Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

„Familia este câmp de bătălie şi arenă a virtuţii”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur6. Familia nu este doar bucurie şi confort. Este şi arenă de luptă continuă, unde ne batem şi ne războim pentru virtute şi mai ales pentru cununa tuturor virtuţilor, iubirea.

Doar iubirea de Dumnezeu poate să insufle în sufletele oamenilor adevărata dragoste dintre ei. Atunci când această iubire există, toate celelalte piedici sunt depăşite. Căsătoria este taină mare şi sfântă, iar când tinerii participă la aceasta conştient, iau har pentru a întemeia trainic edificiul fericirii lor pe stânca neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, pentru a-l statornici pe iubirea Lui.

Însă, din fericire, există şi unii care încă mai gândesc înţelept. Care văd slăbirea instituţiei căsătoriei şi nu vor asta. Care se luptă să menţină pacea şi unitatea în familia lor. Care se străduiesc să trăiască într-o atmosferă de adevărată iubire, de adevărată bucurie şi pace adâncă în casa lor. Care-şi iubesc cu adevărat copiii şi se străduiesc să-i crească „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). 

Pentru aceştia sunt scrise paginile care urmează, cu nădejdea şi urarea ca ele să constituie un mic ajutor în marea lor luptă de a ţine dreaptă corabia familiei pe valurile învolburate ale vremurilor noastre dificile, având ca şi cârmă legea veşnică a lui Dumnezeu şi ca vânt pentru pânze harul Lui atotputernic, care să ne conducă pe celălalt ţărm, în fericita Împărăţie a lui Dumnezeu, pe tărâmul iubirii lui veşnice şi negrăite, care ţine în viaţă lumea întreagă şi pe fiecare om în parte.

„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă
cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din
viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii
că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă
pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.

Cu bucurie scriu prologul acestui buchet de întâmplări adevărate ale preaiubitului Serafim Lappas, din care se extrag nu doar învăţături, ci îndeosebi o atitudine de viaţă.

Este neîndoielnic că viaţa de zi cu zi deseori ne întunecă privirea, făurind gânduri şi purtări automatizate. Banalul devine duşmanul prospeţimii şi originalităţii, rutina adversarul înnoirii, suprafaţa subminatoarea adâncimii. Între timp, atât luptele din noi cât şi presiunile exterioare insuportabile conlucrează la a făuri cinism şi pesimism. Sufletul se zbate să răsufle.

Autorul transformă viaţa cotidiană în câmp de aplicaţie a discernământului şi descoperirii adevărului. Şi a ales ca titlu al cărţii o presupunere, lăsându-l pe cititorul inteligent să răspundă la acest silogism. Eu scriu răspunsul meu:

Dacă Raiul există, acesta va trece prin adevăr. Autorul ne ia de mână pentru a ne călăuzi spre o surpriză: adevărul nu este doar cele ce se văd la prima privire.

Dacă Raiul există, avem nevoie de un ansamblu de cunoaşteri tehnice. Autorul ne indică tehnica cugetelor bune şi uimirea doxologică în faţa vieţii.

Dacă Raiul există, avem nevoie şi de ceilalţi acolo. Autorul se străduieşte să ne transmită o privire iubitoare de oameni şi plină de respect faţă de ceilalţi.

Fiindcă lucrarea despre Rai de aici începe. Şi, dacă Raiul în sens etimologic înseamnă grădină, ne va fi foarte greu să-l valorificăm vreodată dacă în prezent, când ni s-a dăruit, făurim în el locuri gloduroase şi jungle impenetrabile.

Printre pasajele foarte puternice ale cărţii am distins parafraza de la Elitis: „Oare cu câtă libertate ne-ai înzestrat, Dumnezeul meu, ca să nu Te vedem?”. Îi rog pe cititori să se gândească la adâncimea acestei constatări.

Modul în care ne vom folosi libertatea ne va îngădui să-L descoperim pe Dumnezeu sau ni-L va ascunde. Acela avea posibilitatea să ne acorde atât de puţină libertate, încât să-L vedem încontinuu. Însă această vedere a Lui ne-ar fi înăbuşit.

Multe din întâmplările cărţii au însuşirea comună de a descrie situaţii în care libertatea este limitată. Meşteşugul autorului ne învaţă cum să extragem concluzii mai adânci, uneori şi contrarii, din cele la care ne îndeamnă impulsul clipei. Căci cultura care ne înconjoară favorizează superficialitatea. Această carte este o călăuză plăcută şi adevărată pentru a evita superficialitatea.

Dar cel mai important este că ţinem în mâini şi un model tipărit al revelaţiei unui alt Dumnezeu, diferit de stereotipurile atât ale credincioşilor, cât şi ale celor indiferenţi. Al unui Dumnezeu care preferă să fim liberi, chiar dacă în felul acesta nu-L vedem.

Un Dumnezeu care ne sprijină neîncetat pentru îngrijirea grădinii din noi, chiar dacă noi refuzăm să-I atribuim Lui răsărirea florilor.

Un Dumnezeu care, dacă ţinem seama fie şi puţin de iubirea Lui, Îl vom găsi. De vreme ce Raiul există…

 

Protopresbiterul Vasilios Thermos

Psihiatru de copii şi adolescenţi

Profesor la Academia Eclesiastică Superioară din Atena

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse in aceasta carte sunt intamplari reale din viata unor preoti, enoriasi sau mireni. Fiecare dintre ei isi parcurge propriul drum spinos, propriile incercari, isi cauta propria carare spre Adevar.  Cititorii vor face cunostinta cu vietile unor oameni obisnuiti si cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericesti, vor „vizita” obstea sihastriei Optina si vor afla despre vietuirea zilnica a monahilor de pe Sfantul Munte Athos.  Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trairilor interioare ale oamenilor si a cailor Proniei dumnezeiesti in vietile lor.

Cuvântul „Decalog” provine din grecescul „deca” (zece) şi „logos” (cuvânt, poruncă, lege, È™tiinÈ›ă). El este alcătuit din cele zece porunci primite de către Moise pe Muntele Sinai de la ÎnsuÈ™i Dumnezeu, fiind unul dintre cele mai vechi È™i bune colecÈ›ii de legi din istorie.Decalogul are un rolul îndrumător pentru toÈ›i oamenii. Cele zece porunci sunt darul iubirii lui Dumnezeu faÈ›ă de oameni. Ele ne învaÈ›ă respectul È™i dragostea faÈ›ă de Domnul È™i Creatorul tuturor, dar È™i faÈ›ă de semenii noÈ™tri.Decalogul are două părÈ›i. În prima parte (poruncile I-IV) sunt reglementate datoriile omului faÈ›ă de Dumnezeu. În a doua parte (poruncile V-X) este reglementată buna convieÈ›uire între oameni.

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".