Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Eşti păcătos? Nu deznădăjdui. În fiecare zi greşeşti, în fiecare zi fă pocăinţă. Când avem casele dărăpănate procedăm astfel încât atunci când în ele se află mucegai, scoatem părţile mucegăite şi construim altele noi şi niciodată nu încetăm să avem grijă de întreţinerea acestora. La fel trebuie făcut şi în relaţie cu tine însuţi: astăzi ai căzut din cauza păcatului? Înnoieşte-te prin pocăinţă.
Iertarea păcatelor este izvorul sănătăţii şi al mântuirii, recompensa pocăinţei, iar pocăinţa este medicamentul care distruge păcatul. Ea este un dar ceresc, putere minunată, după harul lui Dumnezeu, ea este o putere învingătoare şi asprimea legilor. Pocăinţa nu o respinge pe desfrânată, nu îl alungă pe cel afemeiat, nu o opreşte pe beţivă, nu dispreţuieşte pe închinătorii la idoli, nu nesocoteşte pe clevetitori, nu îi pedepseşte nici pe hulitori, nici pe cei mândri: ea pe toţi îi reface, deoarece este văpaie care curăţeşte păcatele.

Atunci cand vorbim despre judecare, intelegem patima prin care condamnam, defaimam, umilim pe cineva, fie prin cuvintele rostite, fie prin actiunile noastre, fie chiar si numai prin gandurile pe care le avem.  Este de la sine inteles, ca a critica pe cineva prin cuvinte sau prin diferite actiuni este mai de condamnat decat a judeca pe cineva numai prin gand, pentru ca in cel din ultim caz ne rezumam numai la noi insine neimplicandu-i si pe altii.  Acest lucru nu inseamna insa ca, daca avem ganduri rele despre viata si activitatea aproapelui nostru si il condamnam numai in strafundul sufletului nostru, suntem nevinovati.

Prin urmare, daca dorim ca Dumnezeu sa nu ne condamne in Ziua Judecatii, sa nu cadem in greseli mari si sa nu avem parte de multe intamplari neplacute in viata noastra, sa ne ferim din toate puterile noastre de a judeca atat pe aproapele cat mai ales pe slujitorii sfintiti.  Nimic nu ne indeparteaza mai mult de Dumnezeu cat ne indeparteaza dispozitia sufleteasca egoista, credinta ca suntem mai buni decat altii care nu sunt vrednici decat de jignire si de defaimare.  Sa nu fim aspri in judecatile noastre, ca sa nu fim judecati pentru faptele noastre de catre Dumnezeu in acelasi mod, adica cu asprime, in Ziua Judecatii.

Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.

Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei. Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.

Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer” (Sf. Vasilecel Mare).

"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: "Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.

Ce minunat este sa traiesti in Imparatia Iubirii! Totul este frumusete, mireasma si bucurie. Iti amintesti ce cauta in basme Fat-Frumos? Asa este si in aceasta imparatie: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Sfetnicul imparatesei este Intelepciunea. Tot timpul sta pe langa Iubire. Doar alaturi de Intelepciune, Iubirea a putut realiza cele mai frumoase lucruri. Si nicio hotarare nu ia pana nu se consulta cu sfetnicul acesta de seama.

Intelepciunea stie sa ia cele mai bune decizii, gandeste limpede, nu se grabeste cand trebuie sa savarseasca un anumit lucru. Este prietena buna cu Judecatorul virtutilor: Cumpatarea. De altfel orice virtute mai intai trebuie sa treaca pe la Intelepciune, daca doreste sa ajunga la Imparateasa Iubire. Orice fapta buna ai face trebuie sa o treci prin cuptorul intelepciunii.

Tot timpul este alaturi de Credinta. Cand Iubirea sta pe tronul ei maret, langa ea, pe doua tronuri mai mici, au loc de-a stanga si de-a dreapta Credinta si Intelepciunea.

Poate te astepti sa ovezi pe Intelepciune, tanara si frumoasa, cu fata stralucind de fericire. Nu, acest sfetnic este mai degraba batran. Dar in acelasi timp este senin, cu parul alb, ochii albastrii ca cerul senin si vocea… da, o voce cristalina, ce parca picura miere. Si da, chiar daca e batrana, este neasemuit de frumoasa: „Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece”. Batrana de ani, dar vesnic frumoasa! Atat de drag imi este sa o privesc si sa o ascult! Parca nu m-as desparti niciodata de ea. Simti ca traiesti in paradis cand te afli in preajma ei!

„Cine nu are batran, sa-si cumpere!” Cine nu are intelepciune, sa o caute, ca fara ea nu poate intra in Imparatie. Nu desteptaciunea si multa cunostinta te duc la intelepciune. Intelepciunea fara Iubire este nebunie! Intelepciunea departe de Dumnezeu te poate distruge. O viata traita in „frica de Dumnezeu”, adica in staruirea cu credinta, in iubirea fata de Dumnezeu, revarsata cu milostivire si fata de semeni, poate sa te faca sa dobandesti adevarata intelepciune!

Iti voi prezenta acum o fata extrem de inteleapta! Esti curios sa afli cine este? Sa cunoastem impreuna viata frumoasei si inteleptei Sfinte Ecaterina.

Exista multe profetii ale sfintilor Bisericii lui Hristos legate de sfarsitul lumii. Sfantul Lavrentie de la Cernigov ne-a prevenit ca "va veni vremea cand bisericile inchise vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antichrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri pentru intarirea in credinta, fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri. Incoronarea lui antihrist ca imparat se va face in maiestuosul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului."

Vrem sau nu sa contestam astfel de profetii, un lucru este clar: ca perioada la care facea referire Sfantul Lavrentie a inceput. Bisericile inchise de comunisti au fost redeschise, cupolele multor biserici si catedrale din Rusia au fost poleite cu aur ... Crestinii nu se tem de venirea lui Antihris, crestinii nu il asteapta pe Antihrist. Ei Il asteapta pe Hristos, asteapta invierea mortilor, asa cum marturisesc si in Crez. Cine se mai roaga insa astazi cu zdrobire de inima? Unde sunt dreptii care pot intarzia pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele unei lumi apostate? Greu de spus... Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda, cine are minte, sa inteleaga!