Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Învierea din morÈ›i este un fapt atât de minunat, încât cutremură atât pe cei care s‑au întors „de pe lumea cealaltă”, cât È™i pe martorii oculari ai unor astfel de întâmplări. Omul era mort, trupul lui era lipsit de viaÈ›ă, rece, gata să fie pogorât în măruntaiele pământului – È™i acest om, iată, este din nou printre noi! Ateii devin oameni profund iubitori de Biserică, cei credincioÈ™i sunt treziÈ›i din somnul nepăsării lor, fiind siliÈ›i să ia în serios pregătirea pentru trecerea din lumea de aici la cele veÈ™nice. În această pregătire constă, de fapt, sensul existenÈ›ei noastre pământeÈ™ti.
Cartea de faÈ›ă ne prezintă câteva cazuri legate de întoarcerea minunată la viaţă a unor oameni care muriseră şi mărturiile lor privitoare la petrecerea sufletului în lumea de dincolo. Scopul nu este, desigur, doar relatarea acestor fapte de‑a dreptul incredibile, ci trezirea în cititori a conÈ™tiinÈ›ei că viaÈ›a aceasta se scurge cu repeziciune È™i că pregătirea pentru viaţa veşnică este de o însemnătate fundamentală.

Orice om îşi doreşte o viaÈ›ă fericită. E cu putinÈ›ă însă adevărata fericire fără Dumnezeu? Desigur, pentru o vreme ne putem ­simÈ›i relativ bine fără credinÈ›a în El. Fericirea ­autentică presupune, totuÈ™i, mult mai mult decât acest sentiment.
MulÈ›i încearcă să afle fericirea È™i văd în religie un set de reguli dure, ce condamnă plăcerea sau o otrăveÈ™te cu durerosul senti­ment al vinovăÈ›iei –, dar plăcerile pe care omul caută să le afle călcând poruncile lui Dumnezeu sunt otrăvite din capul locului  È™i, fără a aduce vreodată fericire, sfârÈ™esc întotdeauna într‑un chin fără înţeles. Oamenii „realizaÈ›i” – în sensul că au devenit bogaţi şi cu­noscuÈ›i – sunt adeseori nefericiÈ›i, fiindcă adevărata fericire presupune armonizarea cu adevăratul Bine. CredinÈ›a ortodoxă, pe de altă parte, nu ne învaÈ›ă doar cum să devenim buni cetăÈ›eni, ci mai ales cum putem ajunge în ÎmpărăÈ›ia cea veÈ™nică È™i fericită. Am putea fi fericiÈ›i încă de aici pe această cale? Cu siguranÈ›ă, da! 
Un răspuns la multe dintre frământările noastre în legătură cu acest subiect aflăm între filele cărÈ›ii de faÈ›ă...

„Din mila lui Dumnezeu, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfinÈ›irea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii, „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a 500 de ani de la sfinÈ›irea Bisericii Mănăstirii „Duminica Tuturor SfinÈ›ilor” - PărhăuÈ›i È™i a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Solca, s-a săvârşit tipărirea acestei CărÈ›i de rugăciuni, la iniÈ›iativa, cu osteneala şi binecuvântarea ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi RădăuÈ›ilor.      Textul rugăciunilor alcătuite pentru nevoile concrete din viaÈ›a omului (112 creaÈ›ii imnografice) reprezintă un rod al ostenelilor ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Arhiepiscop Calinic. De asemenea, textul rugăciunilor clasice a fost diortosit, revizuit È™i completat de Înaltpreasfinţia Sa, în colaborare cu Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Vizitiu È™i Arhim. Paraschiv Dabija, Vicar Administrativ. Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, să binecuvânteze pe toÈ›i cei care o vor folosi pentru a-I aduce laudă, mulÈ›umire È™i închinare”.

Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.

Viata Sfantului Calinic de la Cernica s-a asemanat tarinei cu mult rod, a fost izvor a nenumarate bunatati, mijlocul dobandirii de har duhovnicesc.

Postul i-a fost pazitor trupului si sufletului, cale spre pocainta; ascultarea si omenia, podoabele vietii.  A urmat dreptatea, credinta, dragostea, pacea.  A fost bun catre toti, tata sarmanilor, saracilor milostiv, mangaietor celor intristati, ajutator celor napastuiti si tuturor mare facator de bine.  S-a aratat dreptar turmei sale, atat in manastire, cat si in Episcopie, prin toate faptele cele bune, si pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu viata, cu dragostea, cu duhul, cu credinta si curatia.

Portretul duhovnicesc al Sfântului Gavriil Georgianul e de o bogăÈ›ie uimitoare: el a fost o stea călăuzitoare pentru creÈ™tini în întunecatul ev comunist; a fost un preot smerit, dar È™i un nebun neînfricat pentru Hristos; a ctitorit lăcaÈ™uri sfinte, dar È™i suflete – biserici vii –, chemându‑le la credinÈ›a izbăvitoare de moarte È™i de minciună. Într‑o lume nebună, Sfântul Gavriil îmbracă haina cea strâmtă a nebuniei pentru Hristos: înveÈ™mântat într‑o rasă cu glugă, în picioarele goale È™i purtând pe cap coroană aurită, cuviosul aduce în lumina lui Hristos mulÈ›ime de suflete ce rătăceau prin bezna necredinÈ›ei, propovăduieÈ™te vestea cea bună pe străzi, în moschei È™i sinagogi.
Volumul de faÈ›ă adevereÈ™te, o dată în plus, lucrarea Duhului Sfânt să­vâr­È™ită prin smeritul ieromonah Gavriil: aÈ™a cum veÈ›i vedea, copii care pâ­nă mai ieri nu puteau să vorbească îÈ™i recapătă graiul, un tânăr narco­man este întors din moarte la viaÈ›ă, copii îndelung doriÈ›i È™i aÈ™teptaÈ›i de părinÈ›ii lor se zămislesc ca dar minunat al binecuvântatului stareÈ›.
Îi rămâne cititorului bucuria de a descoperi în acest volum alte È™i alte minuni săvârÈ™ite de „Bunicul cel bun”, aÈ™a cum este numit în Georgia, spre întărirea credinÈ›ei noastre greu încercate.