Copilul ar trebui sa-L cunoasca pe Hristos nu din carti cu poze, ci din modul de gandire, din stilul de viata, din legaturile reciproce ale membrilor familiei.  Daca in acest chip Il cunoaste pe Hristos, Hristos va fi aproape si va deveni drag sufletului sau pentru toata viata.  Tocmai in acest fel au fost crescuti crestinii cei de demult, mucenicii, mucenitele si Parintii Bisericii de catre familiile lor crestine.

Cartea de fata ne arata cum se pune temelia adevaratei educatii religioase: incepand cu cea mai frageda varsta, sa fie umplut sufletul copilului cu un continut crestin corespunzator – nu doar cu lucruri vremelnice si superficiale, ci cu cele care raspund celor mai profunde cerinte ale fiintei lui.  Astfel, copilul va putea depasi usor ispitele ce se nasc in suflet.

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veÈ›i afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de faÈ›ă, pornind de la înÈ›elegerile contemporane ale relaÈ›iei dintre femeie È™i Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin vieÈ›uirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un È™ir lung de femei dedicate credinÈ›ei. VirtuÈ›ile È™i purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârÈ™itoare – sunt zugrăvite în rândurile de faÈ›ă cu o pană măiastră. 
Prin neascultare È™i păcat au venit moartea È™i stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire È™i să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar È™i poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

Sfântul Nectarie din Eghina este cunoscut drept cel mai mare făcător de minuni din a doua parte a secolului XX È™i de la începutul secolului XXI. Părintele Constantin Karaisaridis spunea că în fiecare familie credincioasă din Grecia sfântul a făcut cel puÈ›in o minune. Dacă ar exista oameni care nu au fost bolnavi în viaÈ›a lor, È™i nici nu vor fi vreodată, atunci ei ar fi singurele persoane cărora această carte nu le poate schimba vieÈ›ile în mod direct.Cum boala face parte din viaÈ›a noastră, este firesc să căutăm leacuri pentru ea, este firesc sa mergem la cei mai buni doctori. Dar este la fel de firesc, ba chiar necesar, ca în primul rând, la vreme de boală, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al tuturor sfinÈ›ilor.

Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, ne arată două căi de mântuire. Una dintre acestea este vieÈ›uirea creÈ™­ti­nă în lume: căsătoria È™i creÈ™terea copiilor în credinÈ›ă È™i evlavie. Cealaltă cale, mai directă, însoÈ›ită de o mai mare renunÈ›are de sine, de nevoinÈ›ă È™i mai multă râvnă, este vieÈ›uirea în curăÈ›ie, monahismul.  
Cartea de faÈ›ă îi înfăÈ›iÈ™ează creÈ™tinului ­zilelor noastre două colÈ›uri de Rai rămase pe pământ după iz­go­nirea omului din fericirea cea dintru în­ceput. Atât vieÈ›uirea în feciorie, în nevoinÈ›a monahală, cât È™i viaÈ›a de familie se bucură de marea binecuvântare a Bisericii.  
Cele două „colÈ›uri de Rai”, fără doar È™i poate, cer sacrificii, însă răsplata e una pe măsură: Cerul...

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

Notatie psaltica.

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre ÎmpărăÈ›ia Cerurilor È™i dând mărturie despre credinÈ›a în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoÈ›eÈ™te cu multe rugăciuni sufletele credincioÈ™ilor mutaÈ›i din viaÈ›a aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedaÈ›i, principala slujbă pentru iertarea È™i odihna acestora este Parastasul, care se săvârÈ™eÈ™te de către arhierei sau preoÈ›i, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioÈ™i, vii sau adormiÈ›i în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfăÈ›iÈ™a înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă È™i era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, È™i Utreniei obiÈ™nuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunÈ›area la citirea Catismei È™i a altor Psalmi, la Canon È™i la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârÈ™ită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanÈ›ă între rânduiala indicată de Molitfelnic È™i modul practic al săvârÈ™irii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului È™i făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărÈ›ii de faÈ›ă, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoÈ›ilor slujitori, alături de Parastasul de obÈ™te, în cartea de faÈ›ă au fost aÈ™ezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată È™i de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariÈ›ie editorială, nădăjduind ca formatul ei practic È™i conÈ›inutul ei clar să uÈ™ureze lucrarea pastorală a preoÈ›ilor È™i să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârÈ™ite corect, cu atenÈ›ie È™i cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc È™i mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiÈ›i în Domnul.

† DANIEL