Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Acum unsfert de veac capitala Romaniei pierdea brutal un monument istoric de imensa valoare: Manastirea Vacaresti.

Ctitoria din secolul XVIII a primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat si a fiului sau, carturarul si reformatorul Constantin, a fost spulberata de buldozere, iar superbele sale podoabe in piatra si in fresca - din care doar o infima parte a fost salvata - deveneau o dureroasa amintire.

Se stie ca o mana de specialisti - istorici, istorici de arta, arhitecti, arheologi, pictori, restauratori- au cautat sa salveze cate ceva din tezaurul de la Vacaresti, iar marturia lor apare in acest album. Ea face onoare acelei parti a intelectualitatii romanesti care nu a tacut si nu a stat cu mainile incrucisate in fata dezastrului ce atingea trecutul Bucurestilor.

Sper ca intr-o buna zi ceea ce a ramas din nobila ctitorie a Mavrocordatilor sa fie adapostit demn intr-un muzeu, ca o dubla amintire: a unei epoci vechi de inflorire culturala si a unor vremuri, mai recente, de urgie spirituala.

Colectia contine 6 CD-uri :

1. Cantece pentru neam si tara
2. Colindam din Falticeni - Colinde traditionale romanesti
3. Colinde din Transnistria - canta grupul folcloric Surorile Osoianu
4. Colinde din Basarabia - ansamblul etnofolcloric Plaiesii
5. Ce soare rasare! Colinde Romanesti autentice - corul Prologos al gradinitei Troita si al scolii Sfantul Antim Ivireanul
6. Colinde de pe Vaile Tiblesului - Colinda Parintele Episcop Macarie Dragoi si grupul Tiblesului din Spermezeu.

Preasfintitul Ieremia Zavoratul a fost cel mai bun prieten al Sfantului ­Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns in calugarie pe Sfantul ­Teofan Zavoratul si pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de ­deplina dragoste si incredere a Sfintilor Filaret al Moscovei si Filaret al Kievului. Rugaciunile alcatuite de el au ­intrat in pravila zilnica a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. A fost unul dintre acei ierarhi invatati care au stralucit nu doar prin lumina rece a eruditiei, ci prin caldura simplitatii si a smereniei, aratandu-se nu numai „indreptator credintei”, ci si „chip blandetelor”.

Aceasta carte reprezinta editia a treia a volumului "Re­te­tar duhovnicesc sau Doctorie duhovniceasca adunata din lume", aparut pentru prima data la in 2010.

Boala, chiar daca slabeste trupul, totusi, intareste sufletul; trupul il omoara, dar sufletul il inviaza; pe omul dinafara il slabanogeste, dar pe cel dinauntru il innoieste. „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi” (2 Cor. 4, 16).
Cum se innoieste? Se deprinde cu smerenia, cu rabdarea, cu aducerea aminte de moarte si in urma acesteia cu adevarata pocainta, rugaciune, dispret fata de lume si de desertaciunile lumesti. Cine, bolnav fiind, ar mai avea chef sa se mandreasca? Cine, vazand ca prin boala i se apropie sfarsitul, si-ar mai dori slava, cinste si bogatie? Cine ar indrazni sa mai greseasca fara frica, vazand ca il cuprinde frica de judecata lui Dumnezeu? Si cand se roaga omul cu mai multa osardie daca nu in vremea bolii? O, boala, leac amar, dar sanatos! Dupa cum sarea nu lasa nici carnea, nici pestele sa se strice si sa faca viermi, tot asa si orice boala ne pazeste sufletul de stricaciunea si putreziciunea pacatului si nu lasa patimile, viermii sufletesti, sa ia nastere in el.

(lipsa text)