Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Încă din vremea viețuirii sale pământești, puterea rugăciunilor Sfântului Efrem a ajuns până la noi, cei de azi, dar și până la strămoșii Adam și Eva, precum și la cel din urmă om care se va naște pe pământ. Astfel de lucruri sunt proprii rugăciunii adevărate, care se săvârșește în Duh și în Adevăr. Azi, Sfântul Efrem s-a făcut contemporan cu noi prin rugăciune și, nemaifiind mărginit de îngrădirile viețuirii în trup, multora le dăruiește credință, prin lucrările sale minunate, deschizându-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusă timpului, Împărăția cea veșnică a Preasfintei Treimi. Acum, sălașul său este în lumina dumnezeiască, iar aceasta nu poate fi mărginită de timp, astfel încât Sfântul Efrem este prezent de îndată oriunde este chemat, pentru că lumea văzută „gravitează” în jurul Veșniciei, aceasta din urmă pătrunzând-o cu totul și susținând-o în ființă. Și iată, chipul și lucrările Sfântului Efrem ne mângâie pe toți cu razele cele veșnice ale bunătății, blândeții, mărinimiei, păcii și frumuseții. Setea sa de a ne milui este izvorâtă din însetarea Mântuitorului Hristos de a mântui neamul omenesc. De aceea, el ajută cu grăbire tuturor, împlinind o mare felurime de cereri și trebuințe, spre a ne sluji tuturor, după cum și Sfântul Apostol Pavel mărturisește: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22).

O poveste cu un cerb minunat È™i câÈ›iva adolescenÈ›i care Îl descoperă pe Hristos.

Povestea de faÈ›ă nu este dintre cele bazate pe evenimente ­reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor È™i a societăÈ›ii noastre. În spatele fiecărui personaj se ascunde o mulÈ›ime de oameni care au trăit sau trăiesc o experienÈ›ă asemănătoare.

Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comuniune nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile È™i grijile lor existenÈ›iale.

Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăieÈ™te totodată È™i bucuria dumnezeiască a renaÈ™terii sufletului, iar acest lucru ne uimeÈ™te cu adevărat. Din ruinele unei vieÈ›i deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul VieÈ›ii mărturiseÈ™te adevărul veÈ™nic: „Eu sunt Învierea È™i ViaÈ›a”. Hristos, ieri È™i astăzi È™i în veÈ™nicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinÈ›ei È™i al dragostei Lui.

Acest foc veÈ™nic al dragostei dumnezeieÈ™ti a lui Hristos este axa principală a scrierii de faÈ›ă. De la început până la sfârÈ™it, povestirea ne arată discreÈ›ia cu care Hristos Se apropie în chip nevăzut de ­inimile oamenilor, delicateÈ›ea cu care pătrunde în aceste suflete È™i, în cele din urmă, transfigurarea pe care o cunoaÈ™te întreaga noastră existenÈ›ă prin focul pe care-l aprinde înlăuntrul nostru.

Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul
Mesopotamú, Cipru

In antropologia crestina, integritatea personalitatii este vazuta in unitatea manifestarilor duhovnicesti, sufletesti si trupesti – si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia inrauririi precumpanitoare a sferei duhului.

Orice boala are in primul rand o natura duhovniceasca si de-abia apoi psihofiziologica.

O abordare duhovniceasca a bolnavului nu submineaza perspectiva medico-biologica, ci imbogateste, completeaza si desavarseste conceptia despre personalitate.  Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti.  Distingand in structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bolile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care il inrobesc pe om.  Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atat considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestari ale indracirii, ceea ce atrage dupa sine savarsirea fara temei a randuielii exorcismului, cat si tentativa de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice...

Atunci când avem în inima noastră gânduri frumoase, mâncarea, dincolo de meÈ™teÈ™ugul gătitului, are ceva inexplicabil: are harul lui Dumnezeu, devenind într‑adevăr „hrana îngerilor”, iar nu a oamenilor.

De ce are nevoie o mâncare? Întâi de toate, de ingrediente bune, de calitate, deoarece aÈ™a arăÈ›i că‑ți iubeÈ™ti fratele È™i îi oferi ce este mai bun, după porunca Domnului: „IubeÈ™te‑l pe aproapele tău ca pe tine însuÈ›i!” În felul acesta, te respecÈ›i È™i pe tine. 

Apoi, sunt necesare o inimă curată È™i rugăciunea continuă. Fiecare miÈ™care în actul de gătit să fie însoÈ›ită de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieÈ™te‑mă!” sau de rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieÈ™te‑ne pe noi!” 

Acestea sunt „secretele” pentru succesul în bucătărie È™i aÈ™a, întru ascultare, coboară binecuvântarea Domnului. Când veÈ›i încerca să gătiÈ›i plini de asemenea gânduri, cu talantul dăruit de Dumnezeu, să fiÈ›i siguri că Dumnezeu vă va răsplăti. 

Ieromonahul Filotheos 

Istoria familiei începe din momentul când cei doi soţi fac cunoÈ™tinÈ›ă. Adesea, reuşita lor depinde de succesul sau eÈ™ecul perioadei iniÈ›iale. Și, într‑adevăr, nu există, probabil, un lucru mai important È™i mai responsabil în viaÈ›ă decât alegerea persoanei cu care vom trăi È™i decizia de a te căsători cu ea. Acesta implică întotdeauna un risc, deoarece este dificil să se prevadă cum va fi soÈ›ul (soÈ›ia) în viitor.
Pentru a nu greşi, trebuie să fim atenţi la unele puncte fundamentale chiar înainte de căsătorie. Adesea, se întâmplă ca obiceiurile neplăcute ale alesului (alesei) să fie luate drept „fleacuri” pe care le vei putea gestiona cu uşurinţă după căsătorie. Totuşi, aşa cum se dovedeÈ™te mai târziu, aceste planuri „luminoase” devin mai pesimiste după căsătorie, pentru că a‑l schimba pe celălalt este dificil, aproape imposibil. Şi ce vom face atunci? Cum să nu eÈ™uăm?
Ce este important să ştii înainte de căsătorie? Despre aceasta se vorbeÈ™te în cartea de faÈ›ă. Vom analiza în ea cum se petrece întâlnirea hotărâtoare dintre bărbat şi femeie, care se finalizează prin căsătorie, şi cum aceasta poartă adesea masca iubirii adevărate; de ce iubirea adevărată nu se naşte imediat; la ce trebuie să fim atenţi înainte de căsătorie… Aceste momente – È™i multe altele – sunt abordate în paginile care aÈ™teaptă să le citiÈ›i.
Elena Morozova

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci È™i un ucigaÈ™. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...