Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Preacuvioase Parinte Efrem, lumina dumnezeiasca pe care ai purtat-o in adancul sufletului s-a facut cunoscuta tuturor dintru taria si barbatia duhovniceasca prin care ai infrant caznele calailor tai, biruind desavarsit prin moartea martirica.  Nu puteau ei pricepe nicidecum ceea ce se petrecea sub ochii lor: iti omorau trupul, dar sufletul tau era vesnic biruitor cu Hristos; ti-au varsat sangele pe pamant, iar Dumnezeu revarsa peste veacuri multime de minuni prin tine; ti-au ciopartit trupul spre a-si duce la plinatate batjocura, iar astazi zeci de mii de oameni alearga sa se inchine sfintelor tale moaste; intru tine se salasluia Mantuitorul Hristos cu a Sa lumina, intru ei se afla stapanitorul cel cumplit al lumii dimpreuna cu bezna iadului.  Nu gasim cuvinte spre a ne bucura si a-ti aduce cinstea cuvenita, dar, dupa a noastra putere si intelegere, te rugam sa luminezi si sufletele noastre cu dragostea Domnului Hristos, ca, pecetluindu-ni-se inimile intru ea, sa punem temelie noua a vietii, dobandind minte treaza si veghetoare, intru care sa deosebim duhurile gandurilor noastre.  Si fie ca, astfel luminati, sa purcedem si noi intru implinirea poruncilor Sfintei Evanghelii, in care salasluieste puterea Fiului Tatalui si care pot sa faca lucratoare Imparatia lui Dumnezeu care se afla inlauntrul nostru.

Zorica Latcu (monahia Teodosia) s-a nascut la 17 martie 1917, intr-o familie de ardeleni refugiati in Ungaria.  Intre anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasica si Limba si Lite­ratura franceza.  Dupa finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvis­tica din Cluj, colaborand la Dictionarul Limbii Romane, coordonat de Sextil Puscariu.  A inceput sa scrie din perioada adolescentei, iar intre 1944 si 1949 i-au aparut trei volume de poezii: Insula Alba, Osana Luminii si Poemele Iubirii.

In 1948, a intrat in monahism la Manastirea Vla­dimiresti, de langa Tecuci, primind numele Teodosia.  Dar nu a putut sta aici decat pana in 1956,  cand manastirea a fost inchisa, o parte dintre maici fiind ares­tate, iar celelalte fiind silite sa renunte la monahism.  Teodosia s-a numarat printre cele arestate, facand trei ani de detentie intr-un penitenciar din Miercurea Ciuc.  Dupa eliberare, suferind de o grava infirmitate congenitala, care nu ii permitea coordonarea miscarilor, a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de Braila, impreuna cu maica Mihaela, o fosta colega de manastire.  In aceasta perioada au aparut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Gradina Doamnei si Alte poezii.

In 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Brasov, unde a continuat sa scrie poezie, dar a si tradus, din lucrarile lui Origen si ale Sfantului Grigorie de Nyssa, precum si Cuvantarile as­cetice ale Sfantului Isaac Sirul, aparute postum, si ale Sfantului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate inca in manuscris.  Dintre aceste cuvantari ale Sfantului Simeon, traduse si versificate de maica Teodosia, Cuvantul al II-lea se regaseste in prezentul volum.

Acest volum a fost editat dupa un manuscris din anul 1959, aflat in Biblioteca Ecumenica „Dumitru Staniloae” din Iasi, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.  Manuscrisul a apartinut Mitropolitului Moldovei, Inalt­preasfintitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii.

SfinÈ›ii PărinÈ›i ne spun un lucru uluitor: fără zdrobirea inimii, nevoinÈ›ele ascetice sunt insuficiente. Iar asprimea pe care mulÈ›i o admiră este un defect È™i nu o calitate. Fără bunătate, smerenie È™i zdrobirea inimii nu putem spori duhovniceÈ™te È™i chiar mântuirea este îndoielnică. Pentru că altfel creÈ™tinul devine un fariseu care foloseÈ™te credinÈ›a ca să umilească È™i să sufoce aproapele.
În viaÈ›a duhovnicească nu se aplică modelele din filme. CreÈ™tinul nu este un luptător plin de muÈ™chi care îi pune la punct cu o privire de oÈ›el pe vrăjmaÈ™i. Eventual pe toÈ›i cei din jur, inclusiv pe cei din familia sa.
Dacă asta căutăm noi în viaÈ›a duhovnicească este foarte clar. Încă nu am început să păÈ™im nici măcar pe prima treaptă a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Care este zdrobirea inimii.
Dar ce este aceasta, nu este chiat aÈ™a de simplu de aflat. Unele cărÈ›i pomenesc despre zdrobirea inimii, arată chiar că este foarte importantă. Dar cum ajungem la ea, ce este È™i cum anume să gândim ca să ne apropiem de acest dar, găsim mai puÈ›in.
Cartea de faÈ›ă are ca scop să uÈ™ureze călătoria pe acest drum încântător spre zdrobirea inimii, smerenie, dobândirea profunzimii duhovniceÈ™ti, păcii sufleteÈ™ti, harului È™i ÎmpărăÈ›iei lui Dumnezeu.

Invatatura despre pocainta si spovedanie aflata in Filocalie si Everghetinos are ca scop mantuirea oamenilor.  Daca un om vrea sa se mantuiasca, nimeni nu-l poate impiedica, nici timpul, nici locul, nici vreo anume fapta.  E suficient sa nu foloseasca cu necuviinta lucrul pe care-l doreste, ci sa incline cu discernamant prin toate faptele sale spre scopul dumnezeiesc.  Caci nu pacatuim fara voie, ci cu voia noastra incuviintam mai intai in minte cugetul, iar apoi devenim robi ai lui.  Si atunci cugetul il conduce pe cel inrobit ca sa pacatuiasca, chiar si fara ca el sa vrea.

In acest volum, cititorul poate gasi cele de folos si spre invatatura pentru mantuirea sufletului si pentru o viata duhovniceasca care sunt cuprinse in Filocalie si Everghetinos, referitoare la pocainta si spovedanie. Prin taina pocaintei si spovedaniei regasim ceea ce am pierdut: curatim ceea ce s-a murdarit, platim datoriile, inviem madularele moarte pe care le-a pervertit pacatul.  Cei cazuti la pamant urca la ceruri, unde se afla adevarata noastra patrie.

Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost ucenica şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileei celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Dom-nului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileei, că tămăduia toate bolile şi neputinţele oamenilor, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a izgonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut ucenică şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.