Aducand in fata cititorilor un caz real, de martiriu crestin, pe care l-a suferit in temnitele comuniste Aspazia Otel-Petrescu, o legionara convinsa, aceasta prezentare simultana a bestialitatii atee si a suferintei biruitoare in Hristos nu are ca scop, aici, cum gresit sau tendentios s-ar putea banui, manipularea afectiva a cititorului, printr-o orientare tendentioasa si simplificatoare a perspectivei: pe de o parte, privind spre tot legionarul ca la un model de bunatate si jertfa, iar pe de alta parrte, prin contrast, satanizand in mod exclusiv si exhaustiv comunismul. 

(lipsa text)

Despre casatorie. Despre copii. Despre boala. Despre moartea celor apropiati. Despre cei ce te jignesc si despre cei ce te urasc. Incercarile si ispitele. Pastrarea evlaviei. Despre virtuti si patimi.

Veacul al XX‑lea, veacul materialismului, veacul marilor prigoane impotriva Ortodoxiei, a devenit de asemenea veacul adevaratilor nevoitori ai evlaviei si marturisitori ai credintei.  In aceasta carte sunt adunate invataturi si indrumari date fiilor Bisericii pentru desavarsirea crestina, „perle” ale mostenirii duhovnicesti ramase de la stareti contemporani, purtatori si continuatori ai experientei Sfintilor Parinti, precum si scurte date biografice despre ei.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Lucrarea de fata cuprinde materiale si articole din arhivele parintelui Sofronie, scrise in diferite perioade ale vietii sale.  Unele dintre ele apar pentru prima oara.  Aceasta editie postuma este un fel de expunere pe scurt a teologiei care se afla la temeiul vietii de nevointa a parintelui si se imparte pe patru teme, ale caror titluri au fost date de catre alcatuitorul ei, la fel ca si titlurile articolelor ce nu au mai fost publicate.  In prima parte Parintele Sofronie vorbeste despre caile de cunoastere a lui Dumnezeu; tema partii a doua este ideea Facatorului, a Creatorului omului; partea a treia reprezinta o calauzire practica pentru mantuire; partea a patra este inchinata inaltimilor vederilor dumnezeiesti.  Cartea Parintelui este de un real folos duhovnicesc, izvorat din experienta reala a unui om sfant.

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

"Se va putea pregati lumea, se va putea intari pentru ceea ce va urma dupa aceea? Ceea ce va urma, va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, al aerului, al apei, chiar si al gandurilor noastre si al sentimentelor noastre si al creierului nostru... si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni si, totusi, acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor.
Cum ne vor controla? Si nu ma refer la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil, [...] ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cipuri de azi, astea nu inseamna nimic... acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele. (Fragment din Omilia din 27 martie 2013)."

Arhim. Elpidie din Rodos

Chipul este catapeteasma sufletului.  Dincolo de el, se junghie pe altarul inimii Cuvantul-Paine la flacara cuvintelor imnice.  Taina chipului este una dintre cele mai paradoxale pe care omul le intalneste.  Chipul arata si ascunde, des-valuie si in-valuie, descopera si acopera.  Cele dinauntru si cele din afara se intalnesc pe chip, miscandu-l.  De aici si fascinatia chipului.  Cat de frumos, cat de adevarat, cat de apropiat este un chip linistit pe care se preling lacrimi, ranit fiind de milostiva sagetarea Duhului!  Nu pentru noi ne este dat chipul, ci pentru intalnirea cu ceilalti.  Pentru noi sunt chipurile celorlalti.  Ne este presarata viata cu chipuri dragi.  Chipul bunicilor, chipul parintilor, chipul prietenilor de tot felul...  Chipuri peste tot.  O lume de chipuri.  Chipuri pe pamant, chipuri in cer. 

Chiralesa este numele unui om si al unui sat din Carpati. Murind ca erou in timpul razboiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie in mijlocul satului, insa consatenii sai nu-l onoreaza: inima lor e daruita unui talhar, Bogomil, despre care cred ca ar detine puteri supranaturale si care nu se foloseste de acestea decat pentru a-i batjocori si a-i jefui pe tiranii tarii. Generalului Dracopol ii revine sarcina de a-l prinde pe talhar. In ochii sai, „puterile lui Bogomil” nu au alta explicatie decat complicitatea satenilor; prin urmare, se hotaraste sa-i aresteze pe toti, pentru a-i obliga sa-l predea pe bandit. Ajungand in sat, il afla pustiu...

E cel dintai mister creat de o situatie in aparenta atat de simplu de rezolvat. Mult mai bogata in necunoscute si turnuri neasteptate decat si-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului si a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirata a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transforma intr-o epopee aproape fantastica, intr-un imn de o inalta poezie inchinat locurilor si oamenilor din ti­nutul sau natal, a caror realitate profunda e referirea constanta la Evanghelie.

Chiralesa, alaturi de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, inca de la aparitia sa (1966), doar la superlativ. Si se va mai vorbi multa vreme de aici inainte...

Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.