Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Frapant în orice cadru spaÈ›io-temporal este nefirescul suicidului, care este – È™i în zilele noastre – o temă importantă atât pentru raÈ›iune È™i morală, cât mai ales pentru spiritualitatea umană. Din păcate, la fiecare deceniu din ultima jumătate de secol se constată o creştere alarmantă a procentului celor care suferă de depresie.

Răspândirea acestui fenomen nu poate trece neobservată, È™i ne pune în situaÈ›ia de a căuta mijloace pentru a rezolva problema depresiei È™i a ameliora sănătatea psihică È™i duhovnicească.

ApariÈ›ia acestui scurt îndrumar este rodul unei iniÈ›iative comune a Departamentului de Statistică È™i Cercetare È™i a Departamentului de Tineret din cadrul Arhiepiscopiei IaÈ™ilor

Stareţul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiţionale, înrădăcinată în Evanghelie şi în înţelepciunea antică, mai ales cea stoică, şi a unei inspiraţii profetice care luminează modernitatea până în străfunduri şi o depăşeşte din interior. Limitările culturii monastice, precum rituaismul şi comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan şi în universalitatea rugăciunii sale. Stareţul vindecă abisurile modernităţii concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creştinismului, prin care Dumnezeu desăvârşeşte descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înţelegem că iadul nu se deschide spre nefiinţă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui.
Reluând învăţătura Stareţului, părintele Sofronie vine în sens invers tuturor imaginilor imperiale şi politice ale lui Hristos şi Îl arată în punctul cel mai de jos al piramidei răsturnate a creaţiei: punctul pe care apasă întreaga piramidă a fiinţării bolnave şi decăzute. "Creştinul merge în jos, acolo, în adâncul piramidei răsturnate, unde se adună o greutate zdrobitoare, unde este şi Cel ce a luat asupra-Şi păcatul lumii, Hristos". Se poate - şi trebuie - "să ne iubim aproapele ca pe sine" în virtutea unităţii ontologice a omenirii restaurate în Hristos pentru ca afirmaţia fratele nostru este viaţa noastră să fie trăită în sensul cel mai realist.

Olivier Clement

2 martie 2016
Of! Dacă atunci eram susținută moral, dacă cineva îmi explica realitatea, dacă nu mă simțeam așa singură, puiul meu trăia azi.
Pântecul mamei ar trebui să fie locul cel mai protector, cel mai călduros și plin de iubire.
Din păcate, pentru mulți bebeluși, acesta a fost și este o tortură, un real pericol, un iad.
Am întâlnit femei care îmi spuneau că acolo este o bucată de carne care nu simte nimic.
Câtă minciună!
Cât de crud totul!

Raluca, 33 ani, București

Pocainta este samarineanul care-ti va bandaja ranile, te va aranja, iti va unge ranile cu ulei si vin, te va duce la o casa de oaspeti care se numeste Biserica pocaintei, acolo te vei curati de pacate si te vei uni din nou cu Hristos, dupa ce vei trece prin taina spovedaniei... 

CreÈ™tinul zilelor noastre se confruntă nu arareori cu probleme ce par la prima vedere insurmontabile. Chiar È™i ajuns la biserică după o lungă perioadă de căutări, multe dintre întrebările ce îl frământă rămân în continuare fără vreun răspuns. Lumea care se naÈ™te pe nesimÈ›ite sub ochii noÈ™tri devine tributară unor altor valori decât cele tradiÈ›ionale. În societate sunt negate viaÈ›a veÈ™nică, Învierea, Judecata de Apoi. Fenomenele paranormale, vrăjitoria, practicile orientale sunt aduse È™i ele în mod constant în atenÈ›ia creÈ™tinilor care abia au călcat pragul bisericilor.

Cartea de faÈ›ă, prin înÈ›elepciunea unor duhovnici contemporani experimentaÈ›i, încearcă să răspundă la toate aceste provocări ale lumii de astăzi. Temele propuse spre dezbatere îi vor ajuta, suntem convinÈ™i, pe cei care nu au ajuns încă să cunoască mai îndeaproape învăÈ›ătura Bisericii, să-È™i limpezească gândurile în pri­vinÈ›a unor teorii È™i practici promovate pe scară largă – È™i deloc întâmplător – în societatea de astăzi.

Unde este smerenie, sunt de toate. Unede nu este smerenie, nu este nimic. Sfinţii părinţi de peste tot confirmă acest adevăr.