Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Pe când a fost copil stareÈ›ul Porfirie, a avut drept singură companie a sa o carte cu viaÈ›a Sfântului Ioan ColibaÈ™ul. Și visa precum È™i Sfântul acela că într-o zi ar voi să plece, întocmai precum È™i Sfântul a făcut, cu o corabie ce repede călătoreÈ™te. Și de vreme ce a trecut peste mări întinse să arunce ancora corabiei în ultimul port al lumii È™i în primul port al cerului, care nu este altul decât Sfântul Munte.

Iubirea cu adevărat este Împărăteasa virtuţilor. Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu este Iubire, aşa cum frumos ne spune şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). De aici nu deducem altceva, dragii mei, decât că Dumnezeu este Împăratul tuturor virtuţilor, iar Împărăţia virtuţilor şi a virtuoşilor nu poate fi altceva decât Împărăţia cerurilor, Raiul. Cât au locuit în Rai, primii oamenii trăiau în iubire şi cu Iubirea. Dar după ce au păcătuit şi s-au făcut neascultători, au părăsit Iubirea şi au fost izgoniţi din Rai. Oamenii ar trebui să înveţe că dacă vor să fie cu Împăratul Iubirii atunci trebuie să iubească de aici de pe pământ. Dacă iubim, atunci vom rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi vom merge în Împărăţia iubirii.

Iubirea nu este un sfat, ci o poruncă. Nu una simplă, ci cea mai mare poruncă. Acest lucru îl afirmă Mântuitorul în Sfânta Scriptură: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31). În pilda Samarineanului milostiv ni se spune şi cine este aproapele nostru: orice om de lângă noi.

Celelalte virtuţi nu pot exista fără iubire. Orice faptă bună am săvârşi, să o facem din dragoste faţă Dumnezeu şi de aproapele nostru.

Te-ai tot întrebat dacă am uitat de minunata împărăÈ›ie a virtuÈ›ilor? Nu, cu siguranÈ›ă nu am uitat. Și cum era să uit de aÈ™a ceva? Cum să nu îÈ›i doreÈ™ti să trăieÈ™ti într-un peisaj de vis cu persoane cu totul È™i cu totul deosebite aÈ™a cum le găsim aici. Și mă bucur că nici tu nu ai uitat! Vrei să facem o călătorie împreună în ÎmpărăÈ›ie? Bine! Vino! O să-È›i fac mai întâi cunoÈ™tinÈ›ă cu judecătorul ÎmpărăÈ›iei: Cumpătarea. El îÈ›i spune dacă este bine ceea ce ai făcut sau nu. El te învaÈ›ă cât È™i cum să mănânci, cum È™i cu ce să te îmbraci, cum să vorbeÈ™ti, cum să te comporÈ›i cu ceilalÈ›i fără a aduce cuiva vreo supărare.      Când eÈ™ti în preajma Cumpătării te simÈ›i liniÈ™tit, în pace È™i te face să te vezi stăpân pe tine, pe propria ta persoană.            Acest judecător este sobru, hotărât, È™tie ce vrea de la viaÈ›ă, impune respect. PoÈ›i învăÈ›a multe de la el doar privindu-l! Ca într-o carte plină de învăÈ›ături, vei descoperi sfaturi de viaÈ›ăÈ™i comportamente de urmat, doar „citindu-l” din priviri pe acest măreÈ› judecător. Cu atât mai mult dacăîl vei iubi È™i îl vei asculta în toate zilele. Astfel Cumpătarea îÈ›i va deveni un bun model de urmat. Din ÎmpărăÈ›ia Mândriei mulÈ›i au dorit să biruie pe acest drept judecător. S-au năpustit asupra lui mai ales  lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, neruşinarea, luxul È™i orgoliul. Dar nimic nu au reuÈ™it. Din faÈ›a acestui judecător au pierit precum piere visul când te trezeÈ™ti dimineaÈ›a. La fel È™i tu vei birui aceÈ™ti monÈ™tri dacă vei iubi È™i vei sta aproape de Cumpătare. Dacă nu îÈ›i faci ca prieten pe acest judecător, vei sta mereu cu ochii spre pământ È™i nu te vei putea bucura de frumuseÈ›ile ÎmpărăÈ›iei. Doar cei ce se însoÈ›eÈ™te cu virtutea Cumpătării se simt cu adevărat liberi È™i o pot admira pe Împărăteasa Iubire în toată splendoarea ei. Doar aceia îl pot vedea limpede pe Dumnezeu È™i pot descoperi cele interioare ale lor, frumuseÈ›ile lăuntrice ale sufletului.Adam È™i Eva s-au despărÈ›it de Cumpătare. Au ascultat de È™arpele ce le vorbea de dulceaÈ›a fructului È™i de posibilitatea de a deveni măreÈ› ca Dumnezeu fără a face un efort personal. Astfel ei au pierdut ÎmpărăÈ›ia. Dar tu iubind-o, poÈ›i să redescoperi raiul pierdut.„În toate lucrurile tale fii cumpătat şi nici o neputinţă nu te va întâmpina!”. Și pentru a îndrăgi mai mult această virtute, să urmărim viaÈ›a Sfântului Proroc Daniil È™i a celor trei prieteni ai săi! 

Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.

Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei. Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.

Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer” (Sf. Vasilecel Mare).

Am fost părtaÈ™i împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălÈ›area sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toÈ›ii ne-am indignat văzând invidia celor răi È™i asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieÈ›ii sale.

A fi smerit înseamnă să accepÈ›i tot ceea ce îÈ›i oferăÈ™i îngăduie Dumnezeu în viaÈ›ă. Omul smerit se crede nevrednic de bunătăÈ›ile pe care le primeÈ™te în viaÈ›ă, se consideră pe sine păcătos È™i mai mic faÈ›ă de ceilalÈ›i.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte È™i neroditoare ale munÈ›ilor, iar harul cu izvoarele care curg prin văi È™i ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocoleÈ™te pe cei mândri È™i se revarsă peste cei smeriÈ›i. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic È™i va rodi, dar dacă rădăcina va ieÈ™i la suprafaÈ›ă, copacul se va usca È™i nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele îÈ™i pierd strălucirea È™i dispar. La fel se întâmplă È™i cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtaÈ›i de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuÈ›i, pe când mândria le anulează.

Credinţa este ghidul virtuţilor. Ea este singura care îţi poate arăta tot ceea ce poţi găsi în ţara virtuţilor. Credinţa îţi vorbeşte despre Împărăteasa Iubire, despre sfetnicul Înţelepciune, bunicul Nădejde, despre marele vistiernic Milostenie şi despre toţi dregătorii Împărăţiei. Ea îţi arată toate frumuseţile din ţara virtuţilor şi îţi spune cum să te pregăteşti încă de pe pământ ca să poţi intra în această dorită împărăţie. Mai mult decât atât, această minunată virtute îţi dă şansa să schimbi ce vrei din Împărăţie. Poţi să te gândeşti la ceva frumos şi îndată să apară. Te gândeai să transformi un lucru în ceva urât sau nefolositor? Nu vei reuşi. În această împărăţie gândurile rele şi urâte au dispărut. Dar dacă o iubeşti încă de pe acum pe această prietenă a iubirii, poţi într-adevăr şi pe pământ să schimbi lucrurile şi faptele ce le faci în unele cu totul bune şi frumoase. Dar nu vei putea face aceste minunate lucruri doar cu credinţa, având lângă tine pe Egoismul cel rău. Când îmbrăţişezi credinţa, nu uita că lângă ea mereu trebuie să stea Iubirea şi va trebui să o îmbrăţişezi şi pe ea. Doar aşa vei putea face cele ce ţi-am spus.