Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Din cuprins:
Dialogul dupa intrarea cu Darurile
Ectenia de dupa Intrarea mare
Rugaciunea punerii-inainte
Sarutarea pacii si simbolul credintei
Concluzii

Sfânta Liturghie este un ospăţ al credinţei. Instituită în Joia Patimilor, Sfânta Liturghie este Cina cea de taină, este Răstignirea mântuitoare şi Învierea triumfătoare, este înfăţişarea tainică a istoriei mântuirii, este calea pe care a urmat-o Domnul Hristos de la moarte şi până la înălţare, este Jertfa Crucii şi Taina tainelor, este ospăţul credinţei. Dacă Sfânta Liturghie, slujba noastră bisericească cea mai importantă, a ajuns să fie plictisitoare şi desconsiderată este pentru faptul că nu-i mai înţelegem rostul şi nu participăm la ea activ. Sfânta Liturghie este ospăţul credinţei. Ce se face la un ospăţ? Ştie oricine. Se creează o puternică comuniune în dragoste, se discută, se cântă şi se mănâncă. Aşa se întâmplă şi la Liturghie. Prin rugăciune intrăm în dialog cu Dumnezeu şi cu toţi sfinţii Lui; prin cuvânt ne hrănim spiritual, auzindu-L pe Mântuitorul spunând că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4); prin cântare intrăm în comuniune cu semenii noştri împreună preamărindu-L pe Dumnezeu; dar mai ales ne nutrim cu Trupul şi Sângele Domnului...

Andrei
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Ilarion Alfeyev un prolific teolog și un misionar dinamic al zilelor noastre.Discursul teologic pe marginea temei numelui - asupra cărui mitropolitul Alfeyev se concentrează în cartea Taina Sfântă a Bisericii - a îmbrăcat în decursul istoriei iudeo-creștine ipostaze diverse, de la discursul de teologie biblică, până la discursul de teologie sistematică și mistică. Apreciem cu multă satisfacție rafinamentul ș claritatea cu care mitropolitul Alfeyev creionează discursul scripturistic privitor la Numele lui Dumnezeu și decantează ideile directoare. După cum în vechiul Israel numele lui Dumnezeu era identificat cu Dumnezeu Însuși ți nu l-au despărțit ed Dumnezeu, tot așa - subliniază mitropolitul - și în Biserică, numele lui Iisus nu a fost despărțit nicoadată de Domnul Însuși. A crede în numele Lui înseamnă în chip firesc a crede în El Însuși. La această perspectivă se face adeseori referire în carte și, după cum se poate constata, mitropolitul îi oferă un anume primat, fiindcă îi apreciază mai mult pe Părinții Bisericii care au urmat direcția sripturistică de raportare la nume, decât pe cei care s-au raportat dintr-o perspectivă filosofică. De aceeași considerație se bucură și sinteza patristică pe care distinsul autor al cărții o expune cu multă acuratețe. Această perspectivă are menirea de a-i oferi cititorului o privire de ansamblu asupra modului în care Biserica a receptat învățătura despre nume în dinamica sa. De remarcat este și echilibrul, obiectivitatea și precauția diplomatică cu care mitropolitul prezină atât disputele de pe Athos, cât și pe cele care au urmat îndeosebi în spațiul eclesial rus. Din aceste motive, considerăm că lucrarea de față poate fi lecturată ca un manual de rugăciune, firesc, făcând abstracție de polemica generată de mișcarea imiaslavă. În acest fel, cititorul este invitat să devină teolog care caută să trăiască rugăciunea inimii ce ne dechide odihnirii Treimii în noi și odihnirii noastre în Treime. Iar cheia de acces spre această odihnire în Duh este Cel care poartă slăvitul nume: Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Părintele Sofronie (1896-1993) s-a născut la Moscova. A studiat la Institutul de Stat de Arte Plastice din apropierea casei unde trăia È™i s-a dedicat cu râvnă picturii. În 1921 a plecat din Rusia È™i a vizitat Italia, Germania, iar în 1922 s-a stabilit în FranÈ›a, unde È™i-a expus lucrările în importante expoziÈ›ii de pictură. În 1925 s-a înscris la Institutul Teologic Sfântul Serghie din Paris, dar curând a renunÈ›at È™i s-a retras la Sfântul Munte. S-a închinoviat în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde l-a cunoscut pe duhovnicul său, recunoscut ulterior ca Sfântul Siluan. Această cunoÈ™tinÈ›ă a fost, după cum el însuÈ™i mărturiseÈ™te, cel mai important eveniment al vieÈ›ii sale, pecetluindu-i întregul parcurs ulterior. După adormirea Sfântului Siluan, Părintele Sofronie s-a retras în pustia Sfântului Munte, unde a stat o vreme slujind ca duhovnic. Din motive medicale a fost nevoit să se mute la Karyes È™i să se stabilească la Schitul Sfântul Andrei, ca frate aparÈ›inând de Mănăstirea Vatopedi. În 1947 a plecat la Paris pentru a publica textele pe care i le-a înmânat Părintele său înainte de moartea lui. În 1959 a întemeiat Sfânta Mănăstire Stavropighie Patriarhală a Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia, unde a rămas până la adormirea sa, în 11 iulie 1993.

Părintele Sofronie a lăsat în urmă o bogată operă scrisă. Principalele sale lucrări sunt: „Cuviosul Siluan Athonitul”, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, „Despre rugăciune”, „NaÈ™terea întru ÎmpărăÈ›ia cea neclătită”, „NevoinÈ›a cunoaÈ™terii lui Dumnezeu”. CărÈ›ile sale au fost scrise mai întâi în rusă, dar curând au fost traduse în multe alte limbi (greacă, engleză, franceză, germană, arabă, italiană, sârbă, suedeză, română etc.). Cartea sa despre Cuviosul Siluan a circulat în Rusia în mai mult de un milion de exemplare, iar în Grecia a fost scoasă deja a zecea ediÈ›ie. Părintele Sofronie constituie un punct de referinÈ›ă pentru teologia È™i viaÈ›a ortodoxă. A fost numit „teologul principiului ipostatic” şi „teologul luminii necreate”. În confuzia diferitelor personalisme ale epocii noastre, Părintele Sofronie a evidenţiat cu uimitoare deplinătate şi claritate „principiul ipostatic” care constituie chintesenţa teologiei şi antropologiei creştine. A elaborat o bogată învăţătură despre lumina dumnezeiască necreată, pe care s-a învrednicit el însuşi în repetate rânduri s-o contemple. Persoana sa a devenit un punct de atracţie nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru mulţi eterodocşi. A făcut cunoscute adevărul şi ecumenicitatea Ortodoxiei, creând în paralel şi o oază duhovnicească prin comunitatea pe care a fondat-o în mijlocul deşertului spiritual al Apusului postmodern.

Acest volum este un tezaur din care putem scoate comori vechi şi noi. Ca preot ortodox, Pentiuc e cu totul scufundat în tradiţia lui veche; ca savant biblic, este la curent cu metodele şi controversele din cercetarea academică a secolului 21 – o combinaţie rară, într-adevar. El construieşte pe baze solide istorice şi textual pentru a impulsiona Biserica să înainteze. Cartea oferă cel mai clar, mai complet şi mai accesibil mod de a trata în engleză subiecte ca folosirea Septuagintei în Ortodoxie, canonul, controversele referitoare la „textele apocrife”, inclusiv analiza Scripturii în cadrul liturghiei.

Dr. Leslie Baynes,
profesor asociat de Noul Testament şi Iudaismul celui de-al doilea Templu la Missouri State University.

Această lucrare este un eveniment major: prima analiză cuprinzătoare È™i aprofundată a rolului Vechiului Testament în tradiÈ›ia Ortodoxă Răsăriteană, scrisă de cel mai important savant ortodox în Scriptură, respectat la nivel internaÈ›ional atât în ​​Biserică cât È™i în domeniul academic. Dezvăluind cultura Ortodoxiei Răsăritene în toate dimensiunile ei, acest volum edificator îi va răsplăti pe toÈ›i cititorii.

Pr. prof. dr. John Behr,
profesor de patristică, Seminarul Sf. Vladimir – New York