Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Priviţi la regele soare! Încet-încet se ridică din sălaşul său şi după ce îşi face treaba se întinde din nou să se odihnească în asfinţit. Dar şi luna lui argintie, pe care sărmanul n-a apucat s-o atingă niciodată, ci doar în fugă, în umbrele serii, o mângâie, şi ea uşor-uşor se ridică din răsăritul ei… Toate încet şi fără grabă, cu blândeţe nobilă, cu mângâiere catifelată, aşa le vrea veşnicul şi încet-umblătorul Dumnezeu. Sfânta blândeţe nu este o simplă virtute, ci chintesenţa tuturor virtuţilor împreună, fiindcă aceasta este înmuiată cu totul în veşnicie. Te atinge atât de uşor şi dulce, ca adierea Raiului… Am cugetat multă vreme asupra acestui cuvânt, mi-am pus întrebări şi gândindu-mă la oamenii cu suflet odihnit, liniştit şi sfinţit pe care-i cunoşteam, am stat ca un microbiolog să scot cuvânt viu şi de folos…* * * Cuviosul şi evlaviosul părinte Dionisios Tambakis vine să ne amintească valori pe care aproape că le uitaserăm în viteza şi asprimea vieţii noastre contemporane, stăpânite de cugetul lumesc: nobleţea, discreţia, smerenia, liniştea. Să-L urmăm pe Domnul nostru, care i-a poruncit furtunii… şi au tăcut valurile mării (Psalmi 116, 29), pe drumul blândeţii şi păcii Sale!

Un elev minor a fost întrebat la un examen:‒ Care este cea mai necesară şi mai importantă rugăciune?‒ Rugăciunea Domnească, a răspuns blând băiatul, acea rugăciune pe care ne-a lăsat-o Însuşi Dumnezeu, Răscumpărătorul nostru. „Aşa să vă rugaţi – spune El în Sfânta Sa Evanghelie – Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”.‒ Şi care cerere crezi că este mai necesară decât celelalte?‒ „Facă-se voia Ta” – a spus el cu adâncă evlavie.‒ De ce?‒ Pentru că, a răspuns băiatul, eu însumi nu ştiu ce este mai bine şi mai folositor pentru mine, de aceea şi trebuie în orice împrejurare să Îi spun lui Dumnezeu: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Numai ceea ce ni se întâmplă din voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, a adăugat băiatul după o scurtă pauză, este bine şi folositor pentru om!

Ascultarea- viaÈ›ă, neascultarea - moarte.

De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun. Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă.

Parintele Efrem Katunakiotul

Sfantul Vasile din Ostrov - unul dintre cei mai iubiţi sfinti ai sarbilor, s-a nascut in Hertegovina, la 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa. De mic a fost dus la manastire. Inainte de a implini 30 de ani a fost facut episcop.

Despre Sfantul Vasile de la Ostrog se spune ca avea darul de a vindeca bolile trupului si ale sufletului inca din tinerete. Minunile au continuat si dupa moartea Sfantului si continua si azi. Leaganul in care era un copilas s-a rostogolit peste balustrada gardului manastirii, a cazut in gol cateva sute de metri si s-a spart in mii de bucatele, dar copilasul n-a patit nimic, ca si cum cineva l-ar fi tinut in brate, pana cand a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii saptezeci, unui senator american bolnav i s-a aratat in vis manastirea alba din varful muntelui, in fata careia un om ii spunea ca numai acolo se va vindeca de boala grava pe care o avea. N-a stiut sa descifreze visul, dar peste cativa ani, in timpul unei vizite oficiale in strainatate, a vazut imaginea manastirii din vis pe o carte postala. A intrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la manastire si a scapat de suferintele care l-au macinat ani de zile.

Dincolo de aceste intamplari reale sau doar legende, despre puterea moastelor Sfantului Vasilie de la Ostrog, stau marturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele pana la manastire, in speranta vindecarii.

Frate, ai venit la manastire ca sa te mantuiesti, nu ca sa iti pierzi mantuirea; sa muncesti, nu sa trandavesti. Ia aminte la acestea, iubite monah! Le ai pe toate de-a gata: hrana, imbracamintea, casa si pe celelalte. Nu platesti chirie sau alte cheltuieli. Ce iti mai ramane, decat sa te ingrijesti de mantuirea ta si de a aproapelui, rugandu-te lui Dumnezeu atat pentru tine, cat si pentru toti ceilalti?

I-ai fagaduit Lui Hristos in doua randuri sa lucrezi cu credinta si cu dreptate, la botezul si la tunderea ta in monahism. Unde sunt acum fagaduintele tale? Arata-mi-le [din faptele tale]! Si hainele, si fagaduintele tale vor fi puse in fata ta la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos, daca traiesti altfel decat ai promis. Caci L-ai mintit pe Dumnezeu, nu pe oameni. Precum vezi si tu, este un lucru groaznic.

Ia aminte la tine, iubite frate, si tine minte mereu fagaduintele tale. Traieste conform lor, ca sa nu fii osandit la judecata ca un mincinos.