Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Volumul părintelui Alexandru Torik abordează într‑o manieră inedită Taina Spovedaniei, ajutându‑ne s‑o înÈ›elegem pe temeiul poruncilor Vechiului Testament şi al Fericirilor. DeÈ™i îmbrăcată în forma unui scenariu de film, această lucrare poate fi folosită ca un îndreptar pentru spovedanie, în special de creştinii începători (şi nu numai), care au nevoie să‑și evalueze propria viaţă având ca reper poruncile lui Dumnezeu.

"o poveste despre credinÈ›ă, iubire È™i sacrificiu"

După succesul seriei "Flavian", părintele Alexandru Torik, unul dintre cei mai prolifici scriitori ortodocÈ™i ai ultimilor ani, aduce în discuÈ›ie într-o manieră incitantă iubirea È™i regăsirea inocenÈ›ei.

Într-o lume plină de războaie È™i tragedii, sfâÈ™iată de îndoială È™i deznădejde, Henry, jurnalist francez cu rădăcini ruseÈ™ti, descoperă cu ajutorul celorlalÈ›i, dar mai ales alături de MaÈ™a – căprioara speranÈ›elor ­renăscute –, rostul existenÈ›ei pământeÈ™ti, dragostea de Dumnezeu.

Prin compasiunea, generozitatea, bunătatea oamenilor din jurul său, prin răbdarea È™i recunoÈ™tinÈ›a celei care va deveni călăuza lui spre Biserică, el va ajunge să depăşească suferinţa personală, pe care o va transfigura prin credinţa că Iubirea pregăteÈ™te sufletele pentru întâlnirea unică cu Hristos.

Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel...
Nu ştiu cum să vă explic, dar acel duh de pace care s‑a pogorât peste mine după rugăciunea din biserica Schimbării la Faţă nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – această convingere de nezdruncinat îmi dă putere în orice situaţie de viaţă, în orice problemă şi necaz...
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârÈ™it de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.

In acest roman, autorul ne propune Ortodoxia autentica, traita, perfect adaptata zilelor noastre si cu o larga adresabilitate, fiindca aici se va putea regasi oricine, fie el mai mult sau mai putin initiat in ale credintei: de la adultul care nu accepta trecerea anilor la tinerii proaspat casatoriti, atrasi in mrejele consumismului ce le dicteaza viata, si pana la cei varstnici care inca isi mai cauta calea spre Hristos.

Istorisirea pastreaza un echilibru perfect intre naratiune alerta si meditatie, suspans, extraordinar si firesc totodata, garantand lecturarea pe nerasuflate. Eroul ­cartii se transforma sub ochii nostri, purtandu-ne, cu ­bu­curie si empatie, pe traseul nebanuitei lui transformari interioarea.

Parafrazându‑l pe Sfântul Ignatie Briancianinov, putem spune că Romanul Selafiila este „o ofrandă monahismului contemporan”, un dar de iubire adus de părintele Torik călugărilor și călugărițelor de azi. Prin istorisirea vieții schimonahiei Selafiila – la baza căreia se află biografia schimonahiei Sepfora, una dintre excepționalele îndrumătoare duhovnicești ale Rusiei secolului al XX‑lea –, autorul prezintă panorama vieții unei femei simple credincioase, trăitoare în secolul al XX‑lea – cel atât de bogat în evenimente și suferințe, de la Revoluție la Perestroika –, viață care a însumat foamete, sărăcie, desființarea gospodăriilor țărănești, pierderea celor apropiați, lagărele. 

Cartea conține multe învățături ale unor nevoitori mai mult sau mai puțin cunoscuți din secolul al XX‑lea, deosebit de valoroase, prin claritatea și simplitatea expunerii, pentru începătorii în viața monahală. 

Înălțimea darurilor dumnezeiești, greutatea nevoințelor și durerilor pe care le poartă eroina principală arată, cum nu se poate mai clar, „cât de strâmtă e poarta și cât de îngustă calea” de a ajunge la „cele ce ochiul n‑a văzut şi urechea n‑a auzit, şi la inima omului nu s‑au suit” (I Cor. 2, 9), pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc. 

Gândindu-mă la cele petrecute şi observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea raÈ›ională a minţii, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: ­„Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, ­păcătosul!”

Mi-e greu să redau senzaţiile pe care le aveam, pentru că ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-văzut-simţit nu este capabil să cuprindă şi să descrie mişcările nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut această experienţă va înţelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost să încerce. Mai bine să se roage ca să primească de la Domnul o astfel de mângâiere. Să simtă Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său.