Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Sarma­nul post! Cate mustrari, cate defaimari si prigoane nu indura! Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dai­nu­ieste. Cum altfel s‑ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit si toti sfintii lui Dumnezeu au ti­nut post aspru, astfel incat, daca ni s‑ar da sa cercetam toa­te lacasurile Raiului, nu am gasi acolo pe nimeni care sa nu fi postit. ­Caci asa se cuvine. Prin incalcarea postului se pierde Raiul; tinerea unui post aspru trebuie sa se numere printre mijloacele de redobandire a Raiului pierdut...

Indata ce i se trezeste cuiva cat de putin gri­ja de suflet, numaidecat incepe sa pos­teasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? Deoarece prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza sa posteasca, acela nu pune pret pe man­tuire. Caci unde pante­ce­le face legile, acolo pantecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pantecele, acela este dusmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Sf. Teofan Zavoratul

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

Suntem cu totii pacatosi.  Ne-am obisnuit sa convietuim cu greselile noastre, cu scaderile noastre, cu patimile noastre.  Aceasta carte ne arata cum Dumnezeu bate la usa inimii si le cere sa se schimbe.

Si, in acelasi timp, cartea ne pune inainte cateva modele duhovnicesti.  Ne ajuta sa intelegem ca, printre noi, mai traiesc sfinti...

BufniÈ›a albă* care a căzut într-o noapte de vară în hornul unei sobe din orfelinatul „L” părea să fie sufletul lui Nicolae, copilul mort în jurul căruia se învîrte povestea romanului. Un roman despre viaÈ›a în orfelinatele cu regim special de tip sovietic, unde copiii erau È›inuÈ›i în cuÈ™ti de fier asemeni animalelor. Eu însumi am văzut aceste cuÈ™ti È™i am cunoscut aceÈ™ti copii. Astăzi orfelinatele severe de tip penitenciar nu mai există. Nu doar urmele lor au fost distruse, ci pînă È™i cea mai vagă informaÈ›ie că ele ar fi existat a fost È™tearsă din toate registrele de stat. Unde au dispărut aceÈ™ti copii nu se va putea spune niciodată. TotuÈ™i, o poveste dintr-un astfel de loc a rămas. Ea mi-a fost povestită de doi dintre copii într-o amiază de vară. Este povestea mortului Nicolae. Restul e truda mea de scriitor. Nu vă temeÈ›i să citiÈ›i: în acest roman nu doar se plînge, ci se È™i rîde cu poftă!

Savatie Bastovoi

BufniÈ›a albă este un alt titlu pentru romanul ÎnvăÈ›ăturile unei prostituate bătrîne ­către fiul său handicapat.

(lipsa text)

Acest volum este o culegere de povestiri reale scrise in genul prozei contemporane, amintiri personale ale autoarei, care s-a stabilit definitiv in apropierea manastirii Optina, in anul 1988 atunci cand manastirea in ruine si oameni din marile orase ale tarii veneau ca sa ajute la restaurarea Optinei.