să învăÈ›ăm să fim oameni ai iubirii È™i ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greÈ™it. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristeÈ›ea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. SimÈ›im veselie în inima noastră chiar È™i în suferinÈ›a noastră. Prin iertare se liniÈ™tesc inimile noastre, diavolul este ruÈ™inat, iar Dumnezeu este slăvit!

Depresia: o boală sufletească generală



Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

2. Întristarea, un sentiment patogen

3. O stare a voinței

4. „... moarte lucrează”

5. Roadă a puÈ›inei credinÈ›e

6. Stare fatalistă/Fatalismul

7. Este păcat

Pricinile depresiei
AÈ™a-zisele încercări ale vieÈ›ii
Problemele insolubile
Chestiunile legate de sănătatea noastră
AÈ™teptările noastre neîmplinite
DiferenÈ›ele noastre faÈ›ă de ceilalÈ›i
Căderile noastre
Observațiile celorlalți
Pricinile imaginare
Tipul de temperament
Timpul liber
Diavolul și depresia


Roadele amare ale depresiei
„Nedumerire cruntă È™i întuneric”
Ne omoară harismele
Alungă pacea sufletului
Ne face viaÈ›a problematică
Lipsă de armonie în relaÈ›iile cu ceilalÈ›i
VrăjmaÈ™ al sănătăÈ›ii noastre
Depresia È™i viaÈ›a duhovnicească


Combaterea depresiei


„Toate le pot în Hristos, Care mă întăreÈ™te” (Filip. 4, 13)
Recursul la pocăinÈ›ă
CunoaÈ™terea de sine È™i hotărâri mântuitoare
Izbăvirea de fatalism
Venirea cu picioarele pe pământ
Împăcarea cu realitatea
„Umblăm prin credinÈ›ă”
Gândul la moarte
„AveÈ›i nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
Combate răul la rădăcina lui
Exerciții de destindere

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

Credinţa în existenţa lui Dumnezeu – că El este infinit de bun şi atotputernic – ne spune că El ne-a creat pentru a fi fericiţi. El este Cel Care a pus în noi setea nestăvilită de a ne îmbunătăţi şi de a dobândi fericirea. Deci trebuie să existe o altă lume, mai bună şi mai perfectă decât a noastră. Dar unde este şi cum putem ajunge la ea? Creştinismul oferă un răspuns clar la această întrebare crucială care a preocupat omenirea din timpuri imemoriale.Acesta afirmă în mod clar că există cu adevărat o altă lume, mai bună, numită Cer sau Împărăţia Cerurilor, unde locuiesc îngerii şi sufletele celor drepţi. Lumea cerească este lipsită de contradicţiile şi nedreptăţile noastre, lipsită de crimă, violenţă, boală şi moarte. Viaţa neîncetată şi armonia desăvârşită domnesc în ea. Acolo, toate fiinţele simţitoare, luminate de lumina dătătoare de viaţă a Creatorului, contemplă neîncetat frumuseţea Sa şi se bucură de nenumăratele Sale binecuvântări. Şi lumea noastră materială a fost creată de Dumnezeu pentru bine, viaţă şi fericire, dar păcatul a pervertit şi corupt totul.