Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Sfântul Paisie Aghioritul (1924‑1994) ne‑a dezvăluit în chip viu tainele vieÈ›uirii duhovniceÈ™ti, bucuria nevoinÈ›ei în Hristos, pro­feÈ›ind, alinând È™i vindecând oamenii atât în viaÈ›ă, dar mai ales după adormirea sa.
Părintele răspunde căutărilor neliniÈ™titoare ale oa­­menilor îndureraÈ›i È™i dezamăgiÈ›i din vremea noastră, mai ales tinerilor, care cer un sprijin în viaÈ›ă, un cuvânt ceresc, pro­fetic, mân­gâ­ietor, dintr‑o inimă curată, nu din hăÈ›iÈ™urile unei minÈ›i mă­cinate de îndoială, neîncredere È™i egoism, spre a‑și îndrepta paÈ™ii spre Dumnezeu.

* * *

Mai demult oamenii aveau de suferit din pricina războiului. Astăzi au de suferit din pricina civilizaÈ›iei. Atunci fugeau din cetăÈ›i la sate din pricina războiului È™i reuÈ™eau cu un mic ogor s‑o scoată la capăt. Acum vor fugi din oraÈ™e din cauza civilizaÈ›iei, fiindcă nu vor putea să trăiască în acestea. Pe atunci civilizaÈ›ia aducea moarte, acum aduce boală.

* * *

Bucuria pe care o simte omul când primeÈ™te o binecuvântare materială este o bucurie omenească. În timp ce bucuria, pe care omul o trăieÈ™te când dăruieÈ™te, este dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască vine odată cu dăruirea!
Sfântul Paisie Aghioritul

Trebuie doar să năzuim spre mântuire din toate puterile, din toate fibrele sufletului, să năzuim să mergem după Hristos, să împlinim poruncile Lui – şi dacă vă înconjoară o mulţime uriaşă de oameni care Îl tăgăduiesc pe Hristos, de oameni necinstitori de Dumnezeu, care chiar Îl ocărăsc, asta înseamnă tocmai că voi – pe care Sfântul Apostol Petru v‑a numit „neam ales, preoţie împărătească” (I Pt. 2, 9) – aveţi a străluci înaintea necinstitorilor de Dumnezeu prin credinţa voastră, prin curăţia voastră, prin sfinţenia voastră. [...]
Trebuie nevoinţe, trebuie străduinţă, trebuie silire de sine spre bine, întoarcere de la rău, de la toată nedreptatea, la dreptate, trebuie strădanie în săvârşirea faptelor bune – şi doar atunci când prin sforţări mari şi necontenite ne vom curăţi inima şi vom atrage în ea harul dumnezeiesc, când, sub înrâurirea acestui har, se va aprinde şi se va înflăcăra în inima noastră sfânta dragoste, dragostea atotcuprinzătoare, dragostea lipsită de ură faţă de cineva, numai atunci această dragoste, unită cu credinţa, ne va deschide calea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Sfântul Luca al Crimeei

„Pe când aveam şapte ani, dis‑de‑dimineaţă, i‑am văzut pe îngeri. Sunt tot atât de încredinţată azi, pe cât am fost şi atunci. Această vedere a lor este deopotrivă obârşia şi încununarea cărţii de faţă. Îngerii au o uluitoare realitate, lucrarea lor printre noi a devenit pentru mine un adevăr vital şi binefăcător.”
Această carte a fost gândită ca o călăuzire prin Sfintele Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru a‑i aduce pe credincioşi la o sporită cunoaştere şi înţelegere a cetelor cereşti, care să ofere credinţei în sfin­ţii îngeri un fundament solid, cu nădejdea că astfel vor culege belşug de har şi toate binecuvântările izvorâte din slujirile cereşti ale sfintelor şi îngereştilor duhuri.

Maica Alexandra

Referindu-se la cea mai cunoscută rugăciune creştină – Rugăciunea Domnească –, Părintele Alexander Schmemann oferă câte un scurt comentariu la fiecare cerere cuprinsă în ea. Abordarea cunoscutului teolog este deopotrivă provocatoare şi profundă, dar, mai ales, de o surprinzătoare actualitate.

Discutând în cheie inedită teme precum iubirea, iertarea, păcatul, împărăţia cerurilor sau voia divină, autorul reuşeşte să „deranjeze” comoditatea şi egoismul omului modern şi să readucă la lumină mesajul evanghelic autentic.

Amestec de inocenÈ›ă È™i iubire dezinteresată, drăgălăÈ™enie È™i afecÈ›iune, copiii reprezintă comoara cea mai de preÈ› a oricărui părinte ori bunic. Ne întrec adeseori în milă È™i bunătate pe noi, cei mari, dându-ne chiar lecÈ›ii de viaÈ›ă cu un farmec copilăresc de care nici măcar nu sunt conÈ™tienÈ›i. ViaÈ›a lor este plină de întâmplări È™i încercări, mai bune sau mai rele.
Povestioarele cuprinse în acest volum sunt despre copii È™i pentru copii. Întâmplări dintre cele mai variate vin să populeze universul celor mici, vorbindu-le despre copii ca È™i ei, de care cu siguranÈ›ă se vor simÈ›i aproape, înduioÈ™aÈ›i de isprăvile lor. Fiecare istorioară are tâlcul ei, È›esut cu meÈ™teÈ™ug de autor, pentru a modela cu delicateÈ›e sufletele micilor iubitori de poveÈ™ti.

Lavra Sfântului Serghie din Radonej este unul dintre locurile de legendă ale creştinătăţii răsăritene. Alături de pustia Egiptului şi mănăstirile Palestinei, de Athos şi Lavra Peşterilor din Kiev, ea a răspândit învăţăturile Ortodoxiei pe întinderi uriaşe, întărindu‑le prin pilda cetelor de sfinţi – nevoitori ai vieţii de obşte, pustnici sau arhierei – care, pornind de aici, au luminat înaintea oamenilor după porunca lui Hristos È™i i-au învăÈ›at calea Lui.

Din inima cetăţilor până în pustietăţile codrilor ruseşti, pe urmele celor care fără preget au învăţat, au propovăduit, au purtat mucenicia cea fără sânge, fascinanta călătorie la care ne cheamă această carte ne va purta prin vieţi de sfinţi şi vetre de nevoinţă, hrănindu‑ne sufletul cu pildele ce duc pe calea dreaptă şi cu duhul ce dă viaţă.

Alături de sfinţi, călătoria nu este niciodată fără folos.