Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Dupa cum albina nu de la sine face miere, ci numai alergand departare de kilometri intregi, si zburand din floare in floare pana ce o aduna; tot asa si eu, nu numai de la mine, ci alergand cu ochii trupesti si sufletesti, printre florile invataturilor Dumnezeiestilor Scripturi, Scrierile Sfintilor Parinti si a predicatorilor ortodoxiei pe care le posed in mica-mi biblioteca, cat si de prin lumea aceasta, in care, dintr-un loc poti culege, insa cu luare aminte, si din 10-20 trebuie sa lepezi, si am format acest buchet de sfatuiri calauzitoare pentru cei ce vor sa cunoasca multele curse intinse de vrajmasii vazuti si nevazuti care cu inversunare cauta sa-i impiedice de la mantuire.

Protos. Nicodim Mandita

Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un remarcabil scriitor rus.  Fiul unei familii de emigranti elvetieni, Nilus a studiat dreptul si, dupa ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat in Transcaucazia.  Intalnirea cu Sfantul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infectie in gat, l-a transformat profund.  In 1907, Nilus s-a mutat la Manastirea Optina, unde a trait pana la 1912.  In acest timp el a publicat mai multe carti duhovnicesti, inclusiv „Pe malul raului dumnezeiesc. Insemnarile unui ortodox”.

Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­
patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri... ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Biserica Ortodoxa de azi face fata unei provocari.  Trebuie sa descopere o abordare a educaţiei religioase care sa fie inradacinata in intreaga traditie bisericeasca.  In acelasi timp, educatia crestina are ca obiect educatia unei persoane.  Fie ca are de‑a face cu un copil, cu un adolescent sau cu un adult, ea trebuie sa actioneze intr‑o maniera personala cu fiecare individ, la nivelul atins de acesta: sa vorbeasca pe limba lui, sa‑i inteleaga si sa‑i impartaseasca nevoile si preocuparile, sa‑l iubeasca asa cum este.  Procesul educaţiei crestine trebuie sa fie un proces de crestere – experienta proprie a fiecaruia, o schimbare graduala ce include intreaga sa persoana.  Misiunea si provocarea sunt uriase si pot fi indeplinite doar daca traim pe deplin viata Bisericii.

Astfel, activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica in parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii.  Nici unul dintre aceste aspecte nu poate exista si nu se poate dezvolta separat.  Aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de implinit in zilele noastre.

Datoriile preotilor compuse din Cuvantul lui Dumnezeu, din Canoanele Sinoadelor si de la Invatatorii Bisericii.

Traducere din slavono-ruseste de Constantin Mavrula

(lipsa text)