Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conÈ™tientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care È™i le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinÈ›i îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe ÎnsuÈ™i Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omuleÈ›ul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

AÈ™adar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înÈ›elegere È™i să ne purtăm cu fiecare semen ca È™i cum îngerul ocrotitor al acestuia este de faÈ›ă. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor È™i faptelor noastre È™i un sfeÈ™nic care luminează chipul aproapelui nostru!

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Sunt tot mai cutremuratoare mortile de care auzim, multi citindu-le in cheie apocaliptica.  Suntem tot mai marcati de astfel de chei ale lecturii mortii.  De la filme la stiri, de la documentare la carti, suntem presati cu moartea.  Cheia trairii mortii este insa una eshatologica, legata de Inviere, nu ca simplu exercitiu de moda, ci drept clipa ontologica, plina de adancime.

Cartea aceasta nu este una model.  Ci doar un sprijin pentru tinerii preoti in slujirea unor astfel de momente de viata pastorala.  O scrisoare de incurajare pentru familiile care trec prin astfel de momente de cumpana, deloc usoare, uneori epuizante si extrem de dureroase.  Nu o data, ci in repatate randuri am pledat pentru vindecarea de cinism pastoral a slujirii preotesti.  A adanci durerea cu bombe omiletice lacrimogene, a submina Evanghelia de dragul punerii in valoare a cunostintelor de poetica lacrimoasa, a uita sa predici, dar a nu uita sa iei iertaciuni, a ingreuna clipa despartirii prin predici interminabile, toate aceste aduc a cinism si neatentie.  Cheia pastoririi este discretia, cuvantul limpede, aerisit de snobisme, liberator de emotie, dar si plin de continut crestin.  Oamenii au nevoie sa fie sprijiniti si insotiti in drama lor.  A reduce pastorala de doliu doar la predica este o mare greseala, iar a fi neatent in construirea ei tine de o oarecare superficialitate, vecina cu lipsa de bun simt.

Narcoticele sunt cunoscute oamenilor inca din Antichitate.  Secole de-a randul au fost folosite in medicina ca anestezice si calmante.  Cu toate acestea, narcomania nu a fost niciodata o boala atat de grava a societatii precum a devenit in ultimele decenii, dovedind neoranduiala duhovniceasca a lumii contemporane.

Dar ce este narcomania din punct de vedere ortodox, bisericesc?  Si, in primul rand, cum pot fi ajutati oamenii care sufera de aceasta boala grea?

Raspunsul la aceste intrebari esentiale il dau cititorului cartii noastre preotii si medicii care au dedicat multi ani din vietile lor ajutorarii celor dependenti de droguri.

Cartea de faÈ›ă îÈ™i propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esenÈ›a duhovnicească a tradiÈ›iei artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcÈ›ie religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovniceÈ™ti spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creÈ™tine, să se ridice la un nivel superior al fiinÈ›ei. Perioada bizantină este o perioadă istorică È™i un loc în care oamenii au vieÈ›uit cu o aspiraÈ›ie către suprafiresc, către veÈ™nicie. Bizantinii credeau în tainele È™i adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simÈ›urile È™i raÈ›iunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăÈ›ia logicii, măsurii È™i a morÈ›ii. BizanÈ›ul este împărăÈ›ia credinÈ›ei, a emoÈ›iei duhovniceÈ™ti È™i a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. CreÈ™tinismul a rafinat „omul dionisiac È™i apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale È™i i‐a dăruit „ochi È™i urechi duhovniceÈ™ti”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului È™i spre a asculta „dumnezeieÈ™tile ecouri”.

In rugaciune tine-te de regula urmatoare: mai bine spui cinci cuvinte din inima decat nenumarate cu limba.  Cand bagi de seama ca inima ta e rece si nu ai chef sa te rogi, opreste-te, incalzesteti inima cu oarecare imagine vie - de pilda, cea a ticalosiei tale, a saraciei si a orbirii tale duhovnicesti - sau prin gandul la marile binefaceri din fiecare clipa ale lui Dumnezeu fata de tine si de tot neamul omenesc, mai ales fata de crestini, iar apoi roaga-te fara graba, cu simtire calda.  Chir daca nu vei reusi sa citesti toate rugaciunile, n-o sa fie nici un necaz, iar folosul din rugaciunea nepripita si calda va fi mult mai mare decat daca ai citi toate rugaciunile, dar in graba, fara simtire.

Sfantul Ioan de Kronstadt