Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Aceasta carte este singura Talcuire la Pentateuh existenta in limba romana.  Lucrarea este o exegeza morala la primele cinci carti ale Sfintei Scripturi, intemeiata pe scrierile Sfintilor Parinti adunate in Catene, alcatuita de un dascal de geniu al veacului al XVIII-lea, pe care si l-ar fi dorit oricare din marile universitati ale vremii sale.

Aceasta lucrare ce nu ar trebui sa lipseasca din nici o casa de Crestin iubitor al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti.  Daca Sfanta Scriptura este cuvantul cel dumnezeiesc, talcuirile Sfintilor Parinti sunt vasele cele de pret prin care putem si noi sa ne adaptam din puterea si limpezimea Duhului Sfant.  Talcuirea la Pentateuh aduce lumina in sufletele tuturor celor care nu pot patrunde puterea mantuitoare a cuvintelor cartilor Sfantului Proroc Moisi.

Portretul duhovnicesc al Sfântului Gavriil Georgianul e de o bogăÈ›ie uimitoare: el a fost o stea călăuzitoare pentru creÈ™tini în întunecatul ev comunist; a fost un preot smerit, dar È™i un nebun neînfricat pentru Hristos; a ctitorit lăcaÈ™uri sfinte, dar È™i suflete – biserici vii –, chemându‑le la credinÈ›a izbăvitoare de moarte È™i de minciună. Într‑o lume nebună, Sfântul Gavriil îmbracă haina cea strâmtă a nebuniei pentru Hristos: înveÈ™mântat într‑o rasă cu glugă, în picioarele goale È™i purtând pe cap coroană aurită, cuviosul aduce în lumina lui Hristos mulÈ›ime de suflete ce rătăceau prin bezna necredinÈ›ei, propovăduieÈ™te vestea cea bună pe străzi, în moschei È™i sinagogi.
Volumul de faÈ›ă adevereÈ™te, o dată în plus, lucrarea Duhului Sfânt să­vâr­È™ită prin smeritul ieromonah Gavriil: aÈ™a cum veÈ›i vedea, copii care pâ­nă mai ieri nu puteau să vorbească îÈ™i recapătă graiul, un tânăr narco­man este întors din moarte la viaÈ›ă, copii îndelung doriÈ›i È™i aÈ™teptaÈ›i de părinÈ›ii lor se zămislesc ca dar minunat al binecuvântatului stareÈ›.
Îi rămâne cititorului bucuria de a descoperi în acest volum alte È™i alte minuni săvârÈ™ite de „Bunicul cel bun”, aÈ™a cum este numit în Georgia, spre întărirea credinÈ›ei noastre greu încercate.

Nu poţi să-ţi întemeiezi cu adevărat o familie dacă nu ştii cum să iubeşti. De aceea, cartea noastră nu este numai despre dragoste şi familie. Ea atinge temele binelui şi răului, depresiei, egoismului, relaţiilor cu părinţii, libertăţii, fericirii şi succesului. 
Dragostea este ceea ce-i trebuie mai mult decât orice fiecărui om – mai mult decât banii, decât gloria, decât plăcerile. Totodată, dragostea este lucrul care lipseşte cel mai mult în lumea contemporană. De aceea şi suferă oamenii. La început, din pricina lipsei de dragoste se îmbolnăveşte familia părintească; pe urmă, copilul neiubit suficient pleacă în lume cu deficitul său de dragoste, încercând să compenseze ceea ce n-a primit prin tot felul de mijloace, însă nu-i iese nimic, şi întemeiază o nouă familie cu probleme, sortind suferinţei generaţia următoare de copii... 
Cartea de faţă vă va ajuta să întrerupeţi această ştafetă a nefericirii. Citirea ei, desigur, nu vă va face automat oameni iubitori şi iubiţi, dar dacă veţi merge mai departe în direcţia pe care o veţi alege după citirea ei, pentru voi deficitul de dragoste poate lua sfârşit şi veţi putea întemeia o familie împlinită, făcându-i mult mai fericiţi pe viitorii voştri copii.

Întru cetele cele prea minunate ale SfinÈ›ilor, care se află de‑a pururi văzători È™i rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte È™i nenumărate minuni. ViaÈ›a È™i lucrarea sa plină de harul È™i dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioÈ™ii mult îndrăgiÈ›i de români: cuvintele È™i stihurile sale grăiesc simplităÈ›ii, dar deopotrivă È™i adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaÈ™tele È™i minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieÈ™tii tale bunătăÈ›i, ca È™i suspinul meu cel îndelungat să se sfârÈ™ească prin îmbrăÈ›iÈ™area Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. LimpezeÈ™te-mi È™i înnoieÈ™te-mi mintea, inima È™i simÈ›irile, Cuvioase Ioane, ca, uÈ™urându-se È™i primenindu-se toate prin blândeÈ›ea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrăÈ›iÈ™ându-L pe Cel Care m-a îmbrăÈ›iÈ™at prin Cruce, să mă las în braÈ›ele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic È™i m-au adus la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, È™i să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este È™i Care cunoaÈ™te pe de-a întregul trecutul, prezentul È™i veÈ™nicia mea.

Alexandros Papadiamandis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul constiintei crestine literare neoelene, supranumit si „sfantul literelor”, este unul dintre cei mai studiati si iubiti scriitori din literatura neoelena a ultimelor doua secole.

„Cat despre mine, atat cat voi trai si voi respira si voi avea cugetul nevatamat, nu voi inceta niciodata, mai ales in vremea acestor preastralucite zile (pascale), sa slavesc cu evlavie pe Hristosul meu, sa descriu cu iubire natura si sa zugravesc cu duiosie obiceiurile crestine autentice.” 

Alexandros Papadiamandis („Psalt Pascal”) 

Cauza razboiului consta in lepadarea oamenilor de Dumnezeu si de legea Lui.  Lepadarea de Dumnezeu si netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoaca razboiul.  Atunci cand oamenii merita razboiul, atunci cand acumuleaza cauze de razboi, razboiul vine fie ca o vor ei, fie ca nu o vor.  Precum aceia ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu‑se de Dumnezeu, se adapa cu ganduri, pofte si fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului, si razboiul devine inevitabil.  Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace.  Fie ca vor sau nu, razboiul n‑are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanÈ›a razboiului.  Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr‑ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni.  Ca nu este pace necredincioÈ™ilor, zice Domnul(Isaia 48, 22).  In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand.  Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi.