Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel...
Nu ştiu cum să vă explic, dar acel duh de pace care s‑a pogorât peste mine după rugăciunea din biserica Schimbării la Faţă nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – această convingere de nezdruncinat îmi dă putere în orice situaţie de viaţă, în orice problemă şi necaz...
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârÈ™it de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.

Aventurile Pollyannei continuă în cel de‑al treilea volum al seriei, sub pana autoarei Harriet Lummis Smith. 
Pollyanna are toate motivele să fie fericită, chiar È™i fără ajutorul Jocului Bucuriei. Se căsătoreÈ™te cu Jimmy Pendleton È™i, în ziua nunÈ›ii, mătuÈ™a Polly È™i toÈ›i prietenii lor se află alături de ei ca să le îndrume paÈ™ii în noua lor viaÈ›ă. După o lună de miere plină de peripeÈ›ii, cei doi se mută la New York, unde se aÈ™ază la casa lor È™i descoperă împreună bucuriile È™i micile tragedii ale celui dintâi an de căsnicie. 
Primul apartament, primii oaspeÈ›i, prima cion­dăneală, prima petrecere de aniversare È™i câte alte întâmplări – Pollyanna È™i Jimmy află că iubirea È™i înÈ›elegerea îi vor ajuta să treacă prin toate cu zâm­be­tul pe buze. Iar Pollyanna, aÈ™a cum îi stă în obicei, îÈ™i face noi prieteni È™i îi învaÈ›ă Jocul Bucuriei, în­fru­museÈ›ându‑le astfel vieÈ›ile. 

Scriitoarea Amelia Sophia Le Feuvre (1861-1929) s-a născut la Londra, în anul 1861. Multe dintre cărțile ei sunt dedicate copiilor, fiind impregnate cu principiile creștine care stau la temelia unei educații în spiritul credinței. Pe nesimțite, prin intermediul unor povestiri frumoase și atrăgătoare, copiii sunt familiarizați cu cele mai importante idei și noțiuni, de care nu se vor despărți mai târziu niciodată.
Cartea de față ne propune cea mai frumoasă istorisire din lume – aceea a vieții Mântuitorului, rezumând episoadele majore relatate de Sfintele Evanghelii și reformulând în cuvinte la îndemână și accesibile conținutul câtorva parabole. Este, așadar, o carte care nu ar trebui să lipsească din mica bibliotecă a copiilor, ca o introducere la lectura de mai târziu a textului biblic.
***
Vă ofer această povestire în cuvinte cât mai simple a vieții pă­mân­tești a Mân­tu­i­torului, în speranța că i‑ar putea captiva și pe cei mici. Am încercat să o scriu așa cum mi‑ar plăcea să li se citească unor copii la vârsta de patru-cinci ani sau mai mari. 
De aceea, nu am insistat prea mult asupra con­­ținutului doctrinar al învățăturilor Domnului, ci I-am redat pur și simplu cuvintele, povestind câteva dintre pildele pe care copiii le pot înțelege cu ușurință.
M‑am străduit să descriu viața Mântuitorului pe înțelesul tu­turor. Desigur, cel care o citește copi­ilor poate adăuga și alte lucruri. Speranța mea este că, istorisindu-le celor mici viețuirea pământească a lui Iisus, El va fi mai bine înțeles și mai iubit de cei care I‑au fost la rândul lor atât de dragi.
Amy Le Feuvre

Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele È™i a aflat moartea, deoarece nu există viaÈ›ă în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieÈ›ii în separare, păcat È™i singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în È›inutul morÈ›ii È™i a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viaÈ›ă dăruindu‑le”. Aceasta este viaÈ›a – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viaÈ›ă – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creÈ™tină a morÈ›ii transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viaÈ›a aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu È™i numai pe El, al cărui suflet doreÈ™te È™i tânjeÈ™te să intre în „curÈ›ile Domnului”, ale cărui inimă È™i trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. AÈ™adar, în cartea de faÈ›ă ne vom îndrepta atenÈ›ia tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării.

Pr. Alexander Schmemann

Adolescenţa este, într-un fel, cea mai importantă perioadă din viaţa omului – însă şi cea mai dificilă, atât pentru el însuşi, cât şi pentru părinţi. Tot ce face, adolescentul face pentru prima dată; nu are experienţă. Creşte, însă nu ştie cum se va dezvolta. Năzuieşte, însă nu ştie încotro. Vrea să fie, însă nu ştie ce. Le arată, parcă, tuturor că nu are nevoie de tutelă, că, în general, n-are nevoie de nimic – numai de libertate. Nu doar de libertate are însă nevoie adolescentul: şi mai necesare îi sunt atenţia, sprijinul şi, în principal, dragostea. Tocmai aici apare o contradicţie, fiindcă adulţilor li se pare că apropierea dintre ei şi copil s-a încheiat: adolescentul devine obraznic, neascultător, încăpăţânat, încearcă să se ferească de părinţi; el se distanţează de toţi, se străduieÈ™te să nu fie aşa cum vor să-l vadă adulţii. Adulţilor li se pare că adolescentul nu doreÈ™te decât să fie lăsat, în sfârşit, în pace.
Cartea de faţă reprezintă o continuare organică a lucrării Sufletul copilului vostru, apărută recent la Editura Sophia. Suntem convinşi că multipla perspectivă – pastorală, psihologică, pedagogică – a colectivului de autori vă va ajuta să abordaţi în mod mai lucid, mai înţelept, şi să rezolvaţi în mod fericit multe dintre problemele pe care le implică această perioadă atât de complexă şi de importantă pentru formarea caracterului şi pentru reuşita în viaţă a copiilor noştri.

O, Preacuvioasa maica Maria Egipteanca, ceea ce stralucesti in lumina Dumnezeirii, roaga‑te Multmilostivului Dumnezeu sa ne dea iertare de pacate si mantuire sufletelor noastre, ca in cereasca Imparatie impreuna cu sfintii si cu ingerii de‑a pururi sa‑I dam slava, cantand: Aliluia!

Cuvioasa maica, cele de lauda aducem tie pentru nevointele tale mai presus de fire, ca l‑ai biruit pe Veliar cu puterea Sfintei Cruci si cununa slavei ai dobandit de la Dumnezeu.

Roaga-te Stapanului Hristos sa ne ierte de pacate si pe noi, cei ce te laudam si cantam tie: Bucura‑te, sfanta cuvioasa maica Maria, si da-ne ajutorul tau cel duhovnicesc spre a fi mai credinciosi, mai smeriti si mai rabdatori!