Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Frica vine adesea din necunoaÈ™tere. Și evităm ceea ce cunoaÈ™tem prea puÈ›in. De aceea este vital să înÈ›elegem, ca să ne putem bucura chiar È™i atunci când vine vorba despre taina morÈ›ii noastre sau, mai exact, despre ieÈ™irea sufletului din trup. Cum o vedem? Poartă către ÎmpărăÈ›ia cerurilor, vestea cea bună, „PaÈ™tile cele frumoase”? Sau gheena focului, durerea amarnică, întristarea cea de nemângâiat, mustrarea conÈ™tiinÈ›ei, ca să nu mai amintim de chinurile cele nesfârÈ™ite? Ateu sau credincios, pe buza vieÈ›ii, când se confruntă cu iminenÈ›a morÈ›ii, care nu ocoleÈ™te pe nimeni, omul devine, fie È™i numai pentru câteva – ultimele – clipe, conÈ™tient că viaÈ›a nu se opreÈ™te aici.

Volumul de faÈ›ă se deschide cu vechi pilde ale Patericului alfabetic È™i tematic, È™i se continuă cu alte 22 de extrase (multe dintre ele traduse pentru prima oară în limba română) din texte hagiografice, omilii ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, povestiri È™i mărturii care ne trezesc È™i ne provoacă să ne luăm în serios viaÈ›a È™i să o preÈ›uim. Aici se găsesc răspunsuri la câteva dintre dilemele subiectului, fă-cându-ne cunoscute trăi-rile È™i vedeniile sfinÈ›ilor ce ne descoperă parcursul sufletului după ieÈ™irea din trup, ce înseamnă Raiul È™i iadul, ÎnfricoÈ™ătoarea Ju-decată, precum È™i îndem-nuri cu privire la pregătirea pentru Marea Trecere.

EdiÈ›ie îngrijită de Mihaela Raluca Tănăseanu
Volum coordonată de Ciprian Voicilă

Pe fratele Marin Răducă l-am onorat, ca semn al preÈ›uirii pentru mărturia de-o viaÈ›ă pentru credinÈ›ă È™i neam, conferindu-i Crucea Nordului, cea mai înaltă distincÈ›ie a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Nu ca È™i cum fratele Marin ar fi avut nevoie, la venerabila sa vârstă, de astfel de semne ale cinstirii, ci pentru că noi avem nevoie de astfel de modele. Noi avem nevoie să-i onorăm pe cei care au dus crucea mărturisirii în vremuri de prigoană, cu atât mai mult cu cât asistăm, în viaÈ›a publică, la o repudiere din ce în ce mai vehementă a martirilor È™i eroilor noÈ™tri. O vehemenÈ›ă care înceracă să ne deconecteze de la lanÈ›ul de jertfe È™i de experieri ale harului în persecuÈ›ie, rodit în întunericul din temniÈ›ele comuniste...

PS Macarie al Episcopiei Europei de Nord

Cartea aceasta este un manual de rezistenÈ›ă ortodoxă în vremuri de prigoană. Figura lui Marin Răducă este reprezentativă pentru soborul noilor mucenici È™i mărturisitori din secolul XX. Chiar dacă, din pricina corectitudinii politice, mulÈ›i s-au sfiit să alerge la el pentru cuvânt duhovnicesc atâta vreme cât s-a aflat între noi, acum a venit vremea ca mărturia lui să iasă la lumină. Cei nouăsprezece ani de temniÈ›ă prin care a trecut au fost pentru el o universitate a suferinÈ›ei din care a învăÈ›at lucruri de mare folos pentru noi, cei de azi...

Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul È™i îl împlineÈ™te, prin puterea rugăciunilor, Îl va primi pe ÎnsuÈ™i Domnul în inima sa; cu adevărat, Îl va vedea È™i Îl va auzi pretutindeni. Chiar È™i atunci când este ocărât È™i cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase È™i cu mulÈ›umire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El È™tie că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmaÈ™i, iar această poruncă devine uÈ™oară, chiar de dorit pentru el: „IubiÈ›i pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântaÈ›i pe cei ce vă blestemă, faceÈ›i bine celor ce vă urăsc şi rugaÈ›i-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu È™i să intre în ÎmpărăÈ›ia Lui, È™i nu doar că nu simte ură faÈ›ă de ei sau să devină mânios, ci îi iubeÈ™te mai mult decât pe ceilalÈ›i È™i se întristează de amărăciunile È™i căderile lor.

Sfântul Gavriil de la Mănăstirea „Șapte Lacuri”

Libertatea nu este independenţa politică, ci a nu avea diavolul stăpânire asupra noastră. Orice se face prin violenţă, fără iubire şi fără libertate, nu intră în veşnicia lui Dumnezeu.
Domnul nostru iubitor de oameni, când s-a dus la scăldătoarea Vitezda, să îl vindece pe slăbănog, l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6)
Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi pentru a face bine unui om suferind, nu o face dacă mai întâi omul acela nu vrea aceasta.
Creatorul şi Făuritorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât de mult respectă liberul nostru arbitru, pe care ni l-a dăruit, şi darul libertăţii, pe care ni l-a făcut, încât fără consimţământul nostru liber nu vrea
să ne ofere vindecarea. Într-o altă situaţie, Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Iisus nu face nimic omului, dacă mai întâi omul nu vrea aceasta. Iisus respectă libertatea noastră.